Conform unei legende etiopiene, cafeaua a fost descoperită de un pastor uimit de cât de pline de vitalitate erau caprele sale. Primii care au preparat cafeaua ca băutură caldă au fost arabii din Peninsula Arabică în secolul al XI-lea. Răspândirea cafelei nu a avut un drum lipsit de sinuozități. Pe de o parte, cafeaua era asociată cu practica vracilor datorită calităților sale energizante, pe de altă parte a avut numeroase momente când consumul ei a fost interzis de autorități.
Obiceiul de a bea cafea s-a extins însă treptat, iar în secolul al XV-lea a ajuns și în Europa. A trecut vremea și iată că, atât în lume, cât și în România, cafeneaua a devenit metodă de dialog activ, schimb de informaţii şi găsire de soluţii creative de acțiune. Iar dacă nu știți către care cafenea din Micul Paris – Bucureștiul nostru de fiecare zi atât de plin de cafenele să va îndreptăți, iată o lista cu propuneri.
1. Cafeneaua Arome
Cafeneaua Arome este localizată în inima Bucureștiului. Are un design luminos și e ideală pentru o întâlnire cu prietenii. Încercați băuturile speciale, supa zilei, sandwich-urile delicioase și dulciurile homemade alături de o cafea savuroasă. Această cafenea este ideală pentru vegetarieni și vegani, care se pot delecta cu fresh-uri și smoothie-uri proaspete, alături de mâncare vegetariană din cele mai bune ingrediente naturale.
Adresa: Str. Luigi Cazzavillan 25
Locatia: Google Maps
2. Arcade Cafe
Cafeneaua are și terasă interioară (wintergarden). Atmosfera este relaxată, spațiul plin cu plante și elemente din fier forjat lipite pe pereți care provin parcă din alt secol. Arcade Cafe este o cafenea urbană care uimește prin designul asemănător unei mansarde pariziene, ce oferă o priveliște către Turnul Eiffel. Aici ai ocazia de a retrăi atmosfera Micului Paris. Prima parte a cafenelei o constituie un salon cu mese de lemn și scaune din fier forjat care domină cadrul și obiecte de decor atractive – de la candelabre la tablouri și lămpi diverse. Interiorul cafenelei este împărțit în trei zone și permite cu ușurință organizarea de evenimente speciale, precum o cină romantică în doi, dar și aniversări și evenimente corporate.
Adresa: Str. Smârdan 30
Locatie: Google Maps
3. Cafeneaua Beans & Dots
Cafeaua exclusivă este adusă aici de la The Barn din Berlin, iar ceaiurile sunt de la Companion Tea. Cafeneaua are obiecte de design impresionante, care pot fi găsite în micul magazin ce adăpostește suveniruri din călătorii. Cafeneaua Beans & Dots este totodată și un concept store cu elemente de decor unicat, care reușesc să creeze o ambianță prietenoasă.
Adresa: Str. Ion Brezoianu 23
Locatie: Google Maps
4. Bonjour Cafe Paris
Bonjour Cafe Paris se află într-o casă din anii 1900 din centrul Capitalei. Locul e considerat catchy deoarece, pe lângă multe alte obiecte de decor interesante, are rafturi din cărți care stau lipite de perete, săpunuri naturale, oglinzi în formă de Tour Eiffel, cărți poștale vechi, scaune personalizate și multe alte decorațiuni pe aceeași temă pariziană. Cafeneaua e dedicată, dupa cum spun specialiștii, și amatorilor de cocktailuri after-work.
Adresa: Str. Paris, nr 16
5. Boulevard Cafe
Boulevard Cafe oferă alternative gustoase pentru fiecare moment al zilei: mic dejun, prânz sau cină. În zilele de weekend, au chiar și DJ care le oferă oaspeților cafenelei muzică live. Boulevard Cafe s-a făcut remarcată drept o cafenea care să devină locul în care să „te simți ca acasă”, iar atmosfera primitoare și mâncarea bună să te facă să revii de fiecare dată cu plăcere. Reprezintă o bună opțiune și în cazul evenimentelor aniversare. Tot sub emblemă Boulevard Cafe există și două barber shop-uri, unul situat pe Gheorghe Șincai, iar celălalt, la Maria Rosetti. O cafenea cu alură de bistro, care încearcă să aducă mereu ceva nou în meniu și pentru cei mai pretențioși, fiind considerată una dintre cele mai exclusiviste cafenele din București.
