Umărul prezintă o articulație complexă, dar cu o mobilitate crescută. De aceea, este predispus la o multitudine de traumatisme. Cunoașterea acestora te poate ajuta să le previi și să gestionezi eficient simptomele asociate.
Traumatisme musculare
Traumatismele musculare reprezintă unele dintre cele mai comune leziuni care apar la nivelul umărului. Acestea sunt cauzate de:
- lipsa exercițiului fizic susținut;
- suprasolicitarea umărului;
- mișcările bruște.
Mușchii coafei rotatorilor reprezintă un grup muscular important pentru realizarea mișcărilor specifice umărului, iar frecvența unor leziuni de coafa rotatorie este foarte de întâlnită. Acestea se pot manifesta prin:
- durere;
- tumefacție (umflare);
- disconfort la realizarea diferitelor mișcări.
În funcție de severitatea leziunilor, medicul poate recomanda:
- repaus;
- exerciții de kinetoterapie;
- fizioterapie;
- antiinflamatoare;
- analgezice.
Luxația
Luxația umărului constă în deplasarea capului humerusului (osul brațului) din cavitatea glenoidă (parte a omoplatului). Aceasta poate fi cauzată de:
- suprasolicitarea articulației;
- mișcările bruște;
- laxitatea crescută a tendoanelor și a ligamentelor.
Poți recunoaște luxația umărului prin prezența următoarelor manifestări:
- durere;
- tumefacție;
- cracmente (zgomote la mobilizare);
- dificultatea la mobilizare.
Pentru tratarea luxației, primul pas este reprezentat de reducerea acesteia. Aceasta se realizează doar de către medicul ortoped. Ulterior, umărul este imobilizat, pentru a favoriza vindecarea. Este indicat ca din procesul de recuperare să facă parte și ședințele de kinetoterapie și fizioterapie. Acestea au rolul de a consolida musculatura, de a restabili mobilitatea și stabilitatea umărului.
Capsulita adezivă (umărul înghețat)
În cele mai multe dintre situații, cauza apariției capsulitei adezive este reprezentată de traumatismele anterioare. Aceasta se manifestă prin:
- durere;
- scăderea mobilității.
În cazurile ușoare, simptomele sunt ameliorate prin kinetoterapie și fizioterapie. Însă, când afecțiunea evoluează, intervenția chirurgicală devine o opțiune. Pentru a reduce perioada de recuperare după operație, mulți medici preferă efectuarea unei intervenții minim invazive, cunoscută ca artroscopie umar.
Tendinita
Tendinita constă în inflamația tendoanelor mușchilor umărului. Adesea, tendinita este cauzată de mișcările bruște. Persoanele sedentare au un risc crescut de a dezvolta această afecțiune, ca urmare a laxității crescute a tendoanelor. Tendinita poate fi recunoscută prin:
- durere;
- disconfort sau rigiditate la mobilizare;
- slăbiciune musculară.
De cele mai multe ori, medicul ortoped recomandă un tratament simptomatic, care include:
- repaus;
- aplicarea compreselor cu gheață;
- medicamentele (antiinflamatoare, analgezice).
Ședințele de kinetoterapie și fizioterapie sunt indicate pentru a:
- grăbi vindecarea;
- ameliora simptomele;
- întări musculatura;
- evita traumatismele viitoare.
Fracturile
Articulație umărului este formată din 3 oase:
- omoplat (scapulă);
- humerus;
- claviculă.
Fracturile umărului pot apărea la nivelul oricărui os din cele trei. Acestea sunt cauzate de traumatisme cu o energie crescută, precum:
- accidente (mașină);
- sport de contact (fotbal, schi);
- căzături.
Tratarea acestora se realizează sub îndrumarea medicului ortoped. Acesta va realiza reducerea fracturii, adică realinierea oaselor în poziția anatomică. Ulterior, zona afectată este imobilizată în funcție de gradul afectării acesteia. După vindecarea osului fracturat, medicul ortoped, împreună cu medicul specializat în recuperare medicală recomandă un plan terapeutic pentru ameliorarea mobilității.
Ca urmare a complexității anatomice a umărului, acesta este expus la multiple traumatisme, care pot afecta funcționalitatea acestuia. Identificarea acestora și consultul medicului ortoped sunt elemente cheie în vindecarea și recuperarea umărului. Mergi la medic încă de la primele simptome și asigură-te că respecți îndrumările acestuia și planul de tratament recomandat.
Sursa foto: Freepik