Activitatea Staţiei Spaţiale Internaţionale ar putea fi extinsă până în anul 2030, în loc de 2024, conform unei iniţiative legislative depuse în Senatul SUA.
În prezent, activitatea de pe Staţia Spaţială Internaţională este programată să continue până în anul 2024, dar o iniţiativă a Comisiei pentru Comerţ, Ştiinţă şi Transport din Senatul Statelor Unite ale Americii vizează extinderea termenului până în anul 2030, notează Space.
„Prin extinderea ISS până în 2030, această măsură legislativă va contribui la creşterea economiei noastre spaţiale aflată deja în dezvolatare, fortificând conducerea Statelor Unite în spaţiu, sporind competitivitatea americană în întreaga lume şi creând mai multe locuri de muncă şi oportunităţi aici acasă”, a declarat Ted Cruz, preşedintele Subcomisiei pentru Aviaţie şi Spaţiu.
În spatele acestui proiect de lege se află motivaţii economice alimentate de capacitatea de producţie în creştere a Staţiei Spaţiale Internaţionale. „Administratorul NASA va stabili un program de comercial pe orbita joasă a Pământului pentru a încuraja utilizarea comercială şi dezvoltarea economiei spaţiale de către entităţi private din Statele Unite”, au scris senatorii în proiectul de lege.
Deşi aspectul econimic pare că primează în cadrul acestui proiect de lege despre extinderea perioadei de folosire a Staţiei Spaţiale Internaţionale, senatorii au inclus şi o serie de prevederi care privesc experimentele ştiinţifice realizate la bordul staţiei. Mai exact, proiectul include obligaţia NASA de a păstra un laborator în care să realizeze experimente în condiţii de microgravitaţie chiar şi după anul 2030.
Cele mai citite articole
Staţia Spaţială Internaţională reprezintă o colaborare internaţională între agenţii din întreaga lume, astfel că decizia de extindere a perioadei de utilizare nu poate fi luată doar de Senatul SUA, toţi partenerii trebuie să îşi definească priorităţile bugetare şi ştiinţifice pentru ca acest proeict să continue.
Citeşte şi:
Chiar avem nevoie de Staţia Spaţială Internaţională?
NASA deschide din 2020 Staţia Spaţială Internaţională pentru turişti. Cât costă o noapte pe ISS
Citeste mai mult aici