in

Vrei să-ți petreci sejurul în Creta? Iată de ce să alegi Heraklion ca destinație de vacanță!

Ești în căutarea unei destinații exotice, care să se afle totuși nu foarte departe și unde să ai parte atât de plaje magnifice, cât și de locuri pline de istorie? Avem răspunsul perfect pentru tine! Este momentul să vizitezi Heraklion, capitala insulei Creta și al cincilea oraș ca mărime din întreaga Grecie.

Pentru a te convinge să îți planifici vacanța în acest loc minunat, am strâns câteva dintre cele mai frumoase obiective turistice din această zonă care cu siguranță te vor fermeca.

1.Palatul Knossos

La numai 5 kilometri distanță de oraș poți vizita cel mai important sit arheologic de pe întreaga insulă. Fiind prezent în legende grecești precum mitul minotaurului, Palatul Knossos reprezintă leagănul întregii civilizații minoice. 

Construcția inițială a fost ridicată în anul 1900 î.Hr. dar, 200 de ani mai târziu, aceasta a fost înlocuită cu un alt palat, care se poate vizita astăzi. În afară de valoarea arhitecturală a ruinelor și conexiunea sa cu istoria antică, localizarea sa este un alt element care ne impresionează. Acesta se află lângă muntele Kefalas și oferă acces atât către mare, cât și către interiorul insulei.

2.Castelul venețian Koules

Exact la intrarea în portul Heraklion veți fi întâmpinați de zidurile impresionante din piatră ale fortăreței Koules. Aceasta datează din secolul al XIII-lea, când orașul se afla sub stăpânire venețiană și avea rolul de a depozita armele și rezervele de hrană ale soldaților. 

În timpul stăpânirii otomane, perioadă în care castelul a dobândit un minaret și un acoperiș nou, castelul a fost folosit și pe post de închisoare. De-a lungul timpului, acesta a jucat un rol crucial în apărarea orașului, datorită poziționării sale strategice în zona portului.

3.Biserica Sfântul Titus

Cu o arhitectură impresionantă și o istorie tumultoasă, Biserica Sfântul Titus reprezintă principalul loc de pelerinaj din Creta, aceasta adăpostind capul Sfântului Apostol Titus. Aceasta și-a început existența drept templu bizantin, fiind transformată și în catedrală catolică și în moschee. După numeroase renovări și reconstituiri, biserica și-a dobândit forma actuală și a redevenit lăcaș de cult ortodox.

4.Muzeul de Arheologie

Nu trebuie să ratezi Muzeul de Arheologie din Heraklion, acesta fiind cea mai mare instituție de acest gen din întreaga Grecie. Muzeul iese în evidență datorită colecției sale unice de artă preistorică, dar poți admira și exponate din perioada romană a insulei. Și clădirea muzeului te va impresiona cu siguranță, fiind un exemplu al iscusinței inginerești și un bun exemplu de arhitectură modernă.

5.Plaja Gouves

Dacă nu ești numai în căutarea locurilor de vizitat și vrei și o zonă unde să te poți relaxa, călătorește între Heraklion și stațiunea Hersonissos. Acolo vei găsi plaja Gouves, care a fost decorată cu distincția Steagului Albastru. Acesta se acordă acelor plaje care îndeplinesc toate standardele ecologice, așa că vei avea parte de un peisaj superb, nisip fin, dar și de cele mai bune servicii.

Există numeroase alte locuri care merită vizitate odată ce ai ajuns în Heraklion. Te invităm să îți rezervi acum vacanța și să le descoperi singur. Cu siguranță nu vei fi dezamăgit de acest paradis plin de istorie de pe țărmurile Cretei!

Scris de Top 1

Top1 realizeaza cele mai bune topuri online. Recomandarile si locurile prezentate in topurile noastre te ajuta sa te decizi unde te distrezi diseara. Urmareste articolele noastre si beneficiaza de cele mai interesante locuri din oras.

Top 4 recomandari de intretinere a pavajului

3 modalitati pentru a-ti intari sistemul imunitar