in ,

Restaurante cu specific turcesc din Bucuresti

Daca iti place mancarea turceasca, noi iti recomandam cateva restaurante unde poti sa incerci tot felul de preparate autentic turcesti.

1. Divan
Preturile la Divan sunt medii spre mari, insa in ciuda acestui lucru o sa plecati de aici cu convingerea clara ca va veti mai intoarce. Mancarurile sunt asa de variate si multe, incat o sa va ia ceva vreme sa va decideti ce sa comandati. La Divan gasiti toate specialitatile turcesti, foarte bine preparate de bucatarul Salih, iar, dupa cum se spune in prezentarea restaurantului, pentru el „a gati este mai mult decat o meserie. Salih viseaza aproape in fiecare noapte ca gateste. Iata unul dintre vise sale: munti de lipii si arbori de catif, rauri de ayran si fluturi facuti din aromele cele mai fine de boia dulce.” Restaurantul Divan se afla in Centrul Vechi pe strada Franceza 46-48.

2. Memos
Asezat convenabil pe strada Doctor Felix, la numarul 15, restaurantul arata mai mult a cantina turceasca, ca la ea acasa. Cele cateva mese sunt pline mereu cu turci care vin sa manance acolo (semn ca mancarea e ceea ce trebuie) si cu angajati de la birourile din jur care au avut curajul sa treaca pragul si au ramas sclavi ai bucatariei de exceptie. Orice mancare ai alege, este proaspata si cu gust puternic. De fiecare data pleci de aici satul si multumit si abia astepti sa te mai intorci. Sa nu uitam dupa masa sa luam ceaiul turcesc adevarat, adus in paharele mici si teribil de fierbinti, care se pare ca asigura o digestie multumitoare. Sau cafea la ibric delicioasa, ca doar ei au inventat-o!

3. Pinar
Daca vrei sa mananci bine, intr-un loc deloc fitos, atunci iti recomandam restaurantul Pinar. Nu este decorat dupa ultimele tendinte de design oriental, nu are cine stie ce lounge unde sa te tolanesti, insa are preparate delicioase, portii mari si preturi decente. Aici gasesti ciorba de linte, kebap, salate, prajituri si iaurturi, toate foarte proaspete si bune. Servirea e mereu prompta, chelneritele sunt cu zambetul pe buze, mereu gata sa iti dea detalii despre produsele din meniu. Cu siguranta Pinar nu este potrivit pentru momentele in care ai nevoie de ceva sofisticat, ci pentru momentele in care vrei doar sa mananci si sa pleci. De asemenea, daca vrei sa fugi de la birou sa mananci ceva bun si lucrezi pe aproape, musai trebuie sa incerci. Pinar se afla la intersectia dintre Calea 13 septembrie si Drumul Sarii.

Cele mai citite articole

4. Golden Falcon
Este un restaurant scump, insa preparatele sunt delicioase si complicate. Decorurile sunt si ele spectaculoase, asa ca merita sa ii treci pragul macar o data. Personalul este profesionist, mancarurile fine, prezentate artistic, intr-o atmosfera foarte orientala, cu pernute, narghilele, fara insa sa fie prea incarcat. Golden Falcon are si o istorie: este primul restaurant de profil turcesc, de calitate superioara, care s-a deschis in anul 1993, in Bucuresti. Restaurantul are angajati 15 bucatari turci, asa ca toate felurile sunt autentic turcesti. Meniul este foarte bogat, cu peste 50 de feluri de aperitive reci, specialitati, aperitive calde si diferite feluri de kebap. Golden Falcon se afla pe Str. Hristo Botev nr.18-20 in zona Rosetti. Meniul il puteti consulta aici.

5. Les Ottomans
Situat in centrul orasului, intre Calea Mosilor si Foisorul de Foc in Sector 2, Bucuresti, Les Ottomans este un restaurant cu o atmosfera linistita si relaxanta, care imbina modernul cu mancarea traditionala turceasca. Decorurile nu sunt cele traditionale turcesti, asa cum ne-am astepta, ci unele minimalisto-futuriste, in culori deschise, albastru si alb. Ce gasiti aici bun, pe langa tot felul de delicatese turcesti, este Kebap-ul cu fistic. Aici puteti sa consumati si bere Efes, alaturi de un desert oriental si o cafea a la „Les Ottomans”. Adresa exacta a restaurantului este Strada Iancu Capitanu 26, sector 2. Restaurantul este deschis in orice perioada a anului de Luni pana Duminica intre orele 12:00 – 24:00 (ultimul client). Meniul il puteti consulta aici.

