Examenul pentru dobândirea carnetului de șoferi poate fi destul de solicitant, în special pentru că nu ai mai avut de-a face, în trecut, cu astfel de situații. Este foarte important de știut că acest examen este unul relativ ușor, în special atunci când te pregătești temeinic și ai o înclinație spre condus. Înainte de toate, trebuie să îți placă foarte mult să conduci și să ai o predilecție anume spre mașini. Dar, cum toate se învață, nimic nu este imposibil!
Despre examenul auto și chestionare auto
Examenul auto presupune să conduci în oraș în prezența unui organ al poliției, care are rolul și sarcina de a-ți evalua capacitățile la volan. Acestea fac referire atât la respectarea normelor de circulație, a indicatoarelor rutiere, sensurilor de mers, priorității, cât și capacitatea ta de a acorda atenție multilaterală celorlalți participanți la trafic și pietonilor.
Viteza de reacție, concentrarea, coordonarea și păstrarea calmului sunt esențiale în cadrul examenului auto, deoarece polițistul îți va evalua atât abilitățile de condus, cât și capacitățile cognitive necesare șofatului în maximă siguranță. Din aceste motive, este foarte important să mergi la examen relaxat și stăpân pe sine, sa faci chestionare auto pentru pregătire!
Cunoașterea codului rutier
Este esențial să cunoști codul rutier în totalitate, deoarece acesta îți oferă îndrumările necesare pentru a fi un șofer care conduce în siguranță. Înainte de a da „traseul”, cursanții trebuie să dea și un test teoretic care are drept scop certificarea faptului că aceștia cunosc codul rutier.
Conform chestionare-az.ro, făcând cat mai multe chestionare poți să înveți eficient acest cod rutier, deoarece găsești și întrebări care se dau în timpul testului. Codul rutier prevede atât cunoașterea semnelor de circulație, cât și aspecte care țin de fizică și mecanică.
Sfaturi despre cum să înveți mai ușor
Școala de șoferi nu este grea, în special atunci când te-ai pregătit temeinic și ți-ai însușit ceea ce ai învățat în timpul orelor teoretice și a celor de condus. Iată câteva sfaturi despre cum să îți fie mai ușor să înveți codul rutier:
- Încearcă să nu lipsești de la orele de legislație rutieră;
- Fă chestionare auto de mai multe ori pe zi;
- Când greșești un răspuns, notează-l pe o foaie și revino asupra sa, verificând în codul rutier care este răspunsul corect;
- În cazul în care nu înțelegi ceva, cere-i explicații suplimentare instructorului tău;
- Înainte de examenul auto, încearcă să vizualizezi care este traseul pe care ți s-ar putea cere să conduci: semafoare, treceri de pietoni, posibile locuri în care ți s-ar solicita să parchezi;
- Relaxează-te în timpul examenului și gândește-te la faptul că deja l-ai luat, examenul fiind de fapt o simplă plimbare prin oraș, în cadrul căreia trebuie să respecți regulile de circulație.
Probleme cu care te-ai putea confrunta
Când vine vorba de examenul auto, trebuie să iei în considerare faptul că nu ești singurul șofer. Există mulți alți participanți la trafic, iar condusul în siguranță nu depinde doar de tine. Totuși, atunci când cunoști regulile de circulație și codul rutier, posibilitatea de a se întâmpla accidente neplăcute este redusă la minimum. Așadar, încearcă să faci în permanență chestionare auto, mai ales pentru a-ți aminti în permanență care sunt regulile de bună practică a șofatului.