Astăzi este imposibil să ne imaginăm vre-o clădire nouă fără canalizare. Fiecare priceput importator din China de articole sanitare și produse conexe profită de faptul că civilizația de astăzi nu se poate descurca fără conducte de canalizare. Și care au fost primele lor prototipuri, vom vorbi în publicație.
De la sumerieni la greci
Primele conducte de canalizare datează din secolul al XII-lea î.e.n. în palatul sumerian. Erau canale acoperite cu plăci, prin care apele uzate se scurgeau în râu. Secțiunea transversală, desigur, era pătrată, materialul era piatră, iar în unele locuri numai nisip, dar după toate indicațiile era doar o conductă de canalizare.
Este de remarcat previziunea arhitectorului, care, după ce a finalizat așezarea acestui sistem, a indicat necesitatea turnării apei pe aceste conducte de canalizare pentru a evita un miros neplăcut. Spre comparație, romanii, care au furat această idee de la sumerieni, nu și-au acoperit canalele. Bine s-au păstrat dovezile scrise despre aceea, ce duhoare stătea în centrul Romei în zilele calde. Adevărat, romanii pot fi înțeleși, aceste șanțuri le-au permis să stropească ape uzate nu pe stradă.
Conducta de canalizare a fost dezvoltată în continuare în Egipt, devenind rotundă în secțiune transversală și primind înclinarea necesară de 7%. A fost o simbioză uimitoare între extragerea materialului potrivit și utilizarea deșeurilor. Primele conducte rotunde pentru canalizare au fost trunchiuri de copaci, din care se extrăgea fibre pentru fixarea papirusului. Iar trunchiurile goale au devenit chiar conductoarele de canalizare în Nil.
Grecii, după ce au adoptat sistemul de canalizare roman și uitându-se la ceea ce făcuseră egiptenii, au mers mai departe. Conductele lor de canalizare fugeau din apeducte pentru ca excrementele să nu strice apa. Au existat însă canale de deviere care primăvara, în sezonul ploios, spălau canalele.
Exemple cunoscute de sisteme antice de canalizare
Când este +45 în curte la umbră, canalizarea poate provoca multe neplăceri. Iar reflectarea luptei grele a serviciului municipal al Atenei s-a reflectat în mitul lui Hercule, care a curățit grajdurile Augean cu un jet de apă.
Strict vorbind, Hercule a luptat împotriva tetanosului, care apoi a cosit jumătate din Grecia, spălând gunoi de grajd în mare, dar în același timp le-a arătat grecilor locul de eliminare. Nu râuri, ci marea. Acolo grecii au început să pună țevi de canalizare din lut, dintre care unele au supraviețuit până în zilele noastre.
Un prim exemplu este apeductul antic din Cipru, care foarte bine s-a conservat. În partea superioară curgea apă de izvor, iar în interiorul peretelui se puneau goluri, pe a cărui parte superioară se afla acest pârâu. Prin care canalizarea s-a contopit în Marea Mediterană. Adevărat, nu imediat. S-a săpat o groapă pe mal. Acolo și avea loc schimbarea culorii și fărâmițarea în bucăți a excrementelor, iar după revărsare apa, deși dăunătoare, se scurgea în mare. Nu se știe cine l-a inventat, dar acesta este primul exemplu de câmp de aerare a canalizării și epurare a apelor uzate.
Aceasta este istoria unei conducte de canalizare obișnuite, care astăzi ne permite să ne simțim confortabil într-un apartament.