Adresa: Bvd. Gheorghe Șincai 9A
6. Cafe DeKo
Din 2016, Cafe DeKo a devenit incubatorul cultural unde au luat naștere cele mai bune spectacole de teatru, stand-up, improvizație, evenimente pentru copii, concerte sau seri tematice. Se spune că fenomenele „stand-up” și „teatru de improvizație” s-au născut aici. La Cafe DeKo poți savura o cafea sau o bere în timp ce asculți unii dintre cei mai buni stand-up comedieni din București. Majoritatea și-au făcut debutul pe scena DeKo, devenind ulterior celebri. Așadar, pentru voie bună și timp de calitate alături de prieteni, Cafe DeKo este alegerea ideală.
Adresa: Str. Șelari 14
7. Cafeneaua Casa Conspirativă
Reprezintă un nou concept de cafenea culturală mixtă: anticariat cu bibliotecă, sală de jocuri Retro PC și Console, Internet cafe, biliard, darts. În plus, muzică live la pian și voce, muzică pe gramofon, patefon și pick-up sau casete, sala de proiecții cinematografice pe role film, fototeca istorică românească, muzeu tehnologie IT, Electronice și GSM și multe altele. Poți savura o cafea, o limonadă sau un pahar de vin alături de gașca de prieteni în timp ce ascultați o muzică bună sau vizionați un film vechi. În plus, terasa oferă o ambianță plăcută, devenind un loc în care părinții pot veni alături de cei mici, care au astfel ocazia de a se întoarce în timp și de a descoperi ce înseamnă gramofonul sau pick-up-ul.
Adresa: Bvd. Pache Protopopescu 96
8. Cafeneaua Chocolat (Atheneu)
Chocolat este mai mult decât o cafenea, pentru că beneficiază de meniu internațional, cu trimiteri la bucătăria franțuzească. Faptul că este situată în vecinătatea Ateneului Român și că are terasă transformă acest loc într-o cafenea extrem de căutată. Pentru iubitorii de ciocolată și dulciuri de casă (care se savurează neapărat alături de o cafea proaspătă sau de un ceai aromat), acesta este locul ideal de relaxare.
Adresa: Strada Episcopiei nr. 6
9. Cafeneaua Actorilor
La Cafeneaua Actorilor poți mânca pe săturate sau poți sta liniștit la o cafea, pe malul lacului. În cursul săptămânii și în weekend se organizează aici concerte, karaoke, petreceri tematice cu Dj renumiţi, dansatori profesionişti şi animatoare. De asemenea, este un loc renumit pentru nunți, botezuri și mese festive pentru diverse ocazii.
Adresa: Parcul Tineretului, Debarcader 1
10. Ganesha Caffe
Un ambient vesel și intim, unde se pot găși deosebite băuturi și deserturi cu specific oriental, plus fumatul la narghilea. La intrarea în cafenea sunt sculpturi cu zeitatea Ganesha, localul fiind inspirat din cultura orientală și legenda Zeității Ganesha. Fiecare camera surprinde cu picturi impresionante ce dezvăluie minunată poveste a culturii indiene.
Cele mai citite articole
Adresa: Strada Barbu Văcărescu 71-73
11. Grand Cafe Van Gogh
În afară de plăcerea de a savura o cafea proaspătă, la Grand Cafe Van Gogh se pregătesc mic-dejunuri, prânzuri și cine în bucătăria proprie, iar barul servește varietăți, de la bere rece ca gheață, până la combinații inventate de gazde. Aici vei avea parte de mâncare mereu proaspătă, cu ingrediente de la producători locali și diverse combinații noi de mâncare, în conformitate cu preferințele clienților. Terasa cu măsuțe din lemn, băncuțe și perne multicolore îmbie orice trecător să se oprească pentru a se răcori cu o băutură în timpul după-amiezelor caniculare.
Adresa: Str. Smârdan 9
12. Institute, The Cafe
Pe lângă cafenea, The Institute reunește în prezent cele mai importante evenimente și proiecte ale industriei de marketing și comunicare din România, fiind un punct central de întâlnire al comunității de marketing și comunicare. The Institute este un loc însorit din inima Bucureștiului, un punct de întâlnire pentru antreprenori creativi, oferind totodată și beneficiile unei biblioteci.
Adresa: Strada Știrbei Vodă 104-106
13. Cafeneaua Jos pălăria
Jos Pălăria este considerată o cafenea cu dichis cultural. Aici te poți elibera de stresul cotidian, te poți relaxa și încărca bateriile la o cafea cu prietenii sau la o petrecere aniversară. Cafeaneaua Jos Pălăria este deținută de actorul George Mihăiță, fiind un spațiu cultural și totodată un loc unde poți savura o pizza delicioasă, o porție de paste, o limonadă răcoritoare și, bineînțeles, o cafea de calitate.
