Ce rol are vitamina D3 în sănătatea organismului?

0
7

10 beneficii ale vitaminei D3, la copii și adulți

Vitamina D3 este o vitamină esențială pentru organismul nostru, cu numeroase roluri importante pentru acesta. Cu un puternic efect în stimularea sistemului imunitar, vitamina D3 este un bun protector împotriva virusurilor, acționând ca un scut contra celor mai comune simptome ale unei imunități scăzute. În cazul unei afecțiuni respiratorii, de exemplu, vitamina D3 ameliorează manifestările specifice acesteia, adică nasul înfundat, secrețiile nazale abundente, tusea și durerile în gât. Pe de altă parte, aceasta ajută la absorbția și fixarea fosforului și a calciului în oase, garantând o bună funcționare a sistemului osos.

Trebuie menționat faptul că D3 este sintetizată în organism cu ajutorul razelor ultraviolete și se găsește în cantități mici în alimente precum pește și fructe de mare sau gălbenuș de ou, spre deosebire de vitamina D2 a cărei sursă o reprezintă plantele. În anotimpul rece, razele soarelui nu mai sunt atât de puternice, iar acest lucru poate duce la un deficit de vitamina D, atât în cazul adulţilor, cât şi al copiilor. În plus, iarna stăm mai puţin afară, iar hainele groase, faptul că avem capul acoperit sunt factori care diminuează expunerea organismului la razele solare. În acest context, este cu atât mai importantă utilizarea suplimentelor alimentare în sezonul rece, pentru a evita apariţia carenţei de vitamina D.

Această vitamină-minune și-a dovedit de-a lungul timpului rolul în menținerea unei bune stări de sănătate a organismului. Iată care sunt cele mai cunoscute 10 beneficii ale vitaminei D3.

Evoluție sănătoasă a sarcinii

Pentru femeile însărcinate, suplimentarea cu vitamina D3 are numeroase avantaje, pentru dezvoltarea normală a fătului. Aceasta va preveni apariția preeclamsiei, minimizând și riscurile unei nașteri premature. În plus, un nivel optim de vitamina D va scădea posibilitatea apariției diabetului gestațional sau a vaginozei bacteriene.

Dezvoltarea propice a copiilor în creștere

Vitamina D3 este de o importanță covârșitoare în sănătatea copiilor în creștere, întrucât aceasta contribuie la sănătatea sistemului osos, în continuă dezvoltare încă de la naștere. Carența de vitamina D3 poate fi resimțită încă din viața intrauterină, iar nivelul de vitamina D3 din laptele matern poate influența mai apoi sănătatea bebelușului, câtă vreme acesta este alăptat. Așadar, deficiența de vitamina D trebuie identificată și tratată corespunzător și din timp, pentru a nu se ajunge la afecţiuni precum rahitismul. În plus, vitamina D3 influențează momentul la care apare erupția dentară, aceasta putând fi întârziată de o potențială carență de vitamina D3. Importanța ei stă și în creșterea rezistenței în fața infecțiilor, în dezvoltarea psiho-motorie normală și în scăderea riscului de apariție a hipertensiunii arteriale la copii.

Performanțe notabile în activitatea sportivilor.

Vitamina D3 ajută la creșterea performanțelor fizice pentru că susține buna funcționare a membrelor inferioare și superioare. Ea are efecte vizibile în creșterea rezistenței la efort, menținând o stare energică și activă pentru mai mult timp.

Efect euforizant

Vitamina D3 ne ține departe de depresie și stările asociate ale acesteia, ajutând la o stare generală pozitivă. Contribuind la buna funcționare a sistemului nervos, vitamina D are un rol vital în formarea și dezvoltarea creierului.

Sănătatea oaselor

Unul dintre cele mai cunoscute beneficii ale vitaminei D3 constă în reglarea nivelului de calciu în oase, cât și în menținerea unui nivel normal de fosfor în sânge, aspecte esențiale pentru sănătatea sistemului osos. În caz de deficiență de vitamina D3, scad atât densitatea osoasă, cât și rezistența musculară, afecțiune ce se numește osteomalacie, cunoscută și sub denumirea de “înmuierea oaselor”. Vitamina D3 va ajuta, prin urmare, la scăderea riscului apariției osteoporozei și va susține sănătatea oaselor și în cazul femeilor la menopauză.

Protecție imunitară

Vitamina D3 este deosebit de importantă pentru funcționarea normală a sistemului imunitar. Numeroase studii au dovedit faptul că aceasta ne poate apăra împotriva răcelilor și gripelor, ameliorând simptomele acestora

Risc scăzut de diabet

Studiile de specialitate au arătat că vitamina D3 contribuie la protejarea organismului împotriva diabetului de tip 1. Mai mult, în primul an de viață al celor mici, suplimentarea zilnică de 2000 UI de vitamina D3 va reduce cu până la 78% riscul apariției diabetului de tip 1. Atenţie însă, doza recomandată pentru un copil este stabilită doar de medicul pediatru, aceasta fiind în ţara noastră în jurul valorilor de 500-1000 UI pe zi.

Reglarea ritmului cardiac

Un aport suficient de vitamina D3 ne va proteja de boli cardiace și de hipertensiune arterială, întrucât aceasta are rol esențial în reglarea ritmului cardiac.

Susține activitatea intestinelor

Pe lângă prevenirea unor boli autoimune, precum artrita reumatoidă sau scleroza în plăci, vitamina D3 ajută la prevenirea bolilor inflamatorii intestinale. Mai mult decât atât, ea ajută intestinele să stimuleze și să absoarbă calciul.

Ajută în protecția împotriva anumitor tipuri de cancer

Anumite studii au arătat ca vitamina D3 ar putea avea efect de scut împotriva unor forme de cancer precum cancer la sân, cancer de colon sau de prostată.

Alege Naturalis Vitamina D3 2000 UI

Pentru a-ți asigura doza necesară de vitamina D3 și pentru a te bucura de o bună sănătate asigurată de beneficiile ei multiple, alege Naturalis Vitamina D3. Imunitatea ta va avea de câștigat, mai ales acum, când sistemul imunitar este pus la încercare. Bucură-te de o stare de bine și de un echilibru perfect al celor mai importante funcții ale organismului, garantate de vitamina D3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!
Please enter your comment!
Please enter your name here