În 2023, s-au împlinit opt ani de când FCSB a câștigat ultima dată titlul de campioană. Chiar dacă echipe rivale precum Rapid sau Dinamo traversează perioade și mai lungi de suferință, din acest punct de vedere, circumstanțele fac contraperformanța roș-albaștrilor să fie una extrem de dureroasă pentru suporterii echipei.
Cu investiții majore efectuate înaintea și pe parcursul fiecărui sezon, dar și cu mesaje războinice înaintea fiecărui campionat, Gigi Becali și oamenii săi au trebuit mereu să se recunoască învinși. Lucrurile s-ar putea schimba, însă, în sezonul 2023-2024, atunci când FCSB ar putea să profite de câteva conjuncturi favorabile.
Motivele pentru care FCSB poate câștiga titlul în 2024
La capătul unei lupte duse până în penultima etapă contra celor de la Farul Constanța, FCSB a terminat din nou campionatul pe locul 2. Din 2015 încoace, roș-albaștrii s-au obișnuit cu această poziție, însă există motive de optimism pentru fanii lor. Iată care sunt cele mai importante dintre acestea:
- CFR poate începe să decadă – campioni de cinci ori la rând, între 2018 și 2022, ardelenii de la CFR Cluj au terminat stagiunea 2022-2023 doar pe locul 3. Acesta poate fi un punct de răscruce pentru vișinii, care se confruntă și cu dificultăți de ordin financiar. Dispariția ardelenilor din calculele pentru titlu ar fi o excelentă oportunitate pentru FCSB.
- Farul este vulnerabilă – Gică Hagi a câștigat al doilea titlu din postura de antrenor și patron de club, după cel reușit în 2017. Clubul care astăzi se numește Farul purta, pe atunci, denumirea de Viitorul, iar în ediția 2017-2018 nu reușea să se mențină la același nivel, terminând campionatul pe locul 4, la 15 puncte în spatele campioanei CFR.
- Craiova nu are încredere – o altă potențială rivală la titlu pentru FCSB este Universitatea Craiova, club care a demonstrat din nou că nu are tăria de a se impune în momentele decisive.
Oltenii patronați de Mihai Rotaru au ratat în ultima etapă a play-off-ului șansa de a disputa barajul de calificare în UEFA Conference League, ceea ce i-a făcut să încheie din nou sezonul cu mâna goală. Astfel, Craiova și șansele la titlu par să fie într-o relație de incompatibilitate, în continuare.
- Continuitate – în mod remarcabil, având în vedere tradiția ultimilor sezoane, FCSB nu își schimbă antrenorul în această vară și merge în cantonament tot cu Elias Charalambous în postura de tehnician principal. Dacă vei urmări meciurile roș-albaștrilor din această vară, vezi variantele de pariuri de la Sportingbet și mizează pe partidele lor.
- Suporterii – dacă există un lucru pe care l-au câștigat pe parcursul sezonului trecut cei de la FCSB, acesta constă în sprijinul suporterilor din galeria de la Peluza Nord, care au fost deseori prezenți în număr mare lângă Florinel Coman și colegii săi. Rămâne de văzut dacă acest lucru va continua, având în vedere că Gigi Becali a anunțat că echipa își va disputa meciurile de pe teren propriu la Târgoviște.
În concluzie, dacă ai de gând să urmărești îndeaproape ceea ce vor face favoriții tăi de la FCSB în meciurile de pregătire pe care le vor desfășura în această vară, ai posibilitatea să plasezi pariuri înaintea meciurilor, dar și pe parcursul desfășurării evenimentelor în care este implicată echipa ta. Fii responsabil și organizează-ți bugetul în mod înțelept, pentru ca experiența ta să fie mereu una plăcută!
Sursa foto: Unsplash.com