Cărămizile din BCA sunt considerate un material sustenabil și mai ușor în construcții comparativ cu alte materiale. Sunt la mare căutare datorită proprietăților de rezistență și de izolare termică. Pot fi folosite pentru structuri interioare sau exterioare și în asociere cu alte tipuri de materiale.
Avantaje și dezavantaje cărămizi BCA
Construcție mai rapidă
Clădirile realizate din BCA sunt mai ușoare și mai rapid de ridicat. Astfel că facilitează lucrul cu ele, ajustările, tăierea sau modelarea. Ceea ce înseamnă mai puține îmbinări, ușurința în așezare și proces de construcție mai rapid.
Rezistente la cutremure
În general clădirile sunt proiectate pentru a face față forțelor gravitaționale sau a propriei greutăți. În cazul seismelor clădirile din BCA oferă durabilitate și rezistență structurii, comparativ cu alte tipuri de cărămizi.
Sunt durabile și eficiente
Construcțiile din BCA sunt realizate din materiale non-toxice sau care generează deșeuri minime, ce pot fi folosite sau reciclate. Astfel că face din clădire una durabilă și stabilă, prevenind mucegaiul. Vezi pret var și beneficii comparativ cu alte materiale. În plus aceste clădirii sunt ușoare și eficiente din punct de vedere energetic.
Izolație termică și eficiență energetică
Datorită porozității materialului, oferă proprietăți excelente de izolare, care permite temperaturilor interioare să fie calde pe timpul iernii și răcoroase vara. Prin urmare costurile la energie se vor reduce semnificativ.
Dezavantajele BCA
Dacă nu sunt montate corespunzător, pot provoca fisuri în clădire, ceea ce poate afecta finisajul final.
Datorită materialului poros trebuie manipulate cu atenție în timpul încărcării și descărcării, pentru a nu le sparge.
Prețul pentru o construcție mică poate fi mai mare comparativ cu cărămizile tradiționale. Însă pentru clădirile mai înalte este mai avantajos.
Nu pot face față sarcinilor grele, de aceea sunt utilizate frecvent pentru pereți despărțitori.
Cum calculezi necesarul de BCA pentru construcția unei case
Pentru a eficientiza procesul și a demara construirea, sau dacă vrei să estimezi bugetul necesar, iată cum să afli de cât BCA ai nevoie.
Ar trebui să cunoști câteva date tehnice:
-Ce grosime vor avea pereți casei: standard cărămizile BCA pot avea 10 cm, 15 cm, 30 cm, etc.
-Pereții exteriori ar trebui să fie mai groși, deci optează pentru o grosime mai mare, 25-35 cm.
-Pentru pereții interiori este suficient 15-20 cm.
-Pentru golurile unde vor fi montate ușile și ferestrele nu se vor calcula materialele
-Notează separat zidul exterior de cel interior.
Pentru zidul exterior calculează perimetrul casei pentru un etaj, înmulțind lungimea + lățimea cu 2. După ce ai aflat perimetrul, înmulțește valoarea acestuia cu înălțimea pereților și grosimea dorită pentru ziduri. De aici urmează să scazi golurile pentru uși și ferestre.
Pentru zidurile interioare este același calcul doar că vei modifica grosimea pereților.
Astfel obții volumul necesar de BCA.
Există multiple avantaje pentru folosirea de BCA integral sau parțial într-o construcție, izolația termică fiind doar unul dintre ele.