in

Crossover 100% electric: ce beneficii îți aduce un SUV electric

Un crossover îmbină avantajele unui SUV cu caracteristicile potrivite pentru mediul urban. Dacă în această ecuație adăugăm și motorul electric, rezultatul este o mașină a viitorului, pe care o poți conduce chiar în momentul prezent. Află în continuare care sunt avantajele unui SUV electric și ce experiență de condus îți oferă.

Autonomie crescută, pentru drumuri fără grija încărcării

Când pornești la drum, ultimul lucru la care vrei să te gândești sunt opririle frecvente pentru alimentare. Din fericire, mașinile electrice moderne îți oferă o autonomie generoasă, permițându-ți să conduci fără griji nu doar în oraș, ci și pe trasee mai lungi. De exemplu, un Opel Mokka electric poate fi perfect atât pentru mersul la birou, cât și pentru excursiile cu familia. Mokka-e are o autonomie de până la 322 de kilometri pentru o singură încărcare. 

Autonomia depinde și de câțiva factori: stilul de condus, viteza și climatizarea mașinii. Pe un traseu unde accelerezi și frânezi frecvent, autonomia se poate reduce, așa că e recomandat să conduci în modul eco și să te folosești de avantajele frânării regenerative. De asemenea, dacă aduci temperatura din habitaclu la valoarea dorită în timp ce automobilul se încarcă, păstrezi o autonomie constantă. În ceea ce privește durata alimentării, la o stație de încărcare publică CC poți încărca SUV-ul până la 80% în 30 de minute, pentru a fi gata de drum cât mai rapid.

Costuri mai mici de întreținere și taxe reduse

În caz că nu știai deja, mașinile electrice beneficiază de o serie de subvenții de la stat, pentru a determina populația să aleagă un stil de condus mai responsabil. Statul îți oferă stimulente pentru achiziții, dar și avantaje fiscale pe parte de taxe. Totodată, dacă vrei să îți montezi la domiciliu o soluție de încărcare în perete, poți beneficia de subvenții. Iar pentru că vorbim de costuri reduse, în special în contextul actual, o mașină electrică te poate ajuta să îți optimizezi bugetul atunci când prețul carburanților crește de la o zi la alta. Electric poate însemna deci nu doar mai prietenos cu mediul, ci și mai convenabil.

Tot la capitolul costuri de folosire și de întreținere, este bine să cunoști un alt aspect ce caracterizează inclusiv SUV-urile electrice de ultimă generație: frânarea regenerativă. Aceasta presupune ca sistemul de frânare să preia energia cinetică, imediat ce eliberezi pedala de accelerație, utilizând-o pentru a spori autonomia. Astfel, poți călători zilnic fără a utiliza frânele tradiționale, reducând nivelul de uzură și costurile de întreținere.

Călătorie mai lină, fără a sacrifica puterea și performanța

Cum ar fi ca drumurile tale zilnice să fie mai silențioase și mai line? Dacă ți se pare greu de crezut, un SUV electric precum Opel Mokka-e poate fi dovada clară că o călătorie liniștită nu e doar un vis. În interiorul spațios și izolat fonic te vei bucura de o experiență de condus superioară, fără sunete sau vibrații care să te distragă. Dacă ți se pare că acest aspect e neobișnuit după o lungă perioadă de condus mașini clasice, nu îți face probleme. Te vei obișnui rapid cu stilul de condus silențios și vei savura chiar și drumurile prin traficul aglomerat.

Călătoriile line nu înseamnă însă și performanță redusă sau mai puțină a SUV-ului. Când spui SUV te gândești la o mașină puternică, pe care să te poți baza în orice condiții de drum. Cu atât mai mult când vine vorba despre un crossover, îți dorești să ai o mașină puternică, dar dinamică și agilă, potrivită în oraș, dar și în afara sa. În cazul automobilului Mokka-e, despre care aminteam mai devreme, sistemul de propulsie 100% electric și motoarele ușoare dezvoltă o putere de 136 cp și sunt perfect echilibrate pentru străzile înguste, însă și pentru drumurile largi. Câștigi astfel agilitate și conduci cu încredere, fie că te afli în mediul urban sau străbați drumuri de munte. 

Puterea unui SUV, cu promisiunea unui mediu mai curat

Cu toții ne dorim mașini puternice, sigure și simplu de condus, dar în același timp visăm să trăim într-un mediu mai puțin poluat, să ne bucurăm de calitatea aerului și să nu ne mai facem griji pentru viitorul copiilor. Un SUV electric îmbină toate aceste caracteristici: puterea, siguranța și dinamismul nu înseamnă poluare, ci dimpotrivă. Când conduci 100% electric începi să construiești chiar de azi o lume mai bună, în care să respiri aer curat și să nu te mai temi de consecințele poluării asupra mediului înconjurător. Cum bine știi deja, poluarea constantă distruge stratul de ozon și afectează natura, dând naștere schimbărilor climatice și fenomenelor meteo extreme. Mașinile electrice sunt parte din soluție, contribuind la un mediu mai curat, prin eliminarea emisiilor de carbon.

Testează și tu un mod mai simplu, mai sustenabil și mai convenabil de a conduce. Un crossover electric îți va oferi o experiență superioară de condus și te va ajuta să îți trăiești viața din plin, indiferent de locurile în care te poartă drumul.

Scris de Top 1

Top1 realizeaza cele mai bune topuri online. Recomandarile si locurile prezentate in topurile noastre te ajuta sa te decizi unde te distrezi diseara. Urmareste articolele noastre si beneficiaza de cele mai interesante locuri din oras.

Cum să te distrezi jucând la sloturi

Cand este cel mai potrivit moment pentru a vizita Dubai?