in

3 greșeli ale șoferilor începători și cum pot fi acestea evitate

Condusul continuă să reprezinte o plăcere, atât timp cât maniera în care este practicată această activitate nu implică erori apărute gradual și costuri suplimentare pentru rezolvarea acestora. 

Șoferii începători tind să deprindă în mod greșit practici eronate de a utiliza mașina, ce vor duce (mai devreme sau mai târziu) la necesitatea unei vizite în service-ul auto. 

Pentru a evita sau a amâna pe cât de mult posibil un astfel de scenariu, iată un top 3 al celor mai frecvente greșeli realizate în spatele volanului și cum pot fi acestea evitate.

1.Rularea mașinii doar pe timp de vreme bună

Dacă ești șofer de doar câteva luni, evită să te urci la volan doar atunci când afară este frumos. Experiența în condus se construiește în timp, pe baza diferitelor situații la care te vezi nevoit să răspunzi în timp real, atunci când ești în trafic. 

Pe ploaie, ninsoare, sau la orele târzii din noapte, prezența efectivă la volan îți permite să observi noi și noi contexte, greu de explicat în teoria predată la orele de legislație. În caz contrar, riști să fii expus în fața unor situații pentru care nu te-ai pregătit niciodată, doar pentru că le-ai evitat. 

SFATUL NOSTRU: Atunci când timpul liber îți permite, începe să conduci și pe vreme mai puțin plăcută. Nu trebuie să fii singur în mașină, ci este chiar recomandat să ai lângă tine o persoană care îți poate da sfaturi. Astfel, nu vei căpăta doar încredere la volan pe vreme capricioasă, ci și încredere în abilitățile tale. 

2. Ținerea greșită a mâinilor pe volan 

Nivelul foarte ridicat de concentrare la trafic, cu care se confruntă mulți șoferi începători, îi determină să uite chiar regulile de bază în condus. Una dintre acestea face referire la ținerea mâinilor pe volan in anumite puncte, fapt ce permite o mai buna manevrabilitate. 

În cazul în care nu se respectă această regulă de bază, reacția în fața unui eveniment rutier neprevăzut va fi influențată