6. Emmi
Emmi are vreo 5 mese, daca o numaram si pe cea la care stau mereu niste turci, probabil prieteni cu patronul. Locul nu arata cine stie ce, scaunele sunt urate si nu chiar comode, decoratiunile lasa mult de dorit. Dar cine mai sta sa judece designul la Emmi? Mancarurile inseamna totul si sunt din belsug. Gasesti aici kebaburi care rascolesc amintiri din Istanbul si orezuri care ar multumi orice pasa. Emmi are si mancaruri pentru vegetarieni. Poti alege humus proaspat batut, ciorba de linte, iaurt cu usturoi, menta si bucatele de castraveti sau conopida pane. Pentru ca mancarea este asezata in fata ta, ca la expozitie, nu prea ai cum sa gresesti. Alegi ce-ti face cu ochiul si poti face asta fara frica, pentru ca preturile de la Emmi sunt ok. Emmi este pe partea stanga, imediat cum incepi sa mergi pe Soseaua Iancului spre Pantelimon. Este indesat intre o posta, un aprozar, o librarie si alte magazine mici, proprii zonei. Imediat alaturi are si un magazin de produse alimentare aduse din Turcia, magazin care nu trebuie nici el ratat.

7. Sultan
Restaurantul Sultan este la intersectia strazii Matasari cu Pache Protopopescu si este deschis de putina vreme. Meniul permanent al Restaurantului Sultan include humus cu seminte de pin, iaurt cu menta si castraveti tocati marunt, salata de sfecla si salata vinete, ca antreuri. Oricum vei primi la inceput din partea casei cate un pic din fiecare fel, ca sa intri in atmosfera. Apoi poti sa te delectezi cu o ciorba de linte care este insotita de lipie proaspat coapta si ardei iute murat. La felul doi nici nu stii ce sa faci mai intai: ai toate felurile de kebab care se fac si in Turcia (incearca Adana Kebab si Urfa Kebab) plus o multitudine de frigarui si mancaruri gatite cu fasole, vinete, bame si cartofi, toate foarte gustoase. Nota de la Restaurantul Sultan nu este cumplita si nu pleci cu sentimentul ca mai bine nu mancai in oras, ca iar ai cheltuit prea mult. Adresa exacta este Bulevardul Pache Protopopescu nr. 97, sector 2.

8. Saray
Situat pe Lipscani, la capatul dinspre Victoriei, restaurantul Saray ofera preparate traditionale turcesti intr-un decor obisnuit, fara briz-briz-uri orientale. In meniu gasiti felurile de mancare otomane binecunoscute – kebapuri, ciorba de linte, salate de tot felul, lipii, deserturi, ceaiuri, cafele, dar si chestii mai alcoolizate. Preturile la Saray nu sunt nici mari, nici mici, asa ca nu o sa plecati de acolo cu buzunarele goale asa cum ni se mai intampla pe la restaurantele din Centrul Vechi. Cei de la Saray au deschis chiar langa restaurant si o patiserie turceasca unde gasiti tot felul de placinte la preturi convenabile, facute chiar in fata voastra. La Saray Express o sa gasiti meniuri la pretul de 15 lei pentru fiecare zi a saptamanii, tocmai bine pentru cei care ies in pauza de la serviciu si vor ceva cald. De exemplu, luni vi se pregateste musaka si dalyan kofte, marti biber dolma si eksili kofte, miercuri haslama si kebap si tot asa. Adresa exacta la Saray este Lipscani nr. 21.

Voua ce restaurante turcesti v-au mai placut?

Cele mai citite articole

Scris de Top 1

Top1 realizeaza cele mai bune topuri online. Recomandarile si locurile prezentate in topurile noastre te ajuta sa te decizi unde te distrezi diseara. Urmareste articolele noastre si beneficiaza de cele mai interesante locuri din oras.

Principalele motive si caracteristici pentru achizitionarea unui rucsac de dama

Cinci greseli care te pot costa frumusetea