in

Ce trebuie să ştii când amenajezi o bucătărie îngustă

Bucătăriile înguste oferă majorității o oportunitate de a-și pune creativitatea la încercare. Acestea trebuie utilate cu toate aparatele necesare pentru un trai modern și eficient, dar și personalizat în funcție de aranjamentul interior al locuinței și preferințele locuitorilor din gospodărie.

Consultă informațiile și sfaturile următoare pentru a afla cum să amenajezi o bucătărie îngustă la apartament sau la casă și să te bucuri de întregul echipament de care ai nevoie!

Optează pentru piesele de mobilier modulare

O bucătărie modulară te va ajuta să economisești mai mult spațiu și să aranjezi mult mai ușor toate ustensilele și vesela. Cu ajutorul acesteia, vei găsi întotdeauna obiectele și accesoriile de care ai nevoie rapid și facil.

Cu atât mai mult, pentru o bucătărie mică și îngustă, mobilierul modular îi va oferi încăperii un aspect voluminos, ordonat, iar tu te poți bucura de un preț mai mic spre deosebire de piesele de mobilier achiziționate separat. Ai grijă ca acestea să fie instalate corect, păstrând distanțele optime față de plită, aragaz, geam sau ușa de intrare în cameră.

Folosește blatul de lucru

Pentru a nu înghesui  bucătăria cu o masă de dining, poți utiliza chiar blatul de lucru pentru a lua micul dejun, prânzul sau cina. Pe blat poți depozita numeroase articole de bucătărie, feluri de mâncare și condimente în restul timpului. Cu atât mai mult, pentru a te bucura de spațiul rămas, investește în câteva scaune pliante pentru a le așeza într-un colț unde nu deranjează circulația atunci când nu sunt folosite.

Gamă cromatică deschisă sau neutră

Un spațiu mic poate fi avantajat de lumina naturală, dar și de pereții în culori deschise. Deși oferă un aspect elegant și voluminos, albul nu este singura nuanță pe care o poți avea în bucătăria ta. Pentru un pic de culoare, optează pentru verde fistic, roz pastel sau albastru deschis. Spațiul trebuie să arate primitor și aerisit pentru a te bucura de toate activitățile pe care vrei să le faci.

Folosește spațiul de sub geam

Peretele în care se află geamul bucătăriei este excelent fie pentru depozitarea ustensilelor, accesoriilor și veselei într-un dulap de dimensiuni reduse, fie pentru montarea unui blat de lucru pe care poți lua principalele mese ale zilei. Indiferent de modul în care vei beneficia de zona de sub geam, ține minte că fereastra nu trebuie acoperită cu produse voluminoase. În caz contrar, nu te vei mai putea bucura de lumina naturală.

Concentrează mobila pe un singur perete

În cazul în care te decizi să investești într-un mobilier modular pentru bucătărie, atunci îți va fi ușor să concentrezi toate piesele pe un singur perete din încăpere, în special dacă aceasta este mică sau îngustă. Astfel, te vei putea bucura de un spațiu confortabil în care să te miști, iar toate obiectele necesare vor fi depozitate într-un singur spațiu, fiind ușor de ajuns la ele.

Montează aplice LED

Lumina oferă tuturor camerelor un aspect voluminos, dar și un surplus de energie pentru tine ca să realizezi tot ce îți propui. De exemplu, dacă vei instala aplice sau o bandă LED între piesele de mobilier superioare și bufetul de lucru, te vei descurca mult mai ușor și mai rapid în prepararea rețetelor. Totodată, luminile creează un ambient plăcut și util chiar și la cele mai târzii ore ale nopții.

Alături de aranjamentul în care instalezi piesele de mobilier, corpurile de iluminat și spațiul de dining, este important să ai în vedere și materialele din care sunt acestea fabricate. De exemplu, un blat de lucru din gresie sau marmură te va ajuta să te concentrezi mai bine deoarece reflectă lumina, făcând încăperea mai luminoasă. Nu în ultimul rând, ai grijă la pardoseală. Ea trebuie să se asorteze cu restul mobilei, să fie confortabilă și să nu alunece!

Scris de Top 1

Top1 realizeaza cele mai bune topuri online. Recomandarile si locurile prezentate in topurile noastre te ajuta sa te decizi unde te distrezi diseara. Urmareste articolele noastre si beneficiaza de cele mai interesante locuri din oras.

Lasă un răspuns

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Diferentes Tipos de Presentes e Bónus de Casino Online

Șase motive pentru care să nu numeri niciodată cărțile la blackjack