Multe persoane pasionate de mecanică își doresc deschiderea unui atelier auto propriu. Dar pentru că investiția este mult prea mare, de cele mai multe ori rămân angajate la alte service-uri toată viața, regretând faptul că nu au avut șansa să se desprindă, pentru a porni pe drumul propriu.
Dacă și tu ești în această situație, trebuie să știi că există varianta unui atelier mobil, cu ajutorul căruia îți vei putea transforma visul în realitate. Începerea unei afaceri este mult mai simplă decât ți-ai putea imagina, cu singura condiție să planifici totul cu atenție și să fii hotărât că este cea mai bună decizie pentru tine.
Cu ajutorul unui atelier auto mobil vei putea să produci bani în cel mai scurt timp, prestând servicii pentru persoanele care nu doresc să se deplaseze până la un service. Poți stabili taxe per operațiune (verificat presiune anvelope, schimbat ulei motor, verificat plăcuțe frână, etc) sau pe oră. Depinde doar de tine să stabilești care metodă este mai profitabilă, dar și avantajoasă pentru clienți.
Există câteva echipamente și accesorii auto de care vei avea nevoie pentru a face atelierul auto mobil funcțional, printre care:
1.Rafturi auto
Sunt cele mai importante deoarece cu ajutorul lor vei putea păstra toate echipamentele în siguranță în timpul transportului. De asemenea, uneltele tale vor fi așezate în ordine, astfel încât să le găsești foarte repede și ușor atunci când lucrezi. Alege rafturi auto pentru depozitare care sunt garantate și certificate la cele mai stricte standarde și care respectă toate reglementările în materie de siguranță rutieră. Un atelier auto bine echipat și ordonat este cea mai bună reclamă referitor la profesionalismul de care dai dovadă.
2. Compresor de aer
Cele mai citite articole
Este de neînlocuit, atât pentru reglarea presiunii în anvelope, dar și pentru a opera diverse unelte, inclusiv echipamente pneumatice manuale sau chiar un mini lift auto. Este recomandat să achiziționezi un compresor cu cea mai mare capacitate pe care o găsești disponibilă, pentru a te asigura că vei avea la dispoziție puterea necesară pentru diverse operațiuni.
3. Cric hidraulic jack
Multe reparații auto vor necesita ridicarea mașinii, cel puțin temporar, iar pentru asta vei avea nevoie de un cric puternic și rezistent. Alege un model hidraulic, care este mai ușor de utilizat dar și mai precis. Cricurile cu stâlpi sunt, de asemenea, importante pentru susținerea altor componente ale mașinii la care lucrezi.
4. Lumină portabilă
Iluminarea adecvată este vitală pentru intervențiile pe timp de noapte. Se poate ca acestea să fie cele mai frecvente, deoarece majoritatea service-urilor sunt închise, iar clienții au nevoie de soluții urgente. Alege o sursă de lumină portabilă de lucru, care îți va oferi cadrul necesar pentru a lucra în orice condiții și a satisface clienții.
5. Încărcător pentru baterie
O problemă frecventă în cazul mașinilor este bateria descărcată. Vei avea nevoie de un încărcător de calitate și niște cabluri potrivite, astfel încât clienții tăi să își poată continua drumul, indiferent de momentul în care apelează la serviciile tale.
6. Aparat pentru încărcare freon
Aerul condiționat este foarte important pentru orice mașină, iar vara, defectarea lui reprezintă o urgență maximă. Pentru a putea rezolva rapid problemele clienților tăi, va trebui să achiziționezi un aparat performant pentru încărcare freon, dar și pentru a efectua revizii la sistemele de climatizare auto. Este recomandat un model cu un meniu intuitiv și ușor de înțeles, care poate efectua automat întregul ciclu de încărcare a freonului. Acesta presupune: recuperarea freonului din instalația de climatizare auto, eliminarea aerului din instalația de aer condiționat cu ajutorul unei pompe de vid, testarea instalației pentru a verifica dacă există scăpări pe traseu, inspectarea cantității de freon necesare, afișarea presiunii de lucru a instalației de climă cu ajutorul manometrelor.