in

7 obiceiuri alimentare care te ajută să te menții în formă

Young woman at kitchen cooking breakfast

Vrei să știi ce te poate ajuta cu adevărat să te menții în formă? Iată ce obiceiuri alimentare trebuie să incluzi în viața ta pentru a-ți atinge obiectivele.

Știai că pentru a te menține în formă ai nevoie, în primul rând, de un stil de viață sănătos? Iar un stil de viață sănătos presupune și adoptarea unei discipline alimentare și a unor obiceiuri alimentare sănătoase. Așadar, dacă îți dorești cu adevărat să adopți un stil de viață sănătos care să te ajute să te menții în formă, în articolul de mai jos vei găsi câteva obiceiuri alimentare sănătoase pe care să le incluzi în rutina ta zilnică.

Stabilește-ți o rutină de mese echilibrate și regulate

O astfel de rutină te va ajuta să-ți menții nivelul de energie, dar și să eviți mâncatul excesiv sau consumul de snack-uri. Încearcă să consumi trei mese principale și două gustări sănătoase pe parcursul unei zile. Asigură-te că fiecare masă conține o combinație de carbohidrați complecși, proteine și grăsimi sănătoase pentru a-ți menține stabil nivelul de zahăr din sânge și pentru a evita senzația de foame.

Gătește acasă

Încearcă să consumi cât mai multă mâncare gătită în casă. Poți opta pentru preparate ușoare, precum grătare, budinci de legume, ciorbe sau supe creme. Evită pe cât posibil mâncarea prăjită și încearcă să folosești cât mai des cuptorul. Vezi ce simboluri cuptor electric ai la cuptorul tău și, în funcție de acestea, folosește-le pe cele care fac prepararea mai rapidă, mai sănătoasă și mai ușoară.

Planifică-ți mesele și gustările

Planificarea meselor și a gustărilor este un obicei sănătos care îți aduce numai beneficii. Adoptând un astfel de program, vei evita achiziționarea impulsivă de alimente nesănătoase și, prin urmare, și consumul acestora.

Alege alimente bogate în nutrienți

Cele mai citite articole

Pentru a te menține în formă, dar și pentru și pentru a-ți satisface necesitățile nutriționale, este important să consumi o varietate de alimente bogate în nutrienți esențiali. Astfel, include în dieta ta legume cu frunze verzi, fructe proaspete, proteine slabe (cum ar fi carnea de pui, pește, tofu sau leguminoase), lactate cu conținut scăzut de grăsimi și surse sănătoase de grăsimi (cum ar fi uleiul de măsline și avocado).

Redu mărimea porțiilor de mâncare

Mare atenție la dimensiunea porțiilor. Cel mai indicat ar fi să consumi porții mici, în intervale de timp mai dese. Pentru a reuși acest lucru, poți folosi farfurii mai mici. De asemenea, mănâncă încet pentru a da timp creierului să primească semnalele de sațietate. Și nu în ultimul rând, nu mânca stând în picioare sau în fața televizorului ori a laptopului sau telefonului.

Consumă cât mai multe lichide

Consumul de apă este esențial pentru menținerea sănătății și a funcțiilor corecte ale organismului. Încearcă să bei cel puțin 8 pahare de apă pe zi și adaptează cantitatea în funcție de nivelul tău de activitate fizică și de condițiile climatice. În anotimpul cald, poți suplimenta hidratarea cu un consum moderat de pepene verde, castraveți sau alte fructe și legume cu conținut ridicat de apă. De asemenea, poți încerca și supele reci.

Evită alimentele procesate, dar și cele cu conținut ridicat de zaharuri

Alimentele procesate și cele bogate în zaharuri pot contribui la creșterea în greutate și la riscul de boli cronice. Încearcă să reduci consumul de alimente precum băuturile carbogazoase, gustările procesate și prăjiturile. Optează pentru gustări sănătoase, cum ar fi nuci, semințe sau fructe proaspete.

Aceste obiceiuri alimentare sunt esențiale pentru a te menține în formă și pentru a-ți proteja sănătatea pe termen lung. Combinația dintre alimentația echilibrată, mesele regulate și hidratarea adecvată te pot ajuta să menții un stil de viață sănătos.

Sursă foto: freepik.com

Cele mai citite articole

Scris de Top 1

Top1 realizeaza cele mai bune topuri online. Recomandarile si locurile prezentate in topurile noastre te ajuta sa te decizi unde te distrezi diseara. Urmareste articolele noastre si beneficiaza de cele mai interesante locuri din oras.

Cele mai bune jucării pentru a-ți răsfăța animalul de companie

Recrutarea muncitorilor din India – pentru ce domenii este posibilă?