in

3 sfaturi pentru asortarea corectă a bijuteriilor ca să obții ținute de impact!

Bijuteriile pot avea un impact semnificativ asupra unei ținute aparent banale, fiind considerate acel element esențial al garderobei. Cu toate acestea, purtate incorect vor face exact opusul. Iată, deci, 3 sfaturi pentru asortarea corectă a bijuteriilor ca să obții ținute de impact de fiecare dată!

Ține cont de subtonul pielii

Ce înseamnă să ții cont de subtonul pielii? Ei bine, oamenii au nuanțe diferite ale pielii. Unele persoane au tenul mai măsliniu, pe când altele au tenul pal, alb. Pentru ca o bijuterie, indiferent de tipul său să te pună în valoare, aceasta trebuie să fie complementară subtonului pielii tale. 

Subtonul pielii este de mai multe tipuri, dar în principiu este vorba despre subton rece, subton cald și subton neutru. Acestea se mai numesc și subton deschis, subton mediu și subton închis. Fiecare tip de subton poate fi pus în evidență cu ajutorul bijuteriilor, însă dacă acestea sunt folosite pe subtonul nepotrivit pentru ele, vor dezavantaja trăsăturile persoanei care le poartă. Pentru fiecare tip de subton al pielii există o varietate de modele de bijuterii care să-l pună în evidență într-un mod armonios, precum diversele talismane de la Pandora, care sunt atât versatile, cât și elegante.

Ca să îți dai seama ce fel de subton al pielii ai, poți face un test foarte ușor și rapid. Se consideră că dacă venele de la încheietură au o culoare albastră sau mov, atunci subtonul pielii este unul rece. Dacă, în schimb, venele tale au o culoare verde, atunci subtonul este cald. Când culoarea venelor este atât verde, cât și albastră sau mov, atunci subtonul pielii este unul neutru. 

În ceea ce privește subtonul rece sau deschis, acesta este cel mai bine pus în valoare de bijuterii din materiale precum argint, aur alb, aur roz. Pe de altă parte, pentru subtonul cald sau închis sunt mai recomandate bijuteriile din materiale precum aur galben. Dacă ai un subton neutru al pielii, poți purta atât bijuterii din argint sau aur alb, cât și bijuterii din aur galben sau roz, căci ambele te vor avantaja. 

Nici prea mult, nici prea puțin

Când porți bijuterii la o ținută de birou, spre exemplu, este indicat să optezi pentru ceva minimalist sau care să nu încarce vizual ținuta. La ținutele casual sau business se recomandă păstrarea unui echilibru neutru, elegant și subtil dintre ținută și accesorii. Astfel, pentru o ținută compusă dintr-o fustă conică, o cămașă, un sacou și o pereche de pantofi cu toc este mai mult decât suficient dacă adaugi un colier sau o brățară, ori un inel. 

În ceea ce ține de ținute pentru petreceri sau pentru diferite evenimente, poți suplimenta numărul de accesorii, însă trebuie să ții cont de materialul hainelor, de culoarea și de modelul acestora. 

Ideal este ca atunci când porți o ținută simplă, fără un model aparte sau diferite aplicații stilistice să adaugi bijuterii mai mari, precum un colier sau o brățară care să iasă în evidență. Atunci când ținuta iese deja în evidență, este indicat să porți accesorii minimaliste, simple.  

Gablonțuri sau materiale prețioase?

Depinde de eveniment, de ținută, de modelul bijuteriei, de calitatea sa și de preferințele tale. Dacă preferi mai degrabă gablonțurile, acestea pot fi cu ușurință integrate la o multitudine de ținute. În schimb, dacă urmează să mergi la un eveniment important, unde este impus un cod vestimentar elegant, poate că ar fi mai indicat să alegi o bijuterie cu un model elegant, simplu, dar dintr-un material mai calitativ, precum aurul sau chiar argintul.

În același timp, bijuteriile din materiale prețioase vor avea o durată de viață mult mai mare și își vor menține calitatea și strălucirea, dacă sunt îngrijite corespunzător. Astfel, pentru a avea ținute de impact, elegante, poate că o investiție în bijuterii de calitate superioară este una înțeleaptă, iar opțiunile sunt variate în acest sens și se încadrează în multe tipare de buget. 

Prin urmare, nu trebuie să ai neapărat bijuterii scumpe ca să creezi ținute de impact. Să alegi, însă, bijuterii care te avantajează, care ți se potrivesc, care sunt versatile și calitative este mult mai înțelept și mai recomandat. 

Scris de Top 1

Top1 realizeaza cele mai bune topuri online. Recomandarile si locurile prezentate in topurile noastre te ajuta sa te decizi unde te distrezi diseara. Urmareste articolele noastre si beneficiaza de cele mai interesante locuri din oras.

Cum să alegi ramele pentru ochelari în funcție de culoarea părului

Cum să transformi actul sexual alături de partenerul tău într-o experiență deosebită de fiecare dată – Află care sunt cele mai eficiente metode!