in

5 lucruri pe care să le încerci la prima vizită în Alicante

Dacă vara îți face deja cu ochiul, restricțiile de călătorie sunt pe sfârșite iar cele câteva zile de vacanță pe care le aștepți de mult timp îți bat nerăbdătoare la geam, îți propunem drept destinație turistică un oraș despre care ai auzit deja, dar poate nu au reușit să-l vizitezi încă.

Orașul-port Alicante din Spania se poate lăuda cu faptul că este unul dintre cele mai frumoase atracții de pe Costa Blanca, oferind surprize de neuitat chiar și pentru un sejur de câteva zile. Situat între munți și mare, beneficiază de o frumusețe aparte și de o istorie culturală puternică, fiind unul dintre metropolele cu cea mai mare creștere economică recentă a țării. Iată cinci lucruri pe care să le încerci la prima ta vizită aici.

  1. Mergi la plajă pe Playa del Postiguet

Alicante, sau Alacant în limba catalană, este situat pe litoralul Costa Blanca din zona estică a Spaniei, înțesat la rândul său de zeci de stațiuni fermecătoare. Plajele impresionante din zonă, întinse și cu nisip fin, deschis la culoare, sunt adevărate paradisuri pentru iubitorii de soare și mare, și printre cele mai vizitate din Europa. 

Încă din prima zi te poți bucura de o baie și te poți odihni la umbra propriului palmier, pe care să ți-l alegi după preferințe, pe frumoasa Playa del Postiguet, situată chiar în inima orașului, la poalele castelului pe care îl vei descoperi la pas mai târziu! Pe Vola găsești bilete de avion spre Alicante în orice sezon, pentru câteva momente binemeritate de plajă, soare și relaxare!

  1. Plimbă-te prin centrul istoric

În orașul istoric poți vedea nu doar catedrala din Alicante sau muzee de artă, ci poți explora la pas străduțele idilice și colorate, pentru a savura cu adevărat bogăția culturală locală a zonei! Vei găsi multe piațete și clădiri frumoase, precum primăria, arena de coride sau Bazilica de Santa Maria, cea mai veche biserică de aici și care datează din secolul al XIII-lea. Nu-ți face griji în privința căldurii, deoarece în tot acest timp ce vei fi ferit de ea datorită palmierilor înalți și a brizei relaxante a mării care se resimte peste tot.

  1. Vizitează Castillo de Santa Bárbara

Un turn, o cetate sau clădiri istorice sunt atracții turistice pe care le poți descoperi oricând în orașele Spaniei. Cel mai important obiectiv de acest fel din Alicante este Castillo de Santa Bárbara, o fortăreață de secol IX situată pe dealul Benacantil, la o înălțime de 166 m, de unde străjuiește maiestuos localitatea. Merită cu prisosință să faci un efort pentru a ajunge în vârf, deoarece ai o panoramă unică, de neuitat asupra orașului și a zonei sale portuare, iar dacă ajungi odată cu căderea serii, vei fi martorul unui apus de soare de neegalat! 

Dacă la prima vizită de aici, pentru a ajunge la castel vei străbate micuțele și încântătoarele străduțe alături de copii, fiți cu mare băgare de seamă! În acest cartier maur, cel mai vechi al orașului, înțesat de căsuțe și magazine și numit acum Barrio Santa Cruz, pe lângă toate casele multicolore veți descoperi împreună o clădire din piatră acoperită în întregime cu scoici colorate, de toate formele și mărimile, numai bună de instagramat!

  1. Fă o plimbare de seară pe Esplanada de Espana

În Alicante te așteaptă pentru o excursie de câteva zile atât străduțele pline de farmec ale citadelei vechi, cât și bulevardele largi, moderne ale orașului nou. Explanada de España este una din arterele sale emblematice, străjuită de palmieri, și care străbate localitatea în paralel cu portul. Este decorată cu plăci de marmură de trei culori, care creează un efect vizual tridimensional, sub formă de valuri! De aici poți ajunge ușor la Marina, portul orașului înțesat de iahturi și plin de viață mai cu seamă seara. Aici poți savura o cină delicioasă la una dintre terase, pentru a te bucura de priveliște și de unde poți admira din nou portul, castelul, vechile case sau  fortărețe din oraș.

Sursa foto: https://unsplash.com/photos/nyI9KbJ7Wu4

  1. Celebrează sosirea verii la Festivalul San Juan!

Dacă îți rezervi din timp un bilet, iar prima ta vizită va avea loc în perioada 20-24 iunie 2022, poți celebra printr-un foc de artificii sosirea…verii, împreună cu miile de turiști care vor face același lucru odată cu tine. Și care nu fac asta doar de acum, ci continuă o tradiție începută încă din antichitate!

Festivalul San Juan este cel mai important eveniment ce are loc în orașul Alicante, oferind miilor de turiști în primul rând spectacole uimitoare de focuri de artificii, dar și alte surprize sau activități specifice, pline de istorie și tradiție. 

Iată, așadar, câteva propuneri și sugestii de care să ții cont pentru a te bucura de prima ta vizită în Alicante. Aruncă un ochi pe ofertele agențiilor de voiaj și rezervă din timp un bilet, pentru a te bucura de toate atracțiile turistice pe care le oferă această destinație de neuitat!

Scris de Top 1

Top1 realizeaza cele mai bune topuri online. Recomandarile si locurile prezentate in topurile noastre te ajuta sa te decizi unde te distrezi diseara. Urmareste articolele noastre si beneficiaza de cele mai interesante locuri din oras.

Importanta unui service auto pentru soferi

Șansele de câștig la casino depind de activarea unui bonus?