in

Cum să alegi ramele pentru ochelari în funcție de culoarea părului

Ochelarii pot fi aleși în funcție de foarte multe criterii, de la forma feței până la culoarea ochilor sau a părului. Podoaba capilară, dintre toate, reprezintă un element ale cărui nuanță și aspect pot fi alese, în funcție de preferințele personale.

De aceea, pentru a accentua coafura ta și pentru a obține un look perfect, poți alege ochelarii în funcție de culoarea părului. O pereche aleasă strategic poate schimba complet înfățișarea și te poate ajuta să obții imaginea la care visezi.

Iată cum să alegi ochelarii în funcție de culoarea părului tău!

1. Părul șaten

Șatenul reprezintă una dintre cele mai des întâlnite nuanțe de păr, fie că este vorba despre culoarea naturală sau o vopsea în culoarea ciocolatei sau a caramelului.

Dacă părul tău este șaten deschis, complimentează-l cu rame aurii de ochelari, care vor scoate în evidență tonurile delicate și calde ale podoabei tale capilare. De asemenea, poți încerca și rame turcoaz sau roz deschis, pentru un look îndrăzneț și unic.

Iar dacă ești șatenă închis, încearcă o pereche de ochelari cu rame aurii, argintii sau în culoarea bronzului. Aceste nuanțe metalice vor arăta excelent și îți vor oferi un look elegant, clasic și stylish.

Nu în ultimul rând, dacă ești șatenă, evită nuanțele pastelate sau tonurile foarte închise, pe rame groase și accentuate.

2. Părul blond

Blondul este și el printre nuanțele preferate de păr ale multor persoane. Acesta are multe nuanțe, de la cele mai calde, aurii sau cu tonuri roșiatice, până la cele mai reci, cu reflexe argintii.

În cazul în care părul tău blond are tonuri calde și este vopsit în culoarea mierii, a aurului sau chiar are șuvițe roz sau portocalii, optează pentru rame în culoarea bronzului, a piersicii, tonuri de roz sau chiar de verde închis. Dacă vrei să porți o pereche de ochelari speciali, optează pentru un imprimeu tip animal print, într-o combinație de negru, maro și crem. Iar dacă nu îți plac culorile, poartă cu încredere ochelari cu rame aurii, care aduc chiar și mai multă căldură și delicatețe chipului, avantajând un păr blond cu tonuri calde.

Iar dacă părul tău blond tinde, mai degrabă, spre tonuri reci, evită opțiunile de mai sus și orientează-te către rame pastelate, în culori precum albastrul sau violetul, ba chiar și rozul. Acestea îți vor complimenta părul în nuanța platinei. Este recomandat să eviți ramele aurii, iar dacă vrei totuși să porții rame metalice, optează pentru cele argintii.

3. Părul roșcat

La fel ca blondul, și roșcatul poate avea tonuri dintre cele mai diverse – de la roșu intens, pur, la portocaliu viu.

Pentru părul cu tente oranj, sunt recomandați ochelarii cu rame arămii, maro, animal print, verde și nuanțe neutre calde, precum crem sau bej.  De evitat sunt ramele galbene sau gri, care ar „stinge” intensitatea părului și ar crea un look anost, pe care nu ți-l dorești.

În cazul părului roșcat cu tonuri reci, se potrivesc de minune ramele albastre, verzi sau negre. Stai departe de nuanțele calde de mai sus, pentru a evita o contradicție neplăcută din punct de vedere estetic.

4. Părul brunet

Cea mai închisă nuanță de păr, brunetul, poate fi flatată de multe perechi de ochelari. Ramele metalice pot completa foarte bine look-ul, fie că sunt aurii, argintii sau arămii.

Iar dacă îți dorești să ieși în evidență și să creezi un look inedit, poți alege cu încredere ramele colorate, în nuanța ta preferată. Optează pentru rame roșii, verzi, albastre sau mov, în funcție de ceea ce îți place și de paleta cromatică a garderobei tale. Este indicat să eviți ramele negre sau foarte închise la culoare.

În final, dacă vei urma recomandările de mai sus, vei reuși să alegi ochelarii perfecți!

Scris de Top 1

Top1 realizeaza cele mai bune topuri online. Recomandarile si locurile prezentate in topurile noastre te ajuta sa te decizi unde te distrezi diseara. Urmareste articolele noastre si beneficiaza de cele mai interesante locuri din oras.

Pleci în vacanță cu prietenii? Top 3 idei pentru a avea un concediu de neuitat!

3 sfaturi pentru asortarea corectă a bijuteriilor ca să obții ținute de impact!