in

Deschiderea unui restaurant: Pași OBLIGATORII

Totul începe cu o întrebare. Primul pas pe care orice antreprenor trebuie să-l îndeplinească înainte de a porni la drum în deschiderea unei afaceri, aici fiind vorba despre orice fel de afacere, din orice domeniu, este să se întrebe: De ce fac asta? Ce mă îndeamnă să deschid această firmă? Care este punctul catalizator? Mai apoi, găsirea unui răspuns prompt la aceste întrebări va sprijini și ușura întreg procesul.

Pornind într-o notă realistă, industria HoReCa, și mai specific piața restaurantelor, se înfățișează ca fiind foarte competitivă în anul 2023. Specialiștii punctează cele mai mari provocări ale perioadei, acestea fiind atât lipsa spațiilor comerciale și prețurile uriașe ale chiriilor, cât și lipsa acută a personalului calificat. Vestea bună este însă că, potrivit studiilor, după ce pandemia s-a încheiat, din ce în ce mai mulți români au început să iasă în oraș și să frecventeze restaurantele, iar numărul lor este în continuă creștere.

Așadar, care sunt pașii esențiali ce trebuie urmați pentru deschiderea unui restaurant?

Studiu de piață și anticipare buget

Înconjurat de o mulțime de provocări, antreprenorul trebuie întâi și-ntâi să realizeze un studiu de piață temeinic. Succesul afacerii stă în identificarea principalelor tendințe ale momentului, printre acestea numărându-se prezența sustenabilității, folosirea tenace a digitalizării și, cu siguranță, prezența originalității. În ceea ce privește bugetul, investitorii sunt sfătuiți să ia în calcul un procent de aproximativ 30% pentru situații neprevăzute. Și asta pentru că, analizând datele din anii anteriori, se poate observa o creștere semnificativă a costurilor: în 2021, suma medie pentru deschiderea unui restaurant se ridica până la 1.400 de euro/metru pătrat, pe când în anul 2022, aceasta atingea până și valoarea de 1.800 de euro/metru pătrat.

Importanța locației

Nu întâmplător este faptul că locația pe care antreprenorul o va alege este un punct forte și de care depind următorii pași. Statisticile online spun că mai bine de jumătate din aceste afaceri eșuează chiar din primul an de la deschidere dintr-un motiv simplu: locația lasă de dorit.

Cele mai citite articole

Meniu

Meniul trebuie să fie eficient. Ar fi bine ca acesta să conțină tipuri de mâncare pentru toate cerințele posibile, dar, în același timp, este important să nu fie un meniu foarte lung. Internetul ne stă la dispoziție cu numeroase software-uri care se ocupă tocmai cu asta: crearea de meniuri. Trebuie luate în considerare preparatele dorite, prețul ingredientelor și prețul final al fiecărui tip de mâncare, dar și marja de profitabilitate.

Echipament

Restaurantele sunt de obicei împărțite în 4 zone: bucătăria caldă, bucătăria rece, zona de spălare vase și zona de depozitare. Pentru fiecare spațiu în parte, restaurantul va avea nevoie de echipament specific. Câteva dintre elementele indispensabile ale bucătăriei calde sunt grătarul, cuptorul, mașina de gătit, dar și supiera ori friteuza. Multe dintre aceste echipamente pot fi găsite la distribuitori de încredere, cum ar fi echipamente-horeca-profesionale.ro, unde poți descoperi mai multe variante de mașini de gătit online, dar și multe altele. Bucătăria rece are nevoie de congelatoare și dulapuri frigorifice, vitrine și lăzi frigorifice. Mașinile de spălat vase sunt, de asemenea, un mare plus.

Promovare și marketing

Printre ultimii pași se numără promovarea afacerii. Partea de marketing este indispensabilă și poate face diferența în numeroase cazuri. Fotografii și video-uri cu spațiul, cu mâncarea, cu oamenii, postarea lor pe diferite platforme de social media și nu numai, toate aceste detalii nu trebuie trecute cu vederea.

O informare trainică este importantă înaintea deschiderea unei afaceri. Oaspeții restaurantelor sunt din ce în ce mai pretențioși atunci când își aleg locurile în care să mănânce, iar antreprenorii care-și doresc s-o ia pe acest drum au nevoie de determinare și răbdare.

Sursă foto: pexels.com 

Cele mai citite articole

Scris de Top 1

Top1 realizeaza cele mai bune topuri online. Recomandarile si locurile prezentate in topurile noastre te ajuta sa te decizi unde te distrezi diseara. Urmareste articolele noastre si beneficiaza de cele mai interesante locuri din oras.

Materiale de top pentru parchetul laminat

Prosumatorii și impactul lor asupra pieței de energie: provocări și oportunități