in

Leonard Azamfirei, rectorul UMF Târgu Mureș, un `dalmațian` cu pete plagiate?

Într-o societate sănătoasă, plagiatul este un virus care efectiv îmbolnăvește sistemul educațional și o dată cu el și însăși societatea. Regretabil în România anului 2019 este faptul că plagiatul nu numai că nu este condamnat în mediile academice, ci, chiar mai mult, este însușit ca normalitate chiar de liderii unor prestigioase medii academice.

Deloc întâmplător, numele rectorului UMF Târgu Mureș, Leonard Azamfirei,  este cap de listă într-o solicitare a Grupului pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR), care, punctează: ”În opinia noastră, în acest moment în România există cel puţin 10.000 de opere plagiate. Prin ignorarea pericolului social al fenomenului plagiatului, universităţile româneşti abuzează de principiul autonomiei universitare şi-l transformă într-un principiu abuziv de «stat în stat». Astfel la alegerile universitare au apărut prin vot persoane care sunt în mod cert autori de opere plagiate probate în mod sistematic în Indexul Operelor Plagiate.

Plagiatul există în momentul în care orice persoană, care ştie citi constată, preluările neconforme. După declaraţiile scandaloase ale actualului ministru al educaţiei ş i ieşirea grotescă la scenă a rectorilor care, prin iniţiativă individuală, au adus atingere gravă principiului autonomiei universitare, asociaţia GRAUR face prima intervenţie frontală împotriva plagiatorilor din structurile de decizie ale Ministerului Educaţiei. Pentru aceasta, solicităm, în mod ferm şi explicit, îndepărtarea din componenţa şi structurile Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a următoarelor persoane:

1. Prof. univ. Azamfirei Leonard, rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Medicale (Index 00027)” , se arată într-un comunicat al Asociaţiei.

(https://www.cotidianul.ro/indepartati-plagiatorii-din-structurile-de-decizie-ale-ministerului-educatiei/)

Rectorul de la UMF Târgu Mureș apare pe www.plagiate.ro și https://antiplagiarism2014blog.wordpress.com/ cu 5 rapoarte de caz. Dintre cele cinci rapoarte și articolele aferente, două vizează articole retrase: unul de Acta Medica Marisiensis (cazul 3), iar celălalt prin decizia redacției Clujul Medical (cazul 4). Articolele care nu au fost retrase sunt grevate de suspiciuni de plagiat.

Concret, este vorba de cinci articole

  1. Vascular endothelial growth factor: a possible mediator of endothelial activation in acute respiratory distress syndrome – Articol publicat în Minerva Medical
  2. The Presence of Nucleated Red Cells in the Blood of Critical Care Patients is Associated with an Increased Mortality Risk– Articol publicat în Acta Medica Marisensi
  3. Immunohistochemical Evaluation of Sentinel Lymph Nodes in Colon Cancer – Articol publicat în Acta Medica Marisensis
  4. BIOPSIA NODULULUI SANTINELA IN CANCERUL DE COLON – Articol publicat în Clujul Medical
  5. Using the galactomannan antigen assay in the diagnosis of invasive aspergillosis after hematopoietic stem cell transplantation – Articol publicat în Romanian Journal of Morphology & Embryology

Articolul 1 are potrivit analizelor un grad de 65% text copiat și 40 de intrări bibliografice greșite. El cuprinde și citate din alți autori dar fără a se pune ghilimelele, precum și text reciclat din alte articole.

Articolul 2 are potrivit analizelor un grad de 75% text copiat.

Articolul 3 are potrivit analizelor un grad de 75% text copiat de la surse necitate.

Articolul 4 are potrivit analizelor un grad de 52% text copiat.

Articolul 5 are potrivit analizelor un grad de 66% text copiat. De asemenea, el mai cuprinde false citări a sursei, paragrafe copiate cu date similare sau la fel și date preluate ca fiind date proprii.

Cele mai citite articole

Așa cum spuneam, articolele 3 și 4 au fost retrase de pe suporturile unde au fost publicate.

Mai mult, Articolul 2, prin Raportul  Final 977/2012 al Consiliului Național de Etică a Cercetării Șiințifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării  / CNECSDTI, a fost dovedit ca fiind un plagiat, stipulându-se: “Nu respectă normele de bună conduită în activitatea de comunicare, publicare, diseminare și popularizare științifică”.

Dincolo de aprecierile și comparațiile dintre articolele plagiate și cele prezentate ca originale se pot extrage o serie de concluzii:

Astfel, s-a realizat o corespondență strictă între sursele citate sau necitate în bibliografie prin culorile care marchează concidențele textuale. Pasajele de text din corpul textual al articolelor retrase sau suspecte de plagiat au fondul colorat cu aceleași nuanțe cu pasajele de text din surse care au fost folosite pentru copiere sau parafrazare neadecvată. Adecvarea / neadecvarea parafrazării a fost stabilită pe baza ponderii cuvintelor-cheie, apeciată vizual.
Reperele bibliografice conținute în Referințele de la sfârșitul articolelor și surselor au fondul colorat în mod corespunzător. Sursele care sunt citate in bibliografie sunt încadrate cu chenare care sunt colorate în mod corespunzator.

