in

Ce trebuie să știi înainte să faci o tranzacție imobiliară?

Ai în plan să te muți într-o nouă casă sau într-un nou apartament și ești în căutarea locuinței pe care să o poți transforma foarte ușor în „acasă”. Sau poate că vrei să investești într-o proprietate, ca mai apoi s-o dai spre închiriere și astfel să-ți amortizezi investiția. 

Indiferent de scenariul care ți se potrivește, există câteva aspecte esențiale de care trebuie să ții cont înainte de a face o tranzacție imobiliară:

Posibila colaborare cu o agenție imobiliară 

Te gândești, probabil, că o astfel de colaborare te costă. Într-adevăr, orice agenție imobiliară percepe un anumit comision pentru tranzacțiile realizate. Totuși, ținând cont de faptul că un agent bun va face tot posibilul să-ți prezinte cele mai bune oferte de pe piață, oferte care respectă criteriile și așteptările tale; va reuși să negocieze prețul proprietății în favoarea ta; se va ocupa de formalități și de aspectele birocratice (care îți pot da adevărate bătăi de cap), comisionul plătit se va dovedi justificat 100%. 

În plus, colaborând cu o agenție de imobiliare, salvezi timp. Căutarea proprietății care să-ți îndeplinească toate așteptările poate dura săptămâni sau luni întregi. O agenție imobiliară are o listă complexă de proprietăți, iar pe baza unui algoritm poate identifica doar apartamentele/casele care intră în aria ta de interes.

Negocierea prețului proprietății

Aruncând o simplă privire pe site-urile cu anunțuri imobiliare, vei remarca ușor că unele dintre acestea au următorul detaliu: „preț negociabil”. Totuși, acest lucru nu înseamnă că nu ai șanse să negociezi chiar și prețul proprietăților ale căror anunțuri nu specifică detaliul anterior menționat. 

Sigur, negocierile nu se fac într-o căsuță de chat. Dacă te interesează cu adevărat o anumită proprietate, atunci ar fi bine să programezi o vizionare cu vânzătorul, după care să-ți faci „temele” cu maximă atenție. Ce înseamnă asta? Ai putea, de exemplu, să identifici un „minus” al proprietății respective și s-o aduci ca argument în procesul de negociere de la fața locului. De pildă, dacă apartamentul este situat la ultimul etaj al clădirii, poți folosi această caracteristică ca argument. 

De asemenea, reține că multe dintre prețurile proprietăților de vânzare sunt exprimate în valută. Poți folosi foarte ușor convertorul valutar de pe BankNews.ro, pentru a te orienta mai ușor și pentru a negocia prețul ghidându-te după suma pe care ai fi dispus(ă) să o plătești în lei.

Starea proprietății și costurile suplimentare

Te încântă prețul surprinzător de mic al unei case și ești ferm convins(ă) că este locuința potrivită pentru tine? Ei bine, prețurile proprietăților mult mai mici decât prețul estimat al preței pot ascunde vicii, precum: defecte serioase de construcție, instalații electrice și sanitare disfuncționale etc. 

Verifică aceste aspecte înainte de a face tranzacția imobiliară. În caz contrar, există posibilitatea să investești o sumă foarte mare pentru repararea lor, iar prețul final să fie similar sau, mai grav, mai mare decât prețul pe care l-ai fi plătit pentru o proprietate 100% funcțională. 

Mai mult decât atât, îți amintim că orice proprietate implică și costuri precum: întreținere și utilități, impozit, asigurare. Starea actuală a proprietății poate influența (chiar semnificativ) aceste costuri periodice. De pildă, dacă optezi pentru un apartament amplasat într-un bloc vechi și neanvelopat, ar trebui să te aștepți la costuri mai mari de întreținere decât cele ale unui apartament situat într-un bloc mai nou, anvelopat, cu aceeași suprafață.

După cum bine vezi, o tranzacție imobiliară presupune maximă atenție la detalii și o documentare riguroasă în prealabil. Astfel, eviți scenariul extrem de neplăcut în care constați, la doar câteva săptămâni sau luni de la achiziție, că ai făcut o alegere total neinspirată.

Scris de Top 1

Top1 realizeaza cele mai bune topuri online. Recomandarile si locurile prezentate in topurile noastre te ajuta sa te decizi unde te distrezi diseara. Urmareste articolele noastre si beneficiaza de cele mai interesante locuri din oras.

Lasă un răspuns

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știi care sunt cele mai eficiente produse care previn căderea părului?

Cele mai bune anvelope ieftine și cauciucuri de vară