in

Probiotice și prebiotice: ce sunt, ce beneficii au și care sunt cele mai bune surse

Ai auzit vorbindu-se despre probiotice și prebiotice, însă nu știi exact ce reprezintă, care este diferența dintre cele două și la ce te ajută? Ambele sunt foarte importante pentru sănătatea organismului, însă rolul lor este diferit, așa cum vei vedea în continuare. Descoperă în acest articol prin ce se deosebesc prebioticele de probiotice, cum contribuie fiecare la menținerea sănătății și de unde le poți obține.

Ce sunt probioticele și prebioticele

Poate părea greu de crezut, însă în organismul nostru trăiesc numeroase bacterii, care ne sunt transmise chiar de la naștere și se înmulțesc de-a lungul vieții, formând microbiomul. Din componența microbiomului fac parte nu doar bacterii, ci și fungi și virusuri. Cele mai multe bacterii se află în tractul digestiv, însă o parte trăiesc și în alte zone, precum cavitatea bucală, tractul urinar sau chiar sub piele. 

Probioticele reprezintă bacterii vii, aflate în special în zona intestinului. Fiind parte esențială a florei intestinale, acestea contribuie la buna funcționare a sistemului digestiv. Prebioticele sunt carbohidrați nedigerabili, pe care probioticele îi folosesc pentru a se hrăni. De aceea, este important ca în organism să avem în același timp probiotice și prebiotice, cele două funcționând într-o adevărată simbioză.

Ce beneficii au probioticele

Deși sunt bacterii vii, probioticele nu dăunează organismului, ci dimpotrivă, îl protejează. Pe lângă rolul lor important în funcționarea aparatului digestiv, probioticele acționează ca o barieră împotriva bacteriilor care ne-ar putea îmbolnăvi. Iată care sunt cele mai cunoscute beneficii ale probioticelor:

  • Cresc imunitatea și rezistența organismului, ținând la distanță bacteriile dăunătoare
  • Reglează problemele digestive și susțin tranzitul intestinal
  • Reduc efectele unor afecțiuni precum sindromul colonului iritabil sau boala inflamatorie intestinală
  • Ameliorează și previn colicile bebelușilor
  • Ameliorează diareea și crampele
  • Refac flora intestinală după utilizarea antibioticelor
  • Protejează organismul de toxinele din anumite alimente

Așa cum observi, probioticele sunt esențiale pentru sănătatea organismului, încă din primele luni de viață. Din fericire, chiar și când în organism nu există o cantitate suficientă de probiotice, există soluții la care poți apela, începând cu consumul alimentelor potrivite.

Care sunt cele mai bune surse de probiotice și prebiotice

Probioticele pot fi găsite într-o serie de alimente, pe care le poți introduce fără griji în dieta zilnică, atâta timp cât nu ai alergie la vreunul dintre ele. Ține însă cont de faptul că, pentru a reprezenta o bună sursă de probiotice, produsele alimentare nu trebuie să conțină aditivi, conservanți și zaharuri. Cele mai cunoscute surse de probiotice sunt:

  • Iaurtul, sana și kefirul – Ai grijă la iaurtul pe care îl alegi. Dacă dorești ca acesta să îți ofere probioticele necesare, optează pentru iaurt simplu, fără arome.
  • Brânzeturile fermentate – Probioticele apar în alimente în urma procesului de fermentare. Prin urmare, le vei găsi în brânzeturi precum feta, cheddar sau emmentaler. Poți consuma, de asemenea brânză proaspătă de vaci nepasteurizată și brânză de capră.
  • Ciocolata neagră – Este un desert pe cât de gustos, pe atât de sănătos. În plus, variantele fără zahăr sunt mult mai indicate decât alte tipuri de dulciuri. Dacă ai copii și dorești să le oferi, pe lângă fructe și legume, un desert sănătos și ușor de digerat, ciocolata neagră poate fi o soluție, atâta timp cât nu e consumată în exces.
  • Murăturile, varza murată și oțetul de mere – Datorită procesului de fermentare, sunt foarte bune surse de probiotice. În cazul în care în comerț găsești doar murături în oțet, poți alege să le pregătești chiar tu în casă, pentru a te bucura de beneficiile probioticelor.

Uneori restricțiile alimentare nu îți permite să consumi produsele de mai sus sau, în cazul în care urmezi un tratament cu antibiotic, o dietă bogată în probiotice poate să nu fie de ajuns. În această situație, îți recomandăm să apelezi cu încredere la suplimente alimentare pe bază de probiotice. De exemplu, produsele ProTectis conțin Lactobacillus reuteri Protectis, culturi de lactobacili vii, care te ajută să menții un echilibru optim al florei intestinale, suplimentând-o cu bacterii benefice. Poți folosi aceste produse    și în cazul bebelușilor, picăturile ProTectis Îngrijirea Bebelușului (protectis.ro) putând fi administrare încă din primele zile  de viață   

Pentru un aport optim de prebiotice, poți consuma alimente precum cerealele integrale, ceapa, cartofii fierți, fasolea, lintea, mazărea, usturoiul, prazul, bananele, sparanghelul sau mierea. Și în cazul prebioticelor poți să apelezi la suplimente alimentare, dacă știi că alimentația ta nu conține suficiente fibre și carbohidrați.

Acum, după ce ai parcurs acest articol, cu siguranță îți este mai clar ce sunt probioticele și prebioticele, unde le găsești și ce rol au în organismul uman. Folosește informațiile de mai sus pentru a-ți crea un stil de alimentație sănătos și a avea grijă de imunitatea ta în mod corespunzător.

Scris de Top 1

Top1 realizeaza cele mai bune topuri online. Recomandarile si locurile prezentate in topurile noastre te ajuta sa te decizi unde te distrezi diseara. Urmareste articolele noastre si beneficiaza de cele mai interesante locuri din oras.

Casino fără bonus de depozit: ce este?

Îți dorești ca hainele tale să se păstreze impecabil de-a lungul timpului? Iată aici câteva sfaturi utile!