Din analiză rezultă o serie de pasaje copiate dar fără menționarea textului original sau cu menționarea unei surse folosite anterior la alte pasaje, sursă incorectă însă. Astfel s-a evitat un text plin de citări, o bibliografie stufoasă, care în final ar fi dus la zero contribuție proprie.

De asemenea, prin folosirea pronumelor personale (“we”, “our” / noi, a noastre), pronume evidențiate prin încercuire de culoare roșie s-a realizat arogarea unor idei, care însă nu sunt câtuși de puțin proprii. Mai mult, în unele cazuri s-a trecut direct la copierea de pasaje întregi, cu date cantitative modificate sau menținute, aspecte semnalate cu “matrix identity”.

Ca și cum toate aceste pete pe activitatea academică a rectorului UMF Târgu Mureș, Leonard Azamfirei, nu ar fi de ajuns, asupra sa planează și o serie de matrapazlâcuri legate de programele POSDRU derulate sub bagheta sa. Concret, rectorul UMF Târgu Mureș a fost coordonator din 2011 încoace în opt contracte și granturi de cercetare:  1. Calitate şi competenţă profesională europeană în educaţia medicală şi în managementul activităţilor educaţionale ‐ Contract POSDRU /86/ 1.2/ S/ 63815, 2. Cercetare avansata prin programe post‐doctorale în stiinte fundamentale si clinice medicale ‐ Contract POSDRU/89/1.5/S/60782, 3.Proiect pentru dezvoltarea de programe doctorale cu dimensiuni europene în medicină si stiintele vieţii ‐ Contract POSDRU/21/1.5/G/40712, 4. Program de excelenta in cercetare doctorala si postdoctorala multidisciplinara in bolile cronice. POSDRU/159/1.5/S/133377, 5. Cercetarea doctorală şi postdoctorală prioritate a învăţământului superior românesc (DocPostdoc). POSDRU /159/1.5/S/137390, 6.Tehnologii avansate pentru calitate in universitatea orientata spre viitor. POSDRU/86/1.2/S/58609, 7. Crearea de noi oportunități de învățare pentru studenți pentru dezvoltarea abilităților practice folosind simulatoare medicale POSDRU/156/1.2/G/136334 .

8. Excelenta in formarea doctorala prin implementarea unui model european consacrat POSDRU/CPP107/DMI1.5/S/80641, 8.Proiect pentru dezvoltarea de programe doctorale cu dimensiuni europene in medicina si stiintele vietii. POSDRU/21/1.5/G/40712.

Deși sumele obținute în urma lor sunt considerabile, doar în declarația de avere din 2012 se pomenește de aceste contracte POSDRU, și nici măcar atunci nu este specificată explicit suma obținută, ci este trecută la grămadă, la totalul veniturilor. În declarațiile de avere din anii următori, nici măcar nu mai apare mențiunea existenței contractelor POSDRU sau a granturilor.

https://www.umfst.ro/fileadmin/declaratii_de_avere/2012_iunie/4_Azamfirei_Leonard.pdf

Apoi, deși era ordonator de credite, Azamfirei și-a acordat salariu din Proiectele POSDRU și via proiectele de formare derulate, cum este exemplul proiectului Softis-Ped, nr 2106-1-Ro01-KA203-024630, decizia de întocmire a contyractelor de muncă fiind semnată chiar de rectorul Azamfirei, el fiind însă și salariat! (vezi facsimil)

De asemenea, cu toate că au avut obligația să fie făcută publică lista participanților la programe nici astăzi aceste liste nu au fost făcute publice, rămânând o enigmă modul de cheltuire a aproape 5 milioane de euro, existând chiar în mediul academic târgmureșean destule voci care suspicionează faptul că parte din această sumă a îngreunat portofelul persoanelor din conducere, prin declarații fictive privind numărul participanților la o serie de cursuri. (http://www.radiomures.ro/stiri/270-de-cadre-medicale-au-primit-cea-mai-inalta-pregatire-printr-un-proiect-finantat-din-fonduri-europene.html). De altfel, aceeași suspiciune există și la Cluj, unde procurorii susțin că persoane din top managementul UMF Cluj, în frunte cu fostul rector Marius Bojiță au realizat fraude cu fondurile europene tocmai prin declarații în fals referitoare la cursanți.


Citeste mai mult pe aici

Cele mai citite articole

Scris de Top 1

Top1 realizeaza cele mai bune topuri online. Recomandarile si locurile prezentate in topurile noastre te ajuta sa te decizi unde te distrezi diseara. Urmareste articolele noastre si beneficiaza de cele mai interesante locuri din oras.

Medicii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş i-au replantat, unui copil de 7 ani, două degete amputate

Anchetă la Constanța, după ce o femeie și-a găsit fetița, de numai trei luni, moartă