in

De unde cumperi pompa submersibilă care îți trebuie?

Cel mai bine de pe net, din magazinul MagTerm.ro!

Pompa submersibilă, un echipament foarte utilizat în prezent

Utilizările unor pompe submersibile sunt extrem de variate. O să le întâlnești atât în ferme agricole, în serele de legume sau de flori, în piscini, în gospodăriile oamenilor de la țară. Sunt echipamente de mare ajutor pentru a realiza lucrări de pompare aparent imposibile sau greu de realizat manual.

Chiar și dacă locuiești în Deltă și ești norocosul posesor al unei bărci, o pompă submersibilă te poate ajuta sa scapi de apa nedorită în cazul unei avarii inopinate la mijlocul de locomoție pe luciul apei.

Nu mai e nevoie să amintim de utilitatea unui astfel de echipament atunci când, după o ploaie torențială, ți s-a inundat beciul, curtea și/sau grădina de legume.

O pompă submersibilă poate fi utilizată și pentru a trage apa din  fântână la suprafață spre a fi dirijată apoi prin intermediul unor conducte în interiorul locuinței tale unde va fi folosită în diverse scopuri gospodărești ori către straturile grădinii cultivate cu diverse legume și flori.

Există mai multe categorii de pompe submersibile: de la acelea capabile ca să facă față și unor ape cu diverse reziduri grosiere și nisip, până la acelea obișnuite, utilizate doar pentru apa potabilă.

Având în vedere gama largă de astfel de echipamente de pompare trebuie în primul rând să îți clarifici scopul pentru care o achiziționezi.

Nu e suficient să faci achiziția unei pompe submersibile doar după preț sau după dimensiunile acesteia.

Motivul? Există acum pompe submersibile foarte mici care pot face față unor ape murdare încărcate de particule solide cu mult mai multă eficiență decât o pompă submersibilă mare.

Mai degrabă începe demersul alegerii unui echipament de pompare submersibil în funcție de marcă și model, de caracteristicile tehnice pe care le prezintă, abia după aceea selectează pompa potrivită în funcție de dimensiuni și preț.

În principiu, după mărime, există două mari tipuri de pompe de apă submersibile:

– pompe de apă submersibile de dimensiuni normale pentru puțuri, rezervoare, acumulări mari de apă;

– mini pompe de apă submersibile (cum sunt acelea pentru acvarii, spre exemplu).

O pompă submersibilă se poate folosi cu succes pentru:

– scoaterea apei dintr-o piscină sau bazin;

– scoaterea apei dintr-o barcă sau alt tip de ambarcațiune inundată din orice motiv, inclusiv în caz de urgență;

– eliminarea apei murdare sau uzate dintr-un rezervor sau locație (pivniță, curte inundată) în funcție de model și de reziduurile existente în apă;

– extragerea apei dintr-un puț și dirijarea acesteia în locuință pentru consumul casnic.

Funcționarea eficientă a pompei submersibile depinde de locul unde care vrei ca să o plasezi. Unele pot lucra până la 10 m adâncime, altele chiar la adâncimi mai mari. În funcție de puterea de pompare.

Din cauza condițiilor de lucru la care va fi supusă pompa, ar trebui să verifici înainte de a o branșa la sistemul electric dacă nu există vreun cablu deteriorat, deoarece echipamentul va intra în contact cu lichidele ce vor putea provoca o reacție nedorită dacă va exista o scurgere de energie electrică.

Pompele submersibile au puteri diferite, configurabile și reglabile în funcție de volumul de apă ce trebuie pompat într-o unitate de timp dată, de regulă o oră.

Aceste pompe trebuie să funcționeze de cele mai multe ori complet scufundate, deoarece folosesc o parte din apă pentru a nu se încălzi și defecta.

Cumpără cea mai potrivită pompă submersibilă online, de la Magterm!

Acum poți alege de pe net dintr-o mulțime de modele de pompe submersibile, în funcție de nevoile specifice pe care le ai.

Sunt mai ieftine decât într-un showroom din oraș, dar de calitate, dacă te orientezi către magazinul potrivit. O recomandare în acest sens ar fi Magterm.ro.

Ideea este ca să nu cheltui mai mult decât trebuie, să comanzi o pompă submersibilă de puterea potrivită, nu una mult prea mare.

Dacă nu te pricepi la asemenea pompe pentru uz casnic, specialiștii de la MagTerm te vor ajuta cu amabilitate ca să faci alegerea cea mai bună!

Scris de Top 1

Top1 realizeaza cele mai bune topuri online. Recomandarile si locurile prezentate in topurile noastre te ajuta sa te decizi unde te distrezi diseara. Urmareste articolele noastre si beneficiaza de cele mai interesante locuri din oras.

Care sunt avantajele celor care cumpara bitcoin?

Brățări și șosete smart pentru monitorizarea bebelușilor