in

Cum alegi manualele auxiliare pentru copilul tău?

Manualele școlare joacă un rol esențial atât în procesul de învățare al elevilor, cât și în procesul de predare al cadrelor didactice. Un rol la fel de important îl au, însă, și auxiliarele care, după cum le spune și numele, vin în completarea teoriei regăsite în manuale – atât cu noi informații, cât mai ales cu exerciții și aplicații antrenante, prin care copiii pun în practică lucrurile descoperite.

Astfel, oricât de bine structurat și de atent ilustrat ar fi un manual, s-ar putea ca acesta să nu reușească să-l ajute pe elev să înțeleagă în totalitate cum funcționează anumite lucruri, la unele materii. De exemplu, teoremele prezentate și exemplificate în manualele de matematică sau de fizică au nevoie de exerciții a căror rezolvare să se bazeze pe aplicarea respectivelor teoreme. 

Gama de auxiliare școlare este foarte generoasă, însă nu este tocmai o idee bună să-l încarci pe copilul tău cu o mulțime de astfel de materiale. Ce poți face, însă, este să le alegi pe cele mai potrivite pentru el, în funcție de câteva criterii despre care vom vorbi în continuare.

Programa școlară

Cel mai important lucru pe care îl respectă un auxiliar școlar bun se referă la programa școlară. Cu alte cuvinte, conținutul acestuia trebuie să fie în conformitate cu programa școlară, astfel încât copilul tău să poată aplica lucrurile pe care le-a descoperit în timpul orelor de la clasă. 

Structura

Modul în care este structurat auxiliarul este un alt criteriu important de selecție, întrucât un auxiliar atent gândit, care îmbină armonios explicațiile teoretice, exercițiile, aplicațiile și ilustrațiile are șanse mult mai mari de a-i atrage atenția copilului tău, spre deosebire de un auxiliar care abundă în explicații teoretice stufoase și lipsit de ilustrații atractive.

Partea aplicată

Cele mai citite articole

Așa cum am spus, auxiliarele vin în completarea părții teoretice prezentate în manuale cu tot felul de exerciții și aplicații antrenante, în urma rezolvării cărora elevii pot înțelege cum funcționează teoria în practică. 

Totuși, acest lucru nu înseamnă că toate auxiliarele școlare valorifică în mod corespunzător partea aplicată. Pot exista și unele care se concentrează asupra teoriei, lucru care s-ar putea să nu fie prea atractiv pentru copilul tău, din moment ce are deja manuale „responsabile” de partea teoretică.

Tocmai de aceea este esențial să te asiguri că auxiliarele pe care vrei să i le cumperi se orientează mai degrabă către partea aplicată, și nu către teorie. Bineînțeles că ele pot conține și o serie de explicații teoretice, dar nu acestea ar trebui să fie prioritare.

Concluzii

Auxiliarele școlare bine structurate au o serie de avantaje pe care ar trebui să le iei în considerare:

  • ele contribuie la înțelegerea reală și pe termen lung a aspectelor teoretice prezentate în manuale, prin faptul că îl ajută pe elev să observe cum se reflectă teoria în practică;
  • stimulează gândirea, capacitatea de a rezolva probleme și chiar creativitatea copiilor;
  • rezolvarea unor exerciții din auxiliare poate încuraja lucrul în echipă, o abilitate esențială. 

Ținând cont de aceste avantaje și de criteriile de selecție a celor mai bune auxiliare pentru copilul tău, te invităm să arunci o privire pe auxiliarele din librăria CLB. Mai mult ca sigur vei găsi materiale potrivite pentru fiecare materie și pentru stilul de învățare a copilului tău. 

Cele mai citite articole

Scris de Top 1

Top1 realizeaza cele mai bune topuri online. Recomandarile si locurile prezentate in topurile noastre te ajuta sa te decizi unde te distrezi diseara. Urmareste articolele noastre si beneficiaza de cele mai interesante locuri din oras.

Beneficiile ținerii unei evidențe în pariuri sportive

Ce pericole există dacă folosiți anvelopele de vară pe timp de iarnă