Fructe exotice

0
224

Uneori oamenii adoră să găsească fructe noi și neobișnuite din întreaga lume. Mereu vizitează piețele locale și magazinele alimentare pentru a „vâna” produse neobișnuite și ingrediente regionale. Când priviți gama de fructe disponibile în supermarket este posibil să credeți că sunt multe din care să alegeți. Dar, potrivit specialiștilor, această gamă reprezintă doar „vârful aisbergului cu fructe” al omenirii! Potrivit analiștilor, în zilele noastre supermarketurile și magazinele alimentare sunt motivate să-și extindă „colecțiile de fructe”, pe măsură ce consumatorii devin mai informați. Și există încă multe fructe exotice pe care nu le putem cumpără de la magazinul alimentar din colț, haideți să fim realiști. Unele dintre aceste fructe exotice rare, cu aspect ciudat, pot fi cu adevărat dificil de găsit, deoarece acestea sunt adesea disponibile numai în zonele tropicale pe care unii dintre noi nu le vizităm niciodată într-o viață. Cea mai bună șansă de a găsi unele dintre aceste fructe unice este vizitarea unui magazin specializat, sau a unui supermarket autentic asiatic.

Loading...

Iată 10 fructe rare și exotice din întreagă lume.

1. Fructul exotic Durian

Fructul Durian are un gust ca de ceapă, dar  e healthy

Dacă nu ați călătorit niciodată în Asia de Sud-Est este posibil să nu fii întâlnit niciodată fructe proaspete de durian! Această „gustare infamă și sănătoasă” – catalogată astfel deoarece fructul cam are un gust ca de ceapă (ba chiar mai grav!), dar e healthy reprezintă o experiență pe care nu este probabil să o uitați. Are un aspect unic și un miros și mai memorabil.
Fructul este în general ușor oval, poate cântări între două până la șapte kilograme. „Durienii” au un miros puternic, care pătrunde în coaja exterioară și persistă mult după ce fructul a fost îndepărtat. Dacă nu știați, numele „durian” provine de la cuvântul din limba malaeza „duri”, care înseamnă spin. În timp ce străinii adesea nu îl suportă, este foarte iubit în multe părți din Asia. Face parte din șirul alimentelor asiatice, de obicei vândute întregi și congelate. Ca un fapt inedit, poate fi găsit mai ales la Lion Market din San Jose.

2. Fructul exotic Jackfruit

Fructul exotic Jackfruit

Jackfruit este originar din Asia de Sud-Est. Este cel mai mare fruct purtat de copaci din lume și uneori poate crește până la 80 de kilograme în greutate. Fructul are o dulceață subtilă și o aromă de mere/banane. Atunci când este gătit are gustul altor alimente, precum carnea de porc, astfel încât e popular în SUA ca substitut vegan (înlocuiește carnea). Se spune că un  copac cu jackfruit poate produce până la trei tone de alimente, oferind o sursă de hrănire aproape miraculoasă pentru oamenii care trăiesc în țările tropicale. Subliniem încă odată că jackfruit este, de asemenea, utilizat din ce în ce mai mult în alte părți ale lumii, în special în S.U.A., ca o alternativă la carne, pe bază de plante, deoarece fructele tinere, necoapte, îmbibă bine aroma și au o textură stringentă, asemănătoare cărnii, atunci când sunt gătite. Este posibil să fi văzut jackfruit apărând în meniuri – de exemplu, tacosurile de jackfruit și sandwich-urile de BBQ pe baza de jackfruit.

Loading...

3. Fructul Dragonului (Dragon Fruit; White Pitaya)

Fructul Dragonului (Dragon Fruit; White Pitaya)

Fructele sunt colorate, cu miezul asemănător cu textura unui kiwi. În timp ce aspectul este…dramatic, aroma este surprinzător de subtilă. Fructul dragonului este originar din Mexic, dar acum este cultivat în toată America Latină și în Asia. Fructul dragonului este fructul tropical cunoscut pentru coajă sa vibrantă și pulpa dulce. Aspectul său unic și celebrele puteri de superfood l-au făcut popular în tot ceea ce înseamnă alimentație și sănătate. Din fericire, nu trebuie să trăiești la tropice pentru a te bucura de numeroasele beneficii ale fructelor de dragon. De fapt, le puteți găsi proaspete sau congelate, în supermarketurile din întreaga lume.

