in ,

Cele mai dulci cofetarii din Bucuresti

Cofetăria românească nu are o tradiție îndelungată, după cum spun specialiștii în domeniu. La fel ca și grecii și românii, locuitorii teritoriilor românești foloseau ca îndulcitor mierea și nectarul florilor. Abia în secolul al XVI-lea zahărul devine indispensabil odată cu răspândirea influenței orientale la noi: turcă, arabă, bizantină. Bucureștiul a fost supranumit , încă de la jumătatea secolului al XIX-lea, „orașul cofetăriilor”. Denumirea „cofetărie” provine de la un cuvânt din limba veche românească, „cofeturi”, însemnând bomboane, zaharicale. De asemenea, cuvântul „prăjitură” este un termen specific românesc. În secolul XIX, existau trei feluri de cofetării bucureștene: venețiene, nemțești și turcești. În anul 1832, existau 15 cofetării, cele mai cunoscute aflându-se pe Podul Mogoșoaiei (actuala Calea Victoriei), acestea servind mai ales șerbeturi și înghețate. Asemenea cofetării scoteau pe uliță, la vreme de vară, 15-20 de mese cu scaune. Dintre cofetăriile de altădată, cea mai bine cotată, la 1850, era cea denumită „Giovanni” (aparțînând unui italian), aflată vis-a-vis de Teatrul Național aflat în construcție. La concurență cu aceasta era cea a altui italian, Comorelli, din Pasaj. Tot pe Podul Mogoșoaiei se afla și renumita cofetărie „Elefterescu”, cu prăjituri rafinate, de inspirație franțuzească. După Primul Război Mondial, numărul cofetăriilor crește semnificativ, apărând și o mulțime de cofetării ale diverselor cooperative, care ofereau prăjituri cu denumiri-tip („amandină”, „joffre”, „savarină” etc.) la prețuri standard. Astfel apar cunoscutele cofetării „Union”, „Scala”, „Universității” sau „Trandafirul alb”.

Însă, momentul de glorie al cofetăriei românești îl reprezintă apariția Casei Capșa, fondată de vestitul cofetar Grigore Capșa. Acesta și-a făcut studiile la Paris și a fost elevul celebrului Boissier. Capșa a fost un maestru cofetar desăvârșit și creativ, el realizând produse speciale pentru evenimente deosebite sau chiar pentru personalități ale epocii sale. Astfel, a creat prăjitura Joffre – realizată cu prilejul vizitei în România a generalului Joffre și înghețata “Rejeane” –  în cinstea actriței franceze cu același nume, care a susținut câteva spectacole la București. Străinii care au vizitat pe vremuri Bucureștiul spuneau că adevărata Capitală a României se întinde doar între Ateneul Român și Capșa. Luând ca punct de reper celebra cofetărie Capșa, desigur.

Casa Capșa din București, așa cum arăta la începuturi

Iată că, între timp, vremurile s-au schimbat, iar cofetăriile din Micul Paris nu numai că nu se mai limitează doar la Capșa, ci au cunoscut o ascensiune incredibilă. Preferința bucureștenilor de a mânca o prăjitură bună în București fiind din ce în ce mai accentuată. Greu de ales dintre atâtea locuri cu delicii, dar iată 10 cofetării interesante din Capitală.

1. Cofetăria Maria

Se află în zona Aviației. Aici găseșți toate prăjiturile clasice, de la savarină și amandină, până la choux a la creme și parfait. Dacă ai drum prin Doamna Ghica, Pipera sau Doctor Felix și ți se face poftă de ceva dulce, oprește-te și alimentează-te cu o „prăjitură răsfățată cu dragoste creată” – după cum le place să spună celor de la Cofetăria Maria. Dacă vă întrebați care e povestea aici, ei bine iată: este vorba despre o mamă pe nume Maria și fiica ei pe nume Constanța, iar povestea lor începe în anul 1970, pe când mama – Maria și-a început activitatea în laboratorul cofetăriei  Scala. Mai târziu, Maria avea să își deschidă prima ei cofetarie – Cofetăria Maria, în 1992, în zona Aviatiei. Apoi a urmat Cofetăria Constance (de la numele fiicei – Constanța) din Doamna Ghica (București) în 1999 și la scurt timp Cofetăria Constance din Banu Manta, București.

Cofetăria Maria

2. Cofetăria French Revolution

Se află pe Str. Constantin Esarcu 1. Majoritatea turiștilor străini cataloghează această cofetărie drept una excelentă. Priceperea cofetarilor de aici, calitatea și prospețimea ingredientelor, dar și consumul eclerului exclusiv în ziua în care a fost produs reprezintă elementele definitorii ale unei experiențe desăvârșite în lumea cofetăriei – după cum spun cei ce la French Revolution. Eclerul de aici e cel mai căutat din Capitală. French Revolution e o cofetărie cu specific franțuzesc. Un…tradițional franțuzesc în cadrul căruia puteți servi cele mai bune prăjituri specifice acestei gastronomii. La modul general vorbind, nu se știu multe despre originea éclair-ului (da, éclair în franceză), dar în general este acceptat faptul că a luat naștere în Franța în jurul sfârșitului de secol al XIX-lea. Mulți istorici în ale gastronomiei speculează că această specialitate dulce a fost făcută pentru prima dată de Marie-Antoine Carême, un faimos bucătar de patiserie pentru regalitatea franceză. Dicționarul Oxford englezesc urmărește termenul „éclair” în limba engleză până în 1861. Prima rețetă cunoscută pentru éclairs apare în Cartea de bucătărie din Boston Cooking School de doamna D.A Lincoln, publicată în 1884. Indiferent de istoria lor, French Revolution le face bune!

Cofetăria French Revolution

3. Cofetăria Art Dessert

Se află pe Str. Nadeș nr.46R. Este o cofetărie în care se prepară dulciuri tradiționale românești. A câștigat la un moment dat  Maratonul Cofetăriilor și a primit și alte distincții. Aici puteți găși prăjituri la bucată, prăjituri de casă, torturi tradiționale și alte delicii dulci. Aici totul a inceput din pasiunea pentru dulciurile bunicii, iar această pasiune s-a transformat, cu răbdare, iscusință și pricepere, într-o afacere ce durează de peste 15 ani. Plus că aici există laborator propriu, în care se realizează produse proaspete, la care se folosesc ingrediente naturale, cu personal instruit în acest domeniu.  Se poate spune că e și…un magazin-cofetărie, care aduce cu un magazin de bomboane din America, sau cu unul din Australia – de felul celor care vând produse de cofetărie special pentru copii, decorul lor fiind destinat impresionării celor mici. Această cofetărie oferă întrucâtva senzația nostalgică că ești în acea copilărie care nu s-a terminat!

Cofetăria Art Dessert

4. Cofetăria Capșa

Se află pe Calea Victoriei 36. Este locul unde se întâlneau marile spirite ale vremii , de la scriitori ,actori, pictori și până la politicieni și diplomați. Se spunea chiar, în urmă cu un secol, că este o a doua Academie. Casa Capșa fost mai întâi cofetărie, în 1866, când a fost deschisă, apoi i s-a alăturat și un restaurant, în 1881. În prezent, toate prăjiturile de acolo sunt făcute din ingrediente naturale, cu un gust special datorat rețetelor unice – după cum specifică cei de la Casa Capșa. Alături de specificația că toate momentele unice – nunți, aniversări, botezuri sau chiar o cină romantică se pot peterce tot aici, la Capșa, cu tot cu ceea ce implică și cofetăria!

Cofetăria Capșa

5. Cofetăria Paul 

Cele mai citite articole

Se află pe Bvd. Regina Elisabeta 15-19. Aici pot fi găsite produse de patiserie, prăjituri, torturi și cornuri. Este locul perfect în care poți începe ziua, servind un mic dejun de nota 10. La desert, aici vei avea parte întotdeauna de niște prăjituri extraordinare. Pe forumuri, majoritatea celor care au servit ceva aici acordă 5 stele. Paul reprezintă o afacere de familie, începută în anul 1889 de către  soții Mayot, din dorința de a-i face pe francezi să își redescopere apetitul pentru pâinea bună. În 1889 Charlemagne Mayot deschidea prima brutărie în nordul Franței, iar de atunci și până în prezent, din generație în generație, brutarii au preluat și crescut visul lui Charlemagne. Cel care a stabilit recunoașterea națională a mărcii Paul este, însă, Francis Holder, președintele actual al companiei, care la vârsta de 15 ani s-a alăturat afacerii familiei ca ucenic. Conceptul rustic-chic, alături de ambianța caldă a tot ceea ce înseamnă Paul, poate fi întâlnit și la București, cu un farmec  tipic franțuzesc.

Cofetăria Paul

6. Cofetăria Zoomserie

Se află pe Str. Sfânta Vineri 23E. E considerat locul perfect în care poți să-ți îndulcești prietenii de ziua ta sau pur și simplu, cu o altă ocazie. Foarte multă lume cataloghează acest loc unul dintre cele mai bune din întreg Bucureștiul din punct de vedere al deserturilor. Prețurile sunt OK, locul fiind plin de preparate rafinate. Spre exemplu, prăjiturile și înghețata produse de Zoomserie acoperă o mare varietate a produselor tradiționale grecești, dar în același timp au dezvoltat peste 700 specialități de cofetărie cu noi arome, acoperind întregul univers calanderistic. Mai pe românește, papilele tale gustative pot cunoaște multe senzații elicioase în timp ce savurezi produsele de aici. Fie ele prăjituri, înghețată sau cataif grecesc. Toate produsele sunt pur și simplu delicioase și nu sunt copleșitor de dulci. De fapt, este atât de greu de ales!

Cofetăria Zoomserie

7. Zexe Braserie

Se află în Zona Aviatorilor. Prăjiturile atrag atenția încă de la intrare – fiind așezate într-un galantar mare. Aici se servește și mâncare, dar recomandabile, potrivit forumurilor și nu numai, sunt în special prăjiturile. Cofetăria de aici se vrea a fi cu influențe pariziene, iar pe fundal pot fi auzite melodii nu numai „de atmosferă” franceză, ci și acorduri italienești, ori spaniole. De fapt, din  meniul de aici te poți înfrupta nu numai cu prăjituri, ci și cu preparate autohtone, plus cu specific franțuzesc. Ana Consulea este cea care a  deschis Zexe Braserie, în 2016. În prezent, cofetăria ei constituie un business cu ritm de creştere, Ana provenind dintr-o familie legată întrucâtva de gastronomie, întrucât bunicul ei era carmanger la Obor, iar bunica ei sifonăreasă, iar tatăl ei avea să deschidă de fapt Zexe – afacere pe care ea a revigorat-o.

Zexe Braserie

8. Cofetăria Chocolat

Se află pe Calea Victoriei 12A. Un maestru cofetar belgian şi-a creat în Bucureşti propria cofetărie-cafenea: Chocolat este un local select, care preia un model retro de cofetărie bistro parizian din anii ’30. Meniul conține mâncăruri pentru brunch, supe, mancăruri pentru cină, torturi, prăjituri, bezele, praline, ciocolată belgiană, pâine franțuzească. Zona de excelență a Chocolat şi cea care merită cu adevărat atenție este însă cea de cofetărie. Preparatele Chocolat de cofetărie sunt considerate pur şi simplu, delicioase. Torturile pot fi făcute la comandă, preparatele de cofetărie se pot lua acasă, iar bezelele sunt considerate un deliciu.

Cofetăria Chocolat

9. Cofetăria Tosca

Se află pe Bvd. Camil Ressu. Poate că atunci când vedeți acest nume, prima dată vă gândiți la tortul Tosca – acel…articol popular de panificație atât în ​​Suedia, cât și în Finlanda. Un fel de cozonac,  completat cu un strat subțire de migdale fragile, caramelizate, zahăr și unt (de fapt, tortul Tosca este un favorit al scandinavilor, gândit a fi numit așa special ca dedicație pentru opera lui Puccini cu același nume – Tosca. Cu o experienţă de peste 30 de ani în domeniu, cofetăria Tosca din București este considerată una dintre cele mai bune cofetării din Bucureşti. Tosca oferă o gamă largă de produse de la prăjituri, fursecuri, torturi personalizate, produse de patiserie, îngheţată, cozonaci şi multe altele. Produsele folosite sunt 100%  naturale. Potrivit părerilor de pe forumuri, aici  „cafelele sunt mari și drăguțe și vin în căni de carton în stil Starbucks, dacă sunteți la fugă”.

Cofetăria Tosca

10. Cofetăria Ana Pan

Se află pe Bvd. Dimitrie Pompeiu nr.5C. Ana Pan deține un lanţ extins de magazine și e una dintre cele mai vechi cofetării din Bucureşti. Încă de la început Ana Pan a mizat pe ingrediente naturale, pentru a păstra gustul autentic al bunătăților din copilărie. Cofetăria oferă produse de panificaţie, patiserie, prăjituri și torturi, iar că noutate cei de la Ana Pan au inclus cofetăria dietetică cu produse adresate diabeticilor și persoanelor aflate la regim. Cei de la Ana Pan spun că au pornit această afacere în 1990, din pasiunea pentru tot ce e bun, dulce și din Ardeal, cu un magazin de familie în zona Dorobanti. Și astfel au devenit repede reperul bucureștenilor pentru cofetarie, brutărie și patiserie tradițională. Și astăzi au rămas la fel de pasionați de produse naturale, proaspete, create zilnic de maeștrii cofetari, patiseri și brutari, din ingrediente potrivit rețetelor tradiționale. Motto-ul celor de la Ana Pan e: „100% românesc, 100% ambiție”.

Cofetăria Ana Pan

Vouă care cofetărie din București vă place?

Cele mai citite articole

Scris de Top 1

Top1 realizeaza cele mai bune topuri online. Recomandarile si locurile prezentate in topurile noastre te ajuta sa te decizi unde te distrezi diseara. Urmareste articolele noastre si beneficiaza de cele mai interesante locuri din oras.

Rugăciuni Făcătoare de Minuni pentru Căsătorie

Lista celor mai bune Restaurante din București