Un examen oftalmologic complet ar trebui să cuprindă și examinarea fundului de ochi pentru că astfel specialistul poate detecta cele mai mici anomalii ale ochiului. Pentru stabilirea dioptrilor, dar și când apar simptome ale unor afecțiuni oftalmologice, examinarea fundului de ochi este esențială. Prin această procedură se pot identifica mai multe boli ale ochiului, astfel încât să se acorde apoi și un tratament adecvat.
Examinarea fundului de ochi este o procedură de rutină, simplă și rapidă, fără disconfort pentru pacient, dar care oferă informații detaliate oftalmologului despre sănătatea și vederea persoanei din fața sa. Fie că este vorba de un control oftalmologic de rutină, fie programarea este solicitată pe fondul unor probleme apărute în câmpul vizual, o examinarea a fundului de ochi este necesară.
Ce presupune examinarea fundului de ochi?
Procedura de examinare a fundului de ochi înseamnă vizualizarea cu un aparat special a zonei posterioare a ochiului. Pentru aceasta, oftalmologul administrează pacientului picături speciale pentru dilatarea pupilei. După aproximativ 20 de minute, când aceasta este dilatată suficient, specialistul poate examina segmentul posterior al ochiului, fundul de ochi.
Cu un oftalmoscop, care proiectează în pupilă un fascicul luminos intens, medicul vede fundul de ochi mărit de până la 20 de ori, astfel încât poate depista ușor cele mai mici anomalii. Informațiile oferite după examinarea fundului de ochi sunt importante pentru stabilirea unui diagnostic corect și complet.
Examinarea fundului de ochi este dureroasă?
Această procedură se realizează fără ca pacientul să resimtă durere. Singurul lucru neplăcut este disconfortul produs de lumina intensă care îi pătrunde în ochi.
Ce se vede la examinarea fundului de ochi?
Cele mai citite articole
Oftalmologul privește în interiorul ochiului și poate vedea foarte bine retina, vasele de sânge, macula, nervul optic și discul optic.
Ce informații oferă examinarea fundului de ochi?
Observarea fundului de ochi oferă date medicului despre schimbările în forma sau culoarea nervului optic, dar se observă astfel și primele semne de excavare a discului optic. Indiferent de cât de mică este anomalia, examinarea fundului de ochi este o procedură prin intermediul căreia se constată până și simptomele de debut ale unor boli oculare.
Care sunt bolile ce pot fi identificate la examinarea fundului de ochi?
- Cataracta – opacifierea cristalinului natural al ochiului;
- Glaucom – creșterea presiunii intraoculare și distrugerea progresivă a fibrelor nervului optic;
- Degenerescența maculară – distrugerea vederii centrale;
- Retinopatia diabetică – arterele care irigă retina devin fragile, se sparg și se formează mici hemoragii;
- Dezlipire de retină – separarea membranei vasculare retiniene și poziționarea sa anormală;
- Diabet – această boală cronică poate determina orbirea, controalele oftalmologice complete sunt esențiale.
În afara examenului oftalmologic periodic sau la stabilirea dioptriilor, o astfel de procedură este necesară dacă aveți diabet, boli de inimă sau membrii ai familie care se confruntă cu diverse afecțiuni oculare. Moștenirea genetică este importantă și trebuie luată în calcul. În plus, înaintarea în vârstă presupune și efectuarea unor controale riguroase, preventiv, în condițiile în care întreg organismul are de suferit.
Atenționări speciale
Când aveți o programare la oftalmolog pentru un examen al fundului de ochi mergeți însoțiți, pentru că după această procedură câteva ore bune nu veți vedea nimic și nu vă puteți descurca singuri.
Este important să aveți ochelarii de soare pregătiți pentru a-i folosi când ieșiți în lumina puternică, astfel încât să vă protejați ochii.
Examinarea fundului de ochi este o procedură necesară pentru depistarea celor mai mici anomalii oculare. Nedureroasă, rapidă și complet sigură, observarea fundului de ochi, cu ajutorul oftalmoscopului, este eficientă pentru diagnosticarea a numeroase boli. Cu cât acestea sunt depistate mai devreme, cu atât tratamentul este mai prolific, iar complicațiile care pot merge până la pierderea vederii sunt evitate.