Între 18 și începutul zilei de 20 noiembrie, reacții intempestive, marcate, mai ales în cazul celor tineri, de vanitate și/sau mânie ori de câte ori li se vor cere explicații ori vor participa la întâlniri în care nu vor fi ei “vioara întâi” (criză de orgoliu); vor fi parteneri dificili de dialog, dar și co-echipieri care vor ridica tot felul de (false) probleme. Cei răutăcioși din fire nu se vor da în lături în a obstrucționa o activitate sau a șicana un coleg.
Pe 19 noiembrie, Marte va intra în zodia Scorpionului și va tranzita, până pe 3 ianuarie 2020, importantul sector al carierei, aducând un mesaj astral dificil și riscant dacă nu este gestionat cum se cuvine. Marte va intensifica ostilitățile, invidia, rivalitatea și îi va împinge pe Vărsători la cele mai surprinzătoare inițiative din dorința de a se apăra sau de a respinge ipostazele neplăcute în care se vor afla.
Moment al implicării în lupte pentru putere în cazul celor care visează la o funcție. Din păcate, din fericire?! – ei vor primi un plus de ajutor și de la Mercur, care, din 21 noiembrie, va reveni la mersul direct. De aceea, nativii trebuie să se gândească de două ori înainte să rostească o acuzație sau să formuleze o judecată.
Între 20, după ora 3:55, și 22 noiembrie dimineața, iluzii cu privire la posibile câștiguri și avantaje materiale. Din 22 noiembrie, după ora 6:20, interes pentru activități intelectuale, dorința de a afla lucruri noi prin simple consultări, dialoguri, participarea la conferințe, demonstrații publice.
Cele mai citite articole
GSP.RO
Ilie Dumitrescu a recunoscut aventura cu soția unui polițist: „Omul m-a sunat și mi-a spus…”
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2019. Vărsătorii trebuie să evite stresul prelungit și intens
Urmărește cel mai nou VIDEO
Citeste mai mult pe aici