in

6 idei de activități pentru dezvoltarea creativității copilului

Creativitatea este una dintre însușirile pe care copiii o au din naștere. Deși sunt multe persoane care se îndoiesc de acest lucru, nu trebuie decât să le punem celor mici la dispoziție o foaie de hârtie și niște creioane colorate, iar talentul lor se va vedea în doar câteva clipe. 

Cu toate acestea, dacă abilitatea nu este susținută, ea se poate pierde odată cu trecerea anilor. Este responsabilitatea părinților să le ofere celor mici îndrumarea necesară pentru dezvoltarea creativității. 

Idei de activități pentru dezvoltarea creativității

  1. Pictură și desen

Acestea se numără printre primele activități creative pe care le poate desfășura un copil imediat ce mușchii mici de la mâini și de la degete îi permit să țină obiecte și să le controleze. El va încerca să deseneze chiar dacă nu poate să mențină direcția ori să respecte conturul. După vârsta de 5 ani, poate încerca pictura cu diamante, o activitate foarte distractivă care oferă multe satisfacții. 

  1. Activități art & craft

Sub această denumire sunt unite orice activități care implică tăiat, lipit, decupat, cusut, înșirat, etc. Ai nevoie doar de câteva materiale ușor de procurat, printre care: foarfeci, hârtie creponată, hârtie glasată, lipici, mărgele și materiale textile.

  1. Instrumente muzicale

Încă de la cele mai mici vârste, vei vedea cât de mult iubește copilul tău sunetele și cum vrea să le controleze. Indiferent dacă bate cu lingura din lemn într-o tigaie sau dacă amestecă bile de sticlă într-un castron din metal, sunetele pe care le va auzi îl vor inspira să continue. De la vârsta de 3-4 ani, poate începe studierea unui instrument, fapt ce îi va permite să învețe foarte multe lucruri despre ritm sau note muzicale. Poți alege dintre xilofon, pian, tobe sau clopoței. 

  1. Dans și mișcare

Dansul reprezintă și el o activitate creativă care îi va aduce multe beneficii copilului tău. Pe lângă dezvoltarea abilităților motorii, învățarea anumitor mișcări și reproducerea acestora în ritmul propriu reprezintă o manifestare a creativității în cel mai profund mod. În plus, mișcarea pe muzică este benefică pentru a elibera emoții și energii pozitive sau negative. După o partidă de dans, vei putea observa cum copilul tău este mult mai echilibrat și liniștit ceea ce reprezintă un avantaj pentru exprimarea creativității. 

  1. Jocurile de construcții

O adevărată manifestare a creativității, jocurile de construcții îi vor permite copilului tău să obțină adevărate structuri care te vor surprinde prin complexitatea lor. Îi poți oferi cuburi simple din lemn sau jocuri de construcție tip lego, pentru proiecte mai ample. Pe lângă creativitate, cel mic va avea oportunitatea să își dezvolte motricitatea fină, coordonarea ochi-mână, echilibrul dar și concepte precum legătura dintre cauză și efect.  

  1. Modelarea plastilinei

O mulțime de figurine și personaje pot lua viață cu ajutorul plastilinei. Încă de la cele mai fragede vârste, chiar și de la un an, copilul tău poate frământa plastilina și o poate modela în funcție de inspirația de moment. Exprimarea creativității și imaginației nu a fost niciodată mai încurajată, cu singura condiție să nu pui niciun fel de bariere legate de formă sau concept. 

Pe lângă dezvoltarea creativității, majoritatea activităților de mai sus oferă celor mici multe alte beneficii printre care: dezvoltarea motricității fine, a coordonării ochi-mână, exersarea răbdării și concentrarea pe o singură activitate pentru mai mult timp. Din fericire pentru copii exprimarea creativității reprezintă un motiv de bucurie care îi distrează, astfel că nu trebuie decât să îi încurajăm în această direcție. 

Avantajele se vor face simțite pe termen lung, începând chiar cu anii de școală, când vor avea dezvoltate deja principalele abilități esențiale de învățare. Cu cât mai multe sunt experiențele creative la care sunt expuși juniorii, cu atât mai mult vor beneficia de avantajele oferite.

Scris de Top 1

Top1 realizeaza cele mai bune topuri online. Recomandarile si locurile prezentate in topurile noastre te ajuta sa te decizi unde te distrezi diseara. Urmareste articolele noastre si beneficiaza de cele mai interesante locuri din oras.

Top 5 destinații de vizitat vara asta în România

Care este secretul unui contabil de succes?