4. Fructul exotic Cherimoya

Fructul exotic Cherimoya

Cherimoya (Annona cherimola) este un fruct verde, în formă de con, cu piele solzoasă, cărnos în interior și dulce. Se presupune că a avut originea în munții Anzi din America de Sud și a crescut în zone tropicale cu altitudini mari. Datorită texturii sale cremoase, cherimoya este cunoscut și sub numele de măr-cretă. Se mănâncă adesea cu o lingură. Cherimoya are un gust dulce, similar cu alte fructe tropicale, cum ar fi banana și ananasul. Bogat în fibre, vitamine și minerale, acest fruct unic poate stimula imunitatea, combate inflamațiile și poate păstra sănătatea ochilor și a inimii. Cu toate acestea, anumite părți ale cherimoya conțin toxine care pot deteriora sistemul nervos dacă sunt consumate în cantități mari.

5. Fructul exotic Kiwano (Horned Melon)

Fructul Exotic Kiwano (Horned Melon)

Loading...

Kiwano este din familia castraveților și este cunoscut pentru forma sa ovală și coaja interesantă. După ce planta de kiwano a fost plantată, durează în medie 4-5 luni înainte de a începe recoltarea (kiwano e recoltat manual). Fructul este apoi introdus în coșuri și transportat la depozit. Când fructul intră în depozit, acesta este spălat și uscat la temperatura camerei. Fructele de Kiwano sunt apoi selectate, ambalate și transportate în Olanda. Mai este numit și pepene cu coarne, castravete african cu coarne, pepenele jeleu, melano, pikano sau… kiwano!

6. Fructul exotic Pepenele Coreean

Fructul Exotic Pepenele Coreean

Pepenele oriental, cunoscut și sub denumirea de pepene coreean, este un tip de pepene cultivat în Asia de Est. Studiile filogenetice care urmăresc linia genetică a fructului sugerează că ar fi putut avea originea în estul Indiei, după care s-a răspândit apoi în China, pe Drumul Mătăsii, de unde a fost introdus în Coreea și Japonia. Aroma să a fost descrisă ca fiind o încrucișare între un pepene și un castravete. Este vizibil mai puțin dulce decât soiurile de pepene occidental și constă din aproximativ 90% apă. Fructele au coaja subțire și semințele mici, astfel că pepenele poate fi mâncat integral

7. Fructul exotic Maracuja (Fructul pasiunii) 

Fructul exotic Maracuja (Fructul pasiunii) 

Maracuja, numit și fructul pasiunii, este prezent „pe piață” cu două soiuri: unul de culoare violet și celălalt galben. Primul provine din sudul Braziliei, în timp ce originea celuilalt este incertă. Gustul său sofisticat și plăcut acid îl face un ingredient ideal pentru sucuri, înghețate și cocktail-uri. Maracuja constituie o sursă foarte bună de betacaroten și de vitamine ale complexului B (în special, niacina) și se bucură de niveluri ridicate de minerale (calciu, potasiu și fosfor). Conține, de asemenea, pasiflor, o substanță relaxantă eficientă, care nu provoacă dependență.

8. Fructul exotic Feijoa (Pineapple Guava)

Fructul exotic Feijoa (Pineapple Guava)

Guava este un membru al familiei Myrtle, care include eucaliptul și cuișoarele. Acest fruct este originar din Brazilia, Argentina, Paraguay și Uruguay. Freidrich Sellow, un explorator german a descoperit planta care face fructele în sudul Braziliei, în 1815. În 1890 planta a fost transportată din La Plata, Brazilia și plantată într-o grădina din Franța de către botanistul Dr. Edouard Andre. Astăzi fructul este cunoscut sub numele de Feijoa, guava de ananas, guava braziliană, guava de smochine, guavasteen, banană din Nouă Zeelandă și guayabo del pais. A fost plantată cu mari speranțe că va avea succes comercial, dar abia de curând puteți găsi acest fruct în supermarketuri. O parte din motivul pentru care fructele nu sunt viabile din punct de vedere comercial se datorează faptului că este dificil de apreciat maturitatea și calitatea fructelor. Ca un fapt inedit, florile plantei sunt comestibile si le puteți mânca imediat – culese din plantă sau le puteți presăra în salată.

