Un smartphone cu o cameră foarte bună îți permite să realizezi fotografii la o rezoluție uimitoare, însă pentru a te bucura de acest beneficiu, evaluarea calității camerei este foarte importantă. Află care sunt principalele caracteristici ale unui telefon mobil ideal pentru fotografie și ce modele sunt acum în topul preferințelor celor care fac poze cu smartphone-ul.
Aspecte esențiale ale unei camere de smartphone
Ești interesat de calitatea camerei unui smartphone de ultimă generație? Analizează următoarea listă de factori-cheie, atunci când ai în față o serie de opțiuni:
Rezoluția și calitatea senzorului
Analizează numărul de megapixeli, pentru că valoarea respectivă influențează nivelul detaliilor surprinse și claritatea fotografiilor. De asemenea, ia în considerare tipul și dimensiunea senzorului, cu impact asupra clarității imaginii surprinse în cadru, în condiții de iluminare slabă. Un senzor mai mare, precum cel de 1/2.3 inch, va capta mai multă lumină și va oferi o calitate mai bună a imaginii, comparativ cu un senzor de dimensiuni mai mici.
Deschiderea și stabilizarea imaginii
Verifică valoarea deschiderii (f/număr), deoarece o deschidere mai mare permite camerei să capteze mai multă lumină, ceea ce duce la fotografii luminoase și mult mai clare, în condiții de iluminare slabă. De exemplu, un telefon cu o deschidere de f/1.8 va permite unei cantități mai mari de lumină să pătrundă în senzor, comparativ cu un model ce oferă o deschidere de f/2.2.
Stabilizarea imaginii ajută la reducerea mișcării camerei, pentru a se putea realiza fotografii mult mai clare, chiar și în timpul mișcării, sau atunci când este utilizat zoom-ul. De asemenea, este important să verifici dacă modelul de smartphone respectiv dispune de stabilizare optică a imaginii (OIS), sau de stabilizare electronică a imaginii (EIS).
Funcții și moduri de fotografiere
Explorează cu multă răbdare lista de funcții și moduri de fotografiere. Exemple: modul manual, modul portret, modul HDR, modul nocturn. Această libertate de a alege modul de fotografiere ideal îți permite să te adaptezi la condițiile cu care te confrunți la fața locului.
Huawei P50 Pro
Huawei P50 Pro este un smartphone high-end din clasa de modele P a producătorului chinez. Fotografiile realizate cu acest device oferă detalii și culori uimitoare, datorită camerei sale True-Form Dual-Matrix, ce are un design cu adevărat unic. Ansamblul de obiective permite fotografierea la o claritate superioară, în timp ce motorul de imagine HUAWEI XD Fusion Pro asigură o reproducere detaliată a imaginii.
Cu ajutorul tehnologiei SuperZoom, surprinzi imagini clare, la apropiere și la distanță, indiferent de unghiul de fotografiere utilizat – larg sau macro. Motorul de imagine True-Chrome oferă un reglaj în timp real cu peste 2.000 de nuanțe diferite, pentru a-ți arăta lumea așa cum este ea. Mai mult decât atât, focalizarea este clară, chiar și în condiții de luminozitate scăzută.
Datorită camerei principale cu unghi ultra-larg de 120°, poți surprinde în pozele pe care le realizezi cu Huawei P50 Pro cele mai frumoase cadre. Camera cu teleobiectiv de 64MP aduce mai aproape chiar și cele mai îndepărtate puncte ale unor peisaje fascinante, iar tehnologiile AIS Pro și OIS generează cadre True-Steady, pentru a putea fotografia din mașină, sau în timpul meciului tău preferat.
Google Pixel 4/ Pixel 4 XL
Aceste modele trebuie trecute pe lista cu alternative, dacă îți dorești să fotografiezi cu smartphone-ul tău. Mai mult decât, asigură un raport calitate:preț extrem de avantajos, important pentru alegerea ta, în cazul în care dispui de un anumit buget. Camera principală disponibilă este, de fapt, un shooter ce include în structură două lentile.
Obiectivul principal de 12.2 megapixeli, cu o diafragma f/1,7, funcționează alături un teleobiectiv de 16 megapixeli, cu deschidere f/24. Cel din urmă oferă posibilitatea realizării unui zoom optic de 2x. Google Pixel 4 și Pixel 4 XL sunt prevăzute cu sistem foto ce dispune de autofocus cu laser, HDR și stabilizare optică a imaginii (OIS).
Setările de bază oferă suportul ideal pentru cei care nu stăpânesc foarte bine arta ajustării parametrilor foto. Însă dacă se dorește o regândire a modului în care se realizează fotografii, modificările implică un proces simplu de realizat, indiferent de nevoi.
iPhone 11 Pro / 11 Pro MAX
Aceste două modele ale producătorului american se numără printre cele mai bune telefoane de fotografie, cu sisteme de obiective ideale pentru cadrele surprinse: obiectivul pentru unghi larg de 12 megapixeli (deschidere f/1.8), teleobiectivul de 12 megapixeli (diafragmă f/2.0) și lentila cu unghi larg de 12 megapixeli (deschidere f/2.4).
Cu ajutorul acestui setup, poți realiza cele mai frumoase poze, indiferent de cadrul în care te afli. De asemenea, stabilizarea optică a imaginii (OIS), suportul pentru HDR și focalizarea automată pentru detectarea fazelor garantează claritate absolută, atunci când te afli în mișcare, sau în condițiile în care fotografiezi elemente dinamice.
Spre deosebire de ultimele flagship-uri iPhone, modelele 11 Pro și 11 Pro MAX vin cu un mod de fotografiere nocturnă îmbunătățit, pentru fotografii realizate odată cu lăsarea întunericului, chiar și în cazul în care optezi pentru o expunere mare. Obiectivul cu unghi ultra-larg (câmp de 120°) îți permite să încadrezi mai mult background în imaginile tale, caracteristică ideală pentru sesiunile foto din inima naturii.
Alege inspirat device-ul mobil, ținând cont de specificațiile tehnice ale camerei sale. O astfel de alegere te ajută să realizezi fotografii uimitoare, indiferent de locul în care te afli, sau de momentul zilei.