Dacă ești hotărât să îți înființezi o companie de confecții acoperișuri, probabil ai intuit că este un business ce implică o investiție consistentă în prealabil. Bineînțeles, potențialul de câștig este raportat la riscul investiției . Astfel, este recomandat să te documentezi foarte bine înainte, pentru a cunoaște implicațiile administrării acestui tip de business, cererea din piață, echipamentele necesare, cât și cerințele spațiului/ atelierului de confecții.
Mai jos, sintetizăm câteva informații care te-ar putea ghida în luarea celor mai bune decizii în înființarea companiei industriale.
Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să pui pe picioare o afacere în domeniul acoperișurilor metalice
ANALIZEAZĂ CEREREA DIN PIAȚĂ
În mare parte, potențialii clienți ai unui business de confecții de acoperișuri metalice se împart în trei segmente:
- persoane juridice, din domeniul industrial: în acest caz, ne referim la proiecte de suprafețe generoase, de obicei din domeniul confecțiilor, precum fabrici, depozite industriale, ateliere de confecții (precum cel de care are nevoie compania pe care dorești să o înființezi).
- persoane fizice, pentru proiecte de mici dimensiuni: de obicei, sunt încadrate anexe gospodărești precum garaje, magazii, terase etc.
- instituții guvernamentale – aici includem clădiri publice, precum laboratoare de cercetare, ateliere de agricultura etc.
Pentru a trage concluzii privind potențialul pieței, este necesar să înțelegem produsul. În România, întâlnim două soluții foarte populare de acoperișuri, în rândul consumatorilor, in special când vine vorba de persoane fizice: tabla cutată și țigla metalică. Ambele sunt soluții eficiente, recomandate de către specialiștii din domeniu, iar fiecare prezintă un set unic de avantaje.
Câteva dintre diferențele principale între țigla metalică și tabla cutată sunt:
- tabla cutata este o soluție universală și foarte versatila. Este ușor de adaptat atât pentru proiecte în gospodarii, cât și în incintele companiilor industriale. Deși țigla metalică este foarte eficientă, aceasta necesită o pantă de 14 grade, în timp ce tabla cutată se poate monta și în plan vertical, nu numai oblic.
- țigla metalică are o diversitate mai mare, în materie de design, fiind disponibilă mai multe tipuri de culori.
- raportul calitate-pret este excelent, în ambele cazuri, însă țigla metalică are o durabilitate mai mare, cât și o rezistență mai bună pe termen lung ( unele companii oferă garanție de până la 40 de ani). Drept urmare, tabla cutată este o soluție mai ieftină, ideală pentru bugete mai restrânse.
- tabla cutată se poate lucra cu plăci de pànă la 6m, ceea ce face ca acoperișul să fie mult mai bine etanșat.
- tabla cutată este ideală pentru construcții de mari dimensiuni, ca cele exemplificate mai sus ( în special cea cu o grosime mai mare, spre exemplu 18 mm). În aceste cazuri rezultă un cost mult mai economic, față de țigla metalică.
CERINȚELE SPAȚIULUI DE LUCRU
Transportul și montajul produsului finit nu trebuie limitat pentru o anumită zona. Poți oferi transport la nivel național, filtrând proiectele respective în funcție de rentabilitate.
Cu toate acestea, atelierul de confecții este limitat de anumite cerințe. Principalele cerințe fiind suprafața, care e recomandat să fie între 1000 și 2000 mp pentru găzduirea echipamentelor și mediul de lucru al muncitorilor. A doua cerința fiind un spațiu de depozitare: un procent foarte mare din suprafață va fi alocat depozitării.
MATERIA PRIMA DE CARE AI NEVOIE:
Materia primă necesară desfășurării activității este formată din oțel, metal, aluminiu, uleiuri, vopsele, cazane, curent.
ECHIPAMENTELE NECESARE
Principalele echipamente esențiale unui atelier de confecții acoperișuri metalice trebuie alese cu grijă, întrucât, fiecare reprezintă în sine o investiție consistentă. Cei de la Vigra.ro au experiență de 28 de ani în găsirea celor mai eficiente echipamente industriale, având parteneriate cu furnizori recunoscuți la nivel mondial.
Printre principalele echipamente necesare amintim: macara de 10 tone pentru încărcare și descărcare, transportor de alimentare, mașina de debitat tabla, fierăstrău pentru debitat metal, mașină de îndoit tabla și mașini industriale de filetat.
Domeniul industrial poate fi greu de navigat, însă cu uneltele necesare, relații stabilite în piață și informațiile bine organizate, poți înființa unul dintre jucătorii mari în acest segment, pe termen lung.
Sursa foto: Unsplash.com