in

Ce trebuie să faci pentru a primi o despăgubire pentru zbor întârziat

Stiați că pentru un zbor întârziat ai putea să primești o compensație de până la 600 de euro, dacă îndeplinești anumite condiții.

Pentru un zbor întârziat ai putea să primești o compensație de până la 600 de euro, dacă îndeplinești anumite condiții. Însă, de la această informație până la a primi compensația în cazul în care ai așteptat mai mult timp în aeroport este o cale lungă, cel puțin dacă nu ești obișnuit cu birocrația sistemului. Există și posibilitatea de a primi o compensație pentru un avion întârziat fără să depui efort. Airadvisor te poate asista în procesul de recuperare a acestei despăgubiri, pentru a avea un câștig sigur. Iată ce trebuie să faci pentru a primi o despăgubire pentru un zbor întârziat.

Ce zboruri sunt eligibile pentru compensanții?

Despăgubirile pentru zboruri întârziate sunt reglementate de Regulamentul Comisiei Europene 261/2004. Prin urmare, doar pasagerii care pleacă sau ajung într-o țară din Uniunea Europeană sunt eligibili pentru o astfel de compensație. Astfel, pentru un zboruri interne precum cel cu cursa Blue Air București – Cluj Napoca, poți primi o despăgubire pentru întârzierea avionului. Dar și pentru zboruri precum București – Doha, cu Lufthansa au New York – Amsterdam cu KLM, poți primi o sumă de bani dacă avionul întârzie plecarea. Dacă ai îndoieli, poți verifica prin formularul de la Airadvisor, dacă te califici pentru a primi o compensație. Îți ia doar câteva minute.

Pentru ce întârzieri primești compensații?

Întârzierile mai mari de 3 ore sunt de obicei cele care se califică pentru despăgubiri. Însă, dacă întârzierea a fost anunțată cu 14 zile înainte sau aceasta este cauzată de fenomene naturale, atunci nu te califici pentru compensație. Furtunile, urgențele medicale sau grevele, în general, se numără printre situațiile în care nu se oferă compensații. Însă, dacă consideri că ți s-a făcut o dreptate și că drepturile ți-au fost încălcate apelează la serviciile experților în recuperarea despăgubirilor pentru zboruri întârziate de la Airadvisor și vei afla cu exactitate ce posibilități ai.

Poți primi o despăgubire de până la 600 de euro

Regulamentul CE 261/2004 reglementează și suma d bani pe care o poți primi în cazul unui zbor întârziat. Aceasta variază între 250 și 600 de euro, în funcție de distanța zborului. Înm general pentru cursele interne, care au mai puțin de 1500 de kilometri, cum este cursa Blue Air București – Iași sau cursa Tarom București Budapesta vei primi o sumă de 250 de euro. Pentru o cursă în interiorul UE de peste 1500 de kilometri, precum zborul KLM Barcelona – Helsinki vei primi 400 de euro. Iar pentru o cursă de peste 3500 de kilometri, fie că pleacă sau aterizează într-o țară în afara spațiului comunitar precum Amsterdam – Sidney cu Quatar Airways vei primi 600 de euro. Suma se raportează la distanța întreagă a călătoriei, chiar dacă zborul întârziat este unul de legătură.

Mai ai și alte drepturi

Dacă ești pasagerul unui zbor care are întârziere și dorești să primești despăgubirea, asta nu înseamnă că nu mai ai dreptul de a accesa alte beneficii care ți se pun la dispoziție. Trebuie să știi că toate companiile aeriene europene atunci când un zbor întârzie sunt obligate să îți ofere:

  • Mâncare și băuturi răcoritoare
  • Două apeluri telefonice, telex, fax sau e-mail
  • Cazare și transport gratuit spre hotel dacă zborul este reprogramat a doua zi
  • Rambursarea integrală a costului biletului sau să îți pună la dispoziție un loc într-un avion pentru a te reîntoarce acolo de unde ai plecat, dacă zborul întârzie mai mult de 5 ore

Astfel, indiferent de opțiunile pe care le alegi, care sunt mutual exclusive doar în cazul plecării și rambursării prețului biletului, trebuie să știi că ai aceste drepturi.

Ce trebuie să faci pentru a primi compensația pentru un zbor întârziat

Ca în cazul oricărei plângeri depuse, trebuie să te adresezi autorităților în cazul în care vrei să fii despăgubit pentru un zbor întârziat. Iar în această situație compania aeronautică este cea care va primi plângerea ta. Pentru a avea un dosar complet ai nevoie de documentele de călătorie care conțin codul de rezervare dar și motivația pentru întârzierea zborului. Aceasta din urmă o poți afla de la personalul de bord sau de la angajații aeroportului. Cu cât motivația este mai specifică, cu atât mai multe șanse ai să primești compensația de zbor întârziat. Fiecare companie aeriană te va îndruma spre biroul de plângeri.

Poți, însă, să optezi pentru o variantă mai simplă și să apelezi la Airadvisor, companie specializată în recuperarea despăgubirilor pentru zboruri întârziate sau anulate. Trebuie doar să completezi cererea de pe site, lucru care durează câteva minute. În cel mai scurt vei afla dacă ești eligibil pentru o despăgubire și care vor fi pașii următori. Avantajul de a apela la Airadvisor este că vei fi reprezentat de o echipă de juriști care cunosc toate tertipurile pe care companiile aeriene le folosesc pentru a evita plata despăgubirilor.

Scris de Top 1

Top1 realizeaza cele mai bune topuri online. Recomandarile si locurile prezentate in topurile noastre te ajuta sa te decizi unde te distrezi diseara. Urmareste articolele noastre si beneficiaza de cele mai interesante locuri din oras.

Lasă un răspuns

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce este Zoom Fatigue și cum poate fi combătut?

Flori și mărțișoare potrivite pentru a sărbătorii venirea primăverii