Stelele neutronice sunt obiecte superdense rezultate dintr-o explozie supernova.
Stelele neutronice sunt unele dintre cele mai periculoase şi interesante obiecte din spaţiul cosmic, existenţa şi fenomenele care au loc în interiorul acestora atrâgând atenţia oamenilor de ştiinţă. După cum explică astrofizicienii NASA, citaţi de către Live Science, stele îşi păstrează forma sferică datorită echilibrului dintre căldura creată de către forţele nucleare şi atracţia gravitaţională a masei acesteia. La finalul vieţii unei stele, în funcţie de masa acesteia, de regulă între patru sau opt mase solare, straturile superioare ale acesteia intră în colaps şi declanşează o explozie: o supernovă.
În timp ce straturile exterioare intră în colaps, miezul stelei este supus unor presiuni din în ce mai mari. Aceste presiuni sunt atât de mari încât duc la fuzionarea protonilor şi a electronilor, rezultând neutroni şi neutrini. În acest punct în care neutronii reprezintă aproximativ 90% din masa iniţială a stelei, compresia materialului stelei este maximă şi nu poate continua mai departe.
Existenţa acestui tip de stea a fost teoretizată în anul 1930, la scurt timp după ce existenţa neutronilor a fost confirmată. Totuşi, abia în 1967 cercetătorii au reuşit să obţină primele dovezi ale existenţei acesteia, atunci când Jocelyn Bell, de la Universitatea Cambridge, a descoperit o serie de pulsuri regulate. Iniţial, acestea au fost interpretate ca fiind semnul unei civilizaţii extraterestre, dar măsurătorile ulterioare au arătat că acestea proveneau de la o stea neutronică care se învârtea foarte repede.
Condiţiile de pe o stea neutronică sunt extreme, gravitaţia de pe suprafaţa acesteia putând să fie de două miliarde de ori mai mare în comparaţie cu gravitaţia pe care o experimentăm în mod obişnuit.
Câmpul magnetic al acestor stele este de câteva miliarde de ori mai puternic faţă de cel al planetei noastre, dar, în anumite condiţii, pot apărea unele stele neutronice ale căror câmpuri magnetice pot fi de câteva mii de ori mai puternice faţă de cele ale unor stele neutronice obişnuite. Această clasă specială de stele este numită de astronomi şi astrofizicieni magnetar.
Citeşte şi:
Citeste mai mult aici