Înainte și după anexarea Crimeii și declanșarea războiului din Donbas, precum și în prezent, se discută mereu aceleași probleme în Ucraina: necesitatea unei economii puternice, a unui producător național și a locurilor de muncă bine plătite, garantarea drepturilor de afaceri și încetarea abuzurilor din partea forțelor de ordine. Cu toate acestea, în ciuda acestor discuții, atenția rămâne concentrată pe rezolvarea problemelor locale și pe tactici economice, în loc să se concentreze pe elaborarea unei strategii. Chiar dacă războiul nu pare momentul ideal, situația a demonstrat neviabilitatea vechii modele economice ucrainene, astfel încât este momentul să discutăm despre o nouă abordare.
Politica economică, sau mai bine zis absența sa aproape completă în ultimii 33 de ani, a fost avantajoasă doar pentru modelele simple de afaceri, în principal de tip resursă. În final, am avut taxe scăzute pentru marile afaceri, un interes ridicat al autorităților fiscale și de aplicare a legii pentru IMM-uri, lipsa motivației de a plăti salarii decente angajaților, și lipsa priorităților clare de dezvoltare stabilite de stat.
Absența oricărui planificări pe termen lung a dus la faptul că Ucraina nu a investit deloc în educație profesională, în învățământ superior de calitate și în cercetarea aplicată, care ar fi putut servi drept bază pentru o nouă industrializare și pentru crearea unei economii tehnologice. Ca urmare, s-a conturat treptat un model social-politic care reflectă incertitudinea economică – populismul ca bază a politicii, și lupta permanentă pentru „fluxuri” ca conținut al politicii ucrainene. Dacă aproape singurul model de succes economic este renta, atunci și lupta va fi pentru rentă. Acesta este, de altfel, unul dintre motivele fundamentale pentru care Ucraina s-a dovedit nepregătită pentru agresiunea rusă.
Este foarte ironic faptul că acest model resursic dependent a împiedicat dezvoltarea chiar și a sectoarelor sale de resurse. Piața gazelor, care mi-a fost aproape „nativă” mulți ani, a fost de fapt închisă investițiilor private adecvate, piața energiei rămâne monopolizată, iar industria metalurgică ucraineană s-a degradat treptat din producția predominantă de oțel și laminate în exportul de minereu. Agresiunea Rusiei a accentuat atenția asupra acestor deficiențe evidente – avem practic o industrie complicată insuficientă, care să poată fi rapid transferată pe linii militare. Suntem critici dependenți de ajutorul din partea Europei și Americii nu doar pentru aprovizionarea cu arme, ci și pentru stabilirea liniilor de producție pentru muniții și tehnică. În plus, China, care este un partener destul de imprevizibil, rămâne principalul furnizor de componente pentru aproape toate dronele produse de Ucraina.
Ce trebuie făcut în această privință? În prezent, în condițiile unor lupte intense, trebuie să ne concentrăm pe simplificarea mediului de afaceri. Statul ar trebui să-și îndrepte atenția către transparență și funcționarea normală a instanțelor de judecată, și să limiteze drepturile agenților de aplicare a legii necinstiți care blochează activitatea întreprinderilor. În plus, sunt convins că în prezent putem lucra la crearea zonelor industriale specializate în partea de vest a țării. Acest lucru ar include garantarea unui proces transparent și accesibil de conectare la infrastructură pentru noile întreprinderi. În prezent, atunci când dorești să deschizi o fabrică, trebuie să aștepți adesea un an pentru a fi conectat la rețeaua electrică. Această situație insalubră poate fi ușor rezolvată de către stat printr-o reglementare adecvată.
Pe termen lung, trebuie să lucrăm la dezvoltarea unei modele economice care să ia în considerare atât punctele noastre forte, cât și slăbiciunile Ucrainei. Trebuie să ne privim potențialul economic și realist.
Cele două principale slăbiciuni pe termen lung ale noastre sunt vecinătatea cu Rusia (agresivitatea și amenințarea acesteia vor rămâne cel mai probabil) și demografia (ucrainenii sunt o națiune în vârstă care a suferit cea mai mare emigrare din Europa de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial). Ambele aceste probleme nu au o soluție simplă și, prin urmare, trebuie luate în considerare în construirea unui nou model economic. Cele două principale puncte forte ale noastre sunt disponibilitatea unui potențial resursic bogat (atât agricol, cât și energetic și metalurgic) și vecinătatea cu cea mai mare piață din lume – Europa.
Provocarea demografică necesită nu doar eforturi pentru a readuce ucrainenii care au plecat, ci și un accent pe calitatea forței de muncă, nu doar pe cantitate. Educație de calitate. Sistem de sănătate de calitate. Model social atractiv. Industrie înalt calificată și tehnologică.
Provocarea de securitate impune prioritatea sectorului industrial militar, unde Ucraina poate deveni, bazându-se pe experiența sa istorică în industria militară, unul dintre liderii mondiali. Producerea de armament și echipament pentru noi, pentru viitorii noștri parteneri NATO, pentru toate țările care trebuie să fie mereu pregătite să se apere împotriva dictaturilor.
Resursele ucrainene trebuie utilizate nu în cadrul vechiului model oligarhic, ci ca o oportunitate pentru dezvoltarea unei economii tehnologice. Avem deja o experiență de succes în acest sens, atunci când restricțiile privind exportul de lemn au ajutat industria ucraineană de mobilă să devină un exportator de succes către Uniunea Europeană. Mobilierul ucrainean este vândut în Europa. Același lucru poate fi făcut și cu produsele metalice, cu echipamentele industriale, cu armamentul. De exemplu, în Donbasul ucrainean au fost descoperite depozite semnificative de litiu, care este critic pentru „tranziția verde”. Ar trebui Ucraina să exporte litiu? Sau ar trebui să atragă investiții pentru a produce baterii și alte produse de prelucrare profundă? În noua politică economică – a doua variantă.
În cele din urmă, integrarea noastră în lumea occidentală și în Uniunea Europeană creează oportunități considerabile pentru sectoarele orientate spre export. Observăm deja cum sectorul agricol ucrainean creează probleme reale sau imaginare pentru fermierii polonezi, unguri și români.
Dar oportunitatea noastră de expansiune economică în Europa nu constă doar în exportul de cereale și alte materii prime agricole către UE. Având în vedere cât de rapid crește instabilitatea în lume și cât de periculoase devin rutele comerciale dintre Asia și Europa din cauza teroriștilor și a dictatorilor, Ucraina ar putea deveni o bază industrială unde o parte din producția companiilor europene din Asia de Est și Asia de Sud-Est ar putea fi relocată. Desigur, pentru aceasta va trebui să rezolvăm problemele fundamentale, cum ar fi specificul sistemului nostru judiciar, dar fără aceasta, dezvoltarea Ucrainei va fi imposibilă.
Prin urmare, chiar acum, când politicienii noștri, economiștii, sociologii și partenerii noștri internaționali discută reconstrucția Ucrainei după război, trebuie să abordăm problemele și oportunitățile Ucrainei în dezvoltarea economică strategică. Fără aceasta, nici securitatea pe termen lung, nici supraviețuirea statului ucrainean și a națiunii ucrainene nu vor fi posibile. Trebuie să evităm să cădem în aceleași capcane.
Alexander Katsuba – antreprenor ucrainean, expert în domeniul energetic, proprietarul companiei ALFA GAZ