Adresa: Str. Toma Caragiu 3
14. M60 Cafe
Un loc unde poți descoperi cafea de specialitate și gusturi autentice. Situat în Piața Romană, M60 Cafe este locul ideal unde aveți ocazia să descoperiți noi sortimente specializate de cafea și gusturi autentice pentru iubitorii de mâncare. Combinând simplitatea, calitatea și detaliile semnificative, M60 Cafe oferă atmosfera unui mediu scandinav chiar în inima orașului. M60 este, de asemenea, un loc de muncă și de socializare, special conceput pentru oamenii activi, creativi, turiști și locuitorii din oraș. Cafeneaua este totodată pet friendly, funcționând și ca hub. Este considerat unul dintre cele mai populare locuri de întâlnire din București. M60 n-a fost gândit ca un spațiu public, ci ca un loc în care cine vine vrea mai degrabă să se simtă ca acasă.
Adresa: Str. Mendeleev 2
15. Cafeneaua Manufaktura by Doncafe
În afară de cafea, experiența Manufaktura este desăvarșită de o gamă deosebita de opțiuni culinare gustoase, preparate pe loc. Pe lângă o cafea proaspătă, te poți delecta cu antreuri, sandwich-uri, supe, paste italiene, salate rafinate, platouri calde, dar și produse de patiserie sau deserturi franțuzești delicioase. La Manufaktura poți bea o cafea cu adevărat proaspătă, prăjită cu doar 4 zile înainte să fie servită și 100% personalizată în funcție de preferințele clientului.
Adresa: Str. Pierre de Coubertin, nr. 3-5
16. BOB Coffee Lab
Are experți în cafea premiați în lume. Aici extensia laboratorului de roasting este coffee shop-ul. Locul arată bine și e foarte vizitat. La BOB Coffee Lab ai ocazia de a savura una dintre cele mai bune cafele din București, dintr-un singur motiv: felul în care este prăjită cafeaua influențează toată experiența din ceașcă: culoare, aromă, gust. Iar aici lucrează barista cu experiență, care înțeleg importanța cafelei bine prăjite.
Adresa: Piața Charles de Gaulles 3
17. VanFruct Coffee Shop
Aici sunt plante peste tot, miroase a cafea și fructe zdrobite. Nu e doar cafenea, ci și smoothie bar. Așa cum sugerează numele, VanFruct este un concept coffee shop și un smoothie bar care împrumută spiritul liber, pasiunea și dorul de ducă din atributele unei camionete hippie. Pentru că promovează un stil de viață sănătos, VanFruct servește cafea exotică de specialitate și vafe delicioase homemade, ciocolată caldă bio, smoothie-uri și sucuri din ingrediente proaspete.
Adresa: Strada Ion Câmpineanu nr 21
18. Cafeneaua Frudisiac
Frudisiac este o cafenea cu design nordic și cafea considerată foarte bună. La Frudisiac vei descoperi dragostea scandinavă la superlativ: design nordic, cafea excepțională, sucuri presate la rece, mâncăruri sănătoase și lecturi bune. Aici te poți delecta cu un mic dejun sau un brunch sănătos într-o atmosferă relaxată, alături de prieteni.
Adresa: Intrarea Bitolia 4
19. Cafeneaua Acuarela
Un mic bistro pentru comunitatea de artiști și oameni boemi din București, un hub social, un promotor de jazz, o gazda călduroasă de spectacole de teatru și performance-uri. Designul cu umbrele colorate care împodobesc terasa de vară este original și foarte plăcut vizual. Ai toate șansele să te îndrăgostești de acest loc și să dorești să revii cât mai curând. În afara de cafea, la Acuarela poți servi limonade răcoroase cu pepene sau zmeură.
Adresa: Strada Polonă 40
20. Cafeneaua MAD.GOAT
Localizat în inima Bucureștiului, chiar lângă intrarea în Centrul Vechi, MAD.GOAT este un loc drăguț, unde poți încerca cafea pe baza de espresso. Se folosește cafea de la prăjitoria Sloane. La MAD.GOAT te întâlnești cu prietenii pentru a te bucura de o cafea bună și de o discuție interesantă, într-o atmosferă chill.
Adresa: Splaiul Independenței 2K
Care este cafeneaua ta preferată din București? Unde ai servit cea mai bună cafea și ai simțit nevoia să revii?