De
Artista merge peste tot în țară să cânte, iar publicul a ajuns să o îndrăgească. Deși muzica a fost prima ei dragoste, Vlăduța Lupău a terminat Facultatea de Medicină Veterinară, însă a decis să-și urmeze visul.
„Am ales această facultate, deoarece este tradiție de familie. Mama este medic veterinar, iar tata inginer zootehnist. Dar, bineînţeles, şi pentru dragostea faţă de animale. Îmi place tare mult, motiv pentru care urmez studiile doctorale din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca.
A fost greu în ultimii ani de facultate. Efectiv eram pe drum şi la școală. Într-adevăr, aş minți să spun că nu am mai lipsit uneori de la facultate, dar întotdeauna am recuperat în avans sau după, toate laboratoarele pierdute. A fost greu din cauza oboselii, dar a fost fain! Iar azi, mă mândresc cu faptul că sunt medic veterinar’, a mărturisit Vlăduța Lupău, pentru cluju.ro, citat de Viva!
Cum a ajuns Vlăduța Lupău pe culmile succesului
Vlăduța Lupău a început să cânte încă de la o vârstă fragedă. Astfel că la vârsta de 4 ani, artista deja alesese drumul pe care să-l urmeze în viață. După multă muncă și eforturi, interpreta de muzică populară a ajuns unde a visat încă de când era mică.
Recomandări
Cine sunt jurnaliștii care au dreptul să-i pună întrebări președintelui Klaus Iohannis
„Vă spun de la început că vă mulțumesc tuturor celor care veți citi aceste rânduri. O descriere a mea, de obicei, nu îmi place să o fac eu; îi las pe oameni… pe cei care mă îndrăgesc să spună despre mine, iar dacă nu o face nimeni, las muzica să vorbească despre mine.
Totuși, sunt un om simplu care de mică, mai exact de la vârsta de 4 ani am pășit pe acest drum – drumul cântecului. Ioi, şi am uitat să vă zic că m-am născut într-o zi tare faină, adică pe 8 Martie; e faină tare ziua asta!”, a spus Vlăduța Lupău.
Citeste mai mult aici