9. Fructul exotic Tamarillo (Tree Tomato)

Fructul exotic Tamarillo (Tree Tomato)

Ce sunt tomatele de copac? Tamarillo este o plantă mai puțin cunoscută în multe regiuni. Nativul sud-american este un arbust cu creștere mică sau semi-lemnoasă care atinge înălțimi cuprinse între 10-18 metri. Copacii Tamarillo înfloresc la începutul primăverii, producând flori aromate și roz. În cele din urmă, florile dau loc fructelor mici, ovale, care amintesc de prune, sau de…tomate. Fructele au un gust mult mai amar decât tomata obișnuită. Coaja este, de asemenea, mai dură, culorile variind între diferitele soiuri, de la galben la roșu sau chiar violet. Fructele necoapte sunt, de asemenea, ușor toxice și ar trebui să fie recoltate sau consumate numai atunci când sunt coapte complet (indicat de culoarea soiului). Roșiile de copac cresc cel mai bine în zonele în care temperaturile se mențin peste 10 grade C.), dar pot tolera temperaturi cât mai scăzute de -2 grade C.), deși va exista o întârziere. Chiar și in cele mai bune condiții, durata medie de viață a unei roșii de copac este de aproximativ 4 ani. Se numără printre alimentele consumate cândva de incasi, cunoscute la acea vreme drept ‘’tomate de arbust’’.

10. Fructul exotic Loquat

Fructul exotic Loquat

Fructe, suculente, dulci, minunat de delicioase, bogate în vitamine, minerale și anti-oxidanți. Acest fruct unic își are originea în pădurile tropicale sălbatice, perene, din sud-estul Chinei, de unde s-a răspândit în toată lumea, inclusiv în Japonia. Unele dintre denumirile comune ale loquat includ prună japoneză, plopul japonez, prună malteză etc. Planta Loquat poate fi descrisă ca un arbust veșnic verde, mare sau copac mic, aparținând familiei Rosaceae. Denumirea botanică este Eriobotrya japonica și e în strânsă legătură cu „merele”. Fructele Loquat încep să apară în copaci până la sfârșitul sezonului de iarnă. Fructele mature pot fi gata de recoltare până în iunie în Japonia; cu toate acestea, sezonul lor de recoltare poate varia de la o regiune la alta. Fructele sunt ovale până la a avea formă de pere, apar în buchete de 5-20 și măsoară aproximativ 3 cm în lățime și 3-5 cm în lungime. Fructele coapte au textura moale. În interior este alb sau galben-auriu, în funcție de tipul cultivat. Fiecare fruct conține 3-5 semințe mari, maro, așezate central. Semințele sunt necomestibile și pot fi toxice. Aceste fructe au gust și aromă asemănătoare cu cea a merelor – dulce, cu o aromă plăcută. Frunzele de loquat sunt de asemenea folosite în medicina tradițională și ca ceai din plante în multe părți ale lumii.

Ai mâncat sau ai mânca vreun fruct dintre acestea? Și dacă da, pe care?

Loading...
Articolul precedentPlaje în Zakynthos
Articolul următorPlaje în Corfu
Am absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine Universitatea București, secția rusă - bulgară. Am traversat mai multe “praguri” profesionale: redactor șef Documentare externă Rompres – actuala Agerpres, editor ediții de Colecție – Jurnalul Național și editor Jurnalul de Duminică – supliment al Jurnalului Național, jurnalist online și print la Evenimentul Zilei, senior editor la Revista Cariere. Unul dintre motto-uri: “Every great dream begins with a dreamer" - Harriet Tubman. Un îndemn personal: Prinde povestea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here