in ,

Stenturile şi operaţiile de bypass oferă beneficii limitate pentru bolnavii de inimă. Concluziile după analizarea a milioane de oameni

Un studiu de amploare a concluzionat că stenturile şi operaţiile de bypass coronarian nu sunt mai eficiente decât tratamentul intensiv cu medicamente şi trecerea la un mod de viaţă sănătos în cazul celor care suferă de afecţiuni ale inimii.

Studiul, realizat pe milioane de pacienţi, readuce în prim plan o controversă veche. Medicii şi cercetătorii dezbat de ani de azi care este cel mai bun mod de a trata boala coronariană, care apare atunci când arterele coronare se îngustează din cauza formării plăcilor de aterom, potrivit Mediafax.

Tratamentul standard presupune implantarea de stenturi – tuburi metalice sau din plastic care ţin deschise arterele înfundate – sau operaţiile de bypass coronarian.

Noul studiu, efectuat riguros şi pe un număr mare de pacienţi, arată că aceste două metode pot salva viaţa persoanelor cu afecţiuni ale inimii, dar nu sunt mai eficiente decât medicamentele carre reduc colesterolul sau trecerea la un mod de viaţă mai sănătos. „Nu vei prelungi viaţa pacientului (folosind cele două metode – n.e.)”, a declarat Judith Hochman, profesor la New York University Grossman School of Medicine şi cercetătorul care a condus echipa care a realizat studiul.

Totuşi, cercetarea a arătat că stenturile şi operaţiile de bypass coronarian sunt mai eficiente în combaterea durerii pentru persoanele care suferă de angină pectorală, cauzată de scăderea fluxului sanguin către inimă.

Studiul a fost prezentat la conferinţa anuală a organizaţiei American Heart Association.  


Citeste mai mult aici

Scris de Top 1

Top1 realizeaza cele mai bune topuri online. Recomandarile si locurile prezentate in topurile noastre te ajuta sa te decizi unde te distrezi diseara. Urmareste articolele noastre si beneficiaza de cele mai interesante locuri din oras.

Aurul împăraţilor chinezi, expus în România, din 20 noiembrie

Facturi mai mici la incalzire si functionare optima a centralelor termice? Termostatul de centrala rezolva e alegerea corecta