Chiar dacă ai dinții sănătoși, s-ar putea să existe în continuare anumite aspecte de care să nu fii mulțumit când vine vorba de dantura ta. De exemplu, unul dintre ele poate fi culoarea dinților. Din fericire, există soluții pentru a obține un zâmbet impecabil și strălucitor – albire dentară profesională realizată în cabinetul medicului stomatolog.
Albirea dentară profesională este perfect sigură și non-invazivă și te ajută să ai un zâmbet perfect. Prin această procedură rapidă, poți albi dinții cu câteva nuanțe chiar și într-o singură vizită la stomatolog, în funcție de gradul de colorare al danturii tale. Însă, albirea dentară poate fi realizată doar pe dinții naturali. Dacă ai lucrări protetice precum fațete sau coroane, tehnologia nu va putea fi utilizată.
Iată care sunt principalele tehnici de albire a dinților.
Albirea dentară cu laser
Această procedură se realizează prin aplicarea pe dinți a unui gel special care va realiza albirea propriu-zisă, gel ce va fi activat de un laser care se va proiecta pe dantură. Tehnica este una sigură (gingiile fiind acoperite) și rapidă. Laserul va acționa timp de o oră sau două asupra dinților, iar primele rezultate vor fi vizibile imediat.
Medicul va supraveghea atent întreaga procedură, așadar nu există riscuri ascunse. Această tehnică este eficientă chiar și în cazul unei colorări profunde a dinților. Însă, în această situație, este posibil să fie nevoie de mai multe ședințe.
Albirea dentară cu LED
Similar cu albirea dentară cu laser, dinții își pot îmbunătăți nuanța și cu ajutorul unei lămpi cu LED. Din nou, se va aplica un gel special pe dinți, care va fi activat cu ajutorul luminii proiectate de această lampă. Această tehnică este mai rapidă, durând aproximativ 45 de minute.
Întregul proces de albire se poate repeta până ești mulțumit de rezultat. Aplicarea gelului și activarea sa cu lampa se va realiza de câte ori va fi necesar pentru a obține exact nuanța pe care o dorești.
Din nou, beneficiezi de experiența medicului stomatolog, așadar procesul este unul sigur. După finalizarea procedurii, vei primi și un tratament post-intervenție. Medicul va aplica un nou gel de protecție pentru a limita simptomele sensibilității dentare.
Albirea dentară la domiciliu
Poți beneficia de albire dentară profesională chiar și la tine acasă, folosind un kit special. Medicul îți va oferi un set format din gutiere și gel de albire. Va trebui să aplici o singură picătură din acest gel în interiorul gutierelor și apoi să le așezi cu atenție pe dinți. Gutierele vor fi realizate după măsurători exacte ale danturii tale, așa că nu va trebui să îți faci griji că nu se vor potrivi.
Această procedură reprezintă în continuare o modalitate profesională de albire și are avantajul că poate fi realizată în orice moment, în confortul casei tale. Rezultatele sunt la fel de mulțumitoare ca în cazul celorlalte proceduri, dar vor fi vizibile în 1-2 săptămâni, în funcție de culoarea inițială a dinților tăi. Respectă întocmai sfaturile medicului și nu depăși timpul recomandat de utilizare a gutierelor.
O dantură frumoasă este la fel de importantă ca o dantură sănătoasă. Astfel, capeți mult mai multă încredere în tine și nu te sfiești să zâmbești și să debordezi de bună dispoziție. Dacă te nemulțumește nuanța dinților tăi, discută cu stomatologul tău despre albirea dentară profesională și află ce tehnică este potrivită pentru tine.