in ,

Muzee din București

Top 20 Muzee din Bucuresti Muzeul National Cotroceni

Există muzee frumoase în București, unele dintre ele ridicându-se chiar la nivel occidental. Un motiv în plus să le vizitați dacă aveți ocazia. Mai ales că majoritatea combină mai multe criterii, precum prezentarea, discursul muzeal per ansamblu, vizite ghidate, activități și evenimente conexe și așa mai departe, toate acestea având ca principal obiect comorile pe care le păstrează muzeele Capitalei. Nu în ultimul rând contează și clădirile care adăpostesc aceste muzee, câteva dintre acestea fiind impresionante. Deci, porniți la drum prin București și urmați, dacă se poate, reperele listei de mai jos.

1. Muzeul Colecțiilor de Artă

Inaugurat în 1978 ca secție a Muzeului Național de Artă al României, Muzeul Colecțiilor de Artă oferă o perspectiva inedită asupra societății românești de la începutul secolului XX și până aproape de zilele noastre. Lucrărilor de Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady, Lucian Grigorescu, Iosif Iser, Camil Ressu, Francisc Șirato, Alexandru Ciucurencu, Dimitrie Gheață li se adaugă grafică europeană și japoneză, mobilier francez, covoare orientale, dar și icoane populare din Transilvania. Muzeul este adăpostit de fostul palat Romanit, clădire reprezentativă pentru începuturile arhitecturii moderne din București și restaurată ultima oară în intervalul 2008-2013. El este amenajat astfel încât să sugereze configurația originală și atmosfera specifică fiecărei colecții.

Adresa: Calea Victoriei nr. 111

Detalii: Wikipedia

Muzeul Colectiilor de Arta Bucuresti

2. Muzeul K. H. Zambaccian

Colecționar, critic de artă și, nu în ultimul rând, un adevărat Mecena al vremurilor sale, Krikor H. Zambaccian (1889-1962) a alcătuit de-a lungul întregii sale vieți una dintre cele mai bogate și valoroase colecții de artă din România – cuprinzând pictură, sculptură, grafică și mobilier – pe care a dăruit-o statului român în trei etape succesive: în 1947, în 1957 și ultima parte în 1962. Muzeul Zambaccian a fost inaugurat in martie 1947, iar pentru eforturile si generozitatea sa colectionarul a fost decorat de catre Regele Mihai.

Adresa: Str. Muzeul Zambaccian, nr. 21 A

Detalii: Wikipedia

Muzeul K H Zambaccian

3. Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu

Prin unificarea Muzeului de Istorie cu Muzeul de Artă (înființat ca secție a Muzeului Municipal în 1933), în anul 1984 ia ființă Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București. Palatul Suţu este una dintre cele mai vechi reşedinţe aristocratice din Bucureşti şi nu a suferit nicio modificare timp de 150 de ani. În decembrie 1999, acesta a devenit Muzeul Municipiului București, găzduind expoziţii valoroase legate de istoria oraşului Bucureşti.

Adresa: Bulevardul I.C. Brătianu, Nr. 2

Detalii: Wikipedia

Muzeul Municipiului Bucuresti Palatul Sutu

4. Muzeul Național „George Enescu”

Muzeul Național „George Enescu” se află în Palatul Cantacuzino, una dintre cele mai frumoase clădiri din București. Somptuoasă intrare, umbrită de imensa copertină în cel mai autentic stil Art Nouveau, anunță că aici luxul și rafinamentul de epocă s-au întâlnit pentru a ridica pe Podul Mogoșoaiei de ieri, astăzi Calea Victoriei, la numărul 141, unul dintre cele mai strălucite și impunătoare palate bucureștene. În trei săli ale Palatului Cantacuzino se desfășoară cronologic expoziția permanentă, ce cuprinde, între altele, fotografii, manuscrise, documente diverse, diplome, decorații, desene, busturi, instrumente muzicale, fracul și costumul de academician al Academiei Române, masca mortuară și mulajul mâinilor artistului.

Adresa: Calea Victoriei, nr. 141

Muzeul National George Enescu

5. Muzeul Național al Cărților și Hărților Vechi

Muzeul Național al Cărților și Hărților Vechi este un loc ce relatează evoluția istorică a realizărilor cartografice de pe întreg mapamondul, dar, mai ales, reflectarea spațiului românesc în cadrul acestora. Întregul patrimoniu al muzeului, ce însumează până în prezent peste 800 de piese, hărți, gravuri, desene, litografii, dar și obiecte specifice muzeului, se extinde constant prin intermediul donațiilor. Exponatele din cele 16 săli ale clădirii sunt dispuse tematic într-o suită ce respectă îmbinarea aspectelor științifice cu latura artistică, fapt ce nu poate decât delecta vizitatorul.

Adresa: Str. Londra, nr. 39

Muzeul National al Cartilor Hartilor Vechi

6. Muzeul Căilor Ferate – CENAFER

Acesta e locul în care puteți plonja înapoi în timp, parcurgând istoria de peste un secol al uneia dintre cele mai spectaculoase invenții omenești: calea ferată. Veți afla lucruri inedite despre începuturile acestei aventuri a spiritului uman. Pornind de la primul vagonet din lume, pe făgaș de lemn, folosit în minele din Transilvania în secolul al XVI-lea, treceți apoi prin perioada intenselor construcții de cale ferată de pe teritoriul Principatelor Române din secolul al XIX-lea, faceți o călătorie romantică imaginară cu prima cursă a celebrului Orient Expres, în 1883. Reveniți apoi în țară pentru a traversa Dunărea pe impunătorul pod Carol I, de la Cernavodă, omagiindu-l, astfel, pe creatorul său, Anghel Saligny.

Adresa: Str. Calea Griviței, Nr. 193

Muzeul Cailor Ferate CENAFER

7. Muzeul Aviației

La 2 martie 1990 a fost înființat Muzeul Aviației – prestigioasă instituție de cultură, educație patriotică și propagandă tehnico-științifică, structura de referință a Forțelor Aeriene, punct de atracție pentru un numeros și larg public iubitor de cunoașterea glorioaselor tradiții ale aripilor românești deja centenare.

Muzeul are următorul program: Marți-Vineri: 09:00-17:00 / Sâmbătă-Duminică: 10:00-18:00

Adresa: Str. Fabrica de Glucoză nr 2-4

Muzeul Aviatiei Bucuresti

8. Muzeul Theodor Aman

De la planurile casei și decorația exterioară (realizată în colaborare cu sculptorul Karl Storck) la decorația interioară – pictură murală, vitraliile, decorația pictată pe tâmplărie, structura tavanelor, lambriurile atelierului și mobilierul casei, toate sunt reflectarea viziunii lui Theodor Aman. Tocmai de aceea acest muzeu trebuie vizitat.

Adresa: Str. C. A. Rosetti nr 8

Muzeul Theodor Aman

9. Muzeul Național al Literaturii Române

Muzeul Național al Literaturii Române adăpostește un autentic tezaur literar. Format din manuscrise, cărți, obiecte personale, obiecte de artă, fotografii, înregistrări audio-video care redau într-o imagine metaforică profunzimea și complexitatea întregii arte a cuvântului în literatură română.

Adresa: Strada Nicolae Crețulescu nr. 8

Muzeul National al Literaturii Romane

10. Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Crearea Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” este rodul unor cercetări intense și susținute, teoretice și de teren, ca și a unor experimente muzeografice, de peste un deceniu, coordonate de profesorul Dimitrie Gusti, întemeietor al Școlii Sociologice din București. Deschiderea oficială a Muzeului Satului a avut loc la 10 mai 1936, în prezența regelui Carol al II-lea, iar pentru public, cu o săptămână mai târziu, pe 17 mai 1936. În discursul inaugural, profesorul D. Gusti sublinia că Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” este un muzeu original, care nu a fost creat după modelul muzeelor în aer liber existente la acea vreme în Europa, acestea fiind, după opinia lui, „prea etnografice” și „în mare măsură romantice”. Noul muzeu trebuia „să placă nu numai ochiului, ci și să înfățișeze lucruri adevărate”, el fiind, în viziunea sa, „un muzeu sociologic al satului românesc de azi”, „un sat-muzeu”, sinteză a tuturor satelor din întreaga Românie.

Adresa: Șoseaua Kiseleff nr 28-30

Cele mai citite articole

Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti

11. Muzeul Țăranului Român

Este numit nu întâmplător astfel, deoarece se consideră util să întrețină o discuție privind imaginea țăranului și a universului său. Acest muzeu a fost conceput pe ideea căutării unui țăran complex care poate fi cunoscut numai prin priviri succesive, fiecare dintre ele asumându-și o perspectivă fragmentară. Muzeul a devenit cunoscut pentru colecțiile sale formate din peste 100.000 de obiecte de valoare, ce creează o imagine de ansamblu a mediului rural din România.

Muzeul Țăranului Român deține colecții de ceramică, port popular, țesături pentru interior, lemn, obiecte de mobilier, feronerie și scoarțe. În curtea muzeului a fost montată o biserică din lemn, monument istoric ce datează din secolul al XVIII-lea.

Adresa: Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff nr 3

Muzeul Taranului Roman

12. Muzeul Național Cotroceni

Domnitorul Șerban Cantacuzino (1678 – 1688) a ridicat, între 1679 – 1681, la vest de orașul București, cea mai importantă ctitorie a sa, ansamblul Cotroceni. Sub aspect arhitectonic, ansamblul de la Cotroceni cunoaște câteva momente de referință: primul este legat de numele ctitorului Șerban Cantacuzino (1678-1688); al doilea datează din perioada domniei lui Barbu Dimitrie Știrbei (1849 – 1853,1854 – 1856) care, în 1852, îl reface și modernizează, înființează grădina de la Cotroceni (una dintre marile grădini ale Capitalei); urmează edificarea palatului princiar (1893 – 1895), de către arhitectul francez Paul Gottereau, dar, din nefericire, datorită rezistenței scăzute a palatului, după cutremurul din 1977 va urma o nouă etapă, când s-a refăcut în mare parte palatul.

Cotroceni este singura reședința din întreg teritoriul românesc care a cunoscut cea mai îndelungată folosință, de la sfârșitul secolului al XVII-lea și până în prezent. Conform Legii nr. 1/30 iunie 1990, care stipulează utilizarea corpului istoric ca instituție muzeală și H.G. nr. 478 din 10.07.1991, la 27 decembrie 1991, a fost deschis pentru marele public Muzeul Național Cotroceni, având un pronunțat caracter memorialistic.

Adresa: Bd. Geniului nr. 1

Muzeul National Cotroceni

13. Muzeul Național de Artă al României (MNaR)

Muzeul va funcționa neîntrerupt până în 1989. În 1989, în timpul evenimentelor din decembrie, clădirea este distrusă și avariată în proporție de 80% , peste 1000 de lucrări fiind și ele degradate sau distruse. Printr-o hotărâre de guvern, în 1990, întreaga clădire a fostului palat regal este atribuită Muzeului Național de Artă al României. În anii următori, muzeul este închis pentru ample lucrări de renovare și reamenajare. Începând cu luna mai 2000, se deschid succesiv Galeria de Artă Europeană, Galeria de Artă Românească Modernă (martie 2001) și Galeria de Artă Veche Românească (aprilie 2002).

Adresa: Calea Victoriei nr 49-53

Muzeul National de Arta al Romaniei MNaR

14. Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa”

Este una dintre cele mai vechi instituții de cercetare a biodiversității și de educare și culturalizare a publicului. Este în același timp și una dintre cele mai cunoscute și apreciate “baze de date” prin colecțiile Muzeului, unele dintre ele valori ale tezaurului mondial. Expoziții permanente: Dioramă Marea Neagră / Cerb atacat de lupi / Focă din Marea Neagră / Bioregiunea alpină / Dioramă Marile reci arctice / Atlantic Indo Pacific / Fauna Malaeziană — Fazanul / Pasărea Paradisului / Balena cu aripioare lungi / Scoica gigant.

Adresa: Şoseaua Kiseleff nr 1

Muzeul National de Istorie Naturala Grigore Antipa

15. Muzeul Național de Istorie a României

Instituția a apărut în 1970, ca cel dintâi muzeu de arheologie și istorie din țară; dintâi – nu într-o perspectiva cronologică, ci sub aspectul reprezentativității. În consecință, aici au fost aduse cele mai faimoase tezaure, în primul rând cele din metal prețios, în singurul loc public unde securitatea și vizibilitatea puteau fi asigurate în aceeași măsură. De asemenea, o mulțime de alte piese de mare valoare arheologică și istorică au poposit în expozițiile Muzeului Național, pentru a ilustra mileniile de istorie, ori, pentru mai multă acuratețe, istoria de atunci.

Adresa: Calea Victoriei nr 12

Muzeul National de Istorie a Romaniei

16. Muzeul Național de Geologie

E una dintre clădirile frumoase ale Bucureștiului, veche de aproape un secol. Găzduiește în sălile uriașe un patrimoniu cultural-științific inestimabil reprezentat prin remarcabile colecții mineralogice, petrografice și paleontologice recunoscute pe plan național și internațional. În splendidele săli ale acestui Palat al Științelor Geologice sunt prezentate atât specialiștilor, cât și publicului avid de cunoaștere, o colecție impresionantă de “flori de mână”, dar și cea mai completă colecție de roci și fosile din România.

Adresa: Șoseaua Kiseleff, Nr. 2

Muzeul National de Geologie

17. Museum of Senses

În decembrie 2017 a fost deschis un muzeu unic în România: Museum of Senses. Acesta este un muzeu al iluziilor în care simțurile vor fi stimulate pentru a trezi imaginația și a sfida percepția, publicul având pârghiile pentru a face noi descoperiri despre percepție, vibrații, atingere, miros, creierul uman și știință. Muzeul conține peste 40 de exponate integrate în diferite zone tematice și camere care oferă o experiență senzorială spectaculoasă (cum ar fi Camera Infinită, Camera Inversă sau Camera lui Ames), făcând vizită atât distractivă, cât și educativă.

Adresa: Bulevardul Vasile Milea nr 4

Museum of Senses Bucuresti

18. Muzeul de Istorie a Evreilor din România „Dr. Moses Rosen”

Muzeul de Istorie a Evreilor din România, aflat în incinta Templului Unirea Sfânta Ahdut Kodes, schițează sistematic trecutul comunității evreiești de pe meleagurile românești, totul prin mijloace expoziționale adecvate. Muzeul, în forma sa restructurată, conține mii de exponate ce reflectă: viață evreiască cultural-comunitară; procesul de integrare economică, socială și politică a evreilor în societatea românească, dar și obiecte ce sugerează creația științifică, literară și artistică a comunității evreiești. Toate reprezintă mărturii ale activității și traiului multisecular pentru o minoritate în contextul istoriei României.

Adresa: Str. Mămulari, nr. 3

Muzeul de Istorie a Evreilor din Romania Moses Rosen

19. Muzeul Kitsch-ului

Bucureștenii și turiștii au la dispoziție o nouă destinație muzeală, dedicată, de această dată, kitsch-ului românesc – au anunțat ziarele începând cu 5 mai 2017. Ea include aproximativ 200 de exponate și poate fi vizitată în Centrul Vechi al Capitalei. Muzeul de tip boutique cuprinde peste 200 de exponate, care compun o imagine de ansamblu a kitsch-ului românesc. Aceasta poate fi dedusă și din cele șapte categorii în care au fost împărțite obiectele: Dracula, religie, comunism, design interior, gypsy, modern și make your own kitsch.

Adresa: Strada Covaci nr 6

Muzeul Kitschului Bucuresti

20. Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”

Muzeul Militar Național joacă un rol important în cunoașterea tradițiilor istorice ale trecutului militar român. Înființat în 1923 printr-un decret semnat de regele Ferdinand, această instituție s-a bucurat, de-a lungul timpului, de atenția binevoitoare a Casei Regale, care a făcut numeroase donații. În prezent, valorosul patrimoniu al muzeului este ilustrat prin obiecte legate de domeniul militar, fără să se limiteze exclusiv la acesta.

Adresa: Str. Mircea Vulcănescu, nr. 125-127

Muzeul Militar National Regele Ferdinand I

Ce muzee din lista de mai sus ai vizitat și care te-a impresionat în mod special?

Cele mai citite articole

Scris de Top 1

Top1 realizeaza cele mai bune topuri online. Recomandarile si locurile prezentate in topurile noastre te ajuta sa te decizi unde te distrezi diseara. Urmareste articolele noastre si beneficiaza de cele mai interesante locuri din oras.

Top 50 Mesaje de Noapte Buna pentru Iubiti si Indragostiti

Mesaje de Noapte Bună pentru Iubiți și Îndrăgostiți

Bucharest Christmas Market

Cele mai populare targuri din Bucuresti