De
Nu se simte din felul cum vorbește, pentru că s-a scuturat de accent în timpul facultății, dar Denis Hanganu – Andrei Oprea din serialul “Sacrificiul”, difuzat la Antena 1 – vine de la granița cu Republica Moldova, mai exact, dintr-un sat aflat la un kilometru de Vama Albița: Râșești, din județul Vaslui.
După ce a terminat facultatea, a rămas să-și facă meseria în București, conștient că există mai multe oportunități decât într-un alt oraș din țară și în mod cert mult mai multe decât acasă, în Vaslui. Iar azi, uimește cu numărul de teatre în care s-a “băgat” colaborator: șase!
Nu-i o glumă, pe lângă rolul pe TV, care a reprezentat debutul său pe micul ecran, tânărul de 25 de ani a căutat să aibă cât mai multe joburi, pentru că vrea să strângă cât mai repede banii necesari cumpărării unei locuințe proprii în Capitală.
“Sunt actor colaborator la Teatrul Național, Teatrul Bulandra, Teatrul Metropolis, Teatrul Apropo, Teatrul Masca, Teatrul Ion Creangă. Vreau să îmi iau o casă. Eu sunt din provincie și cine e din provincie știe că, în general, asta e problema care îi paște pe toți cei care vin din afara Bucureștiului. Caut stabilitate financiară. În momentul ăsta stau cu chirie”, a recunoscut, pentru Libertatea, Denis Hanganu.
Primul câștig din actorie: 400 de lei, în clasa a IX-a
Lui Denis nu îi este greu să pună “ban pe ban”, cum se spune. Nu e genul petrecăreț și cheltuitor, ba chiar spune că a fost educat în spiritul economisirii.
Chiar și primii bani câștigați din actorie, pe vremea când încă nu avea o diplomă care să-i certifice talentul, i-a pus deoparte, deși era adolescent și multe lucruri îi făceau cu ochiul atunci!
“În clasa a IX-a, la finalul anului 2009, când am venit la București la un festival, se numea LicArt, am luat premiul cel mare și toată suma aceea de bani am împărțit-o între membrii trupei de teatru. Au fost 400 de lei, aceasta a fost partea mea pentru rolul secundar. Nu mi-am luat nimic, pentru că, în general, sunt foarte econom, am o educație în sensul ăsta. I-am pus deoparte, mă bucuram de ei și voiam alții”, ne-a povestit actorul.
Video: Bogdan Sorocan; Foto: Denis Oros
Citeşte şi:
Cele mai citite articole
GSP.RO
Ilie Dumitrescu a recunoscut aventura cu soția unui polițist: „Omul m-a sunat și mi-a spus…”
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2019. Vărsătorii trebuie să evite stresul prelungit și intens
Urmărește cel mai nou VIDEO
Citeste mai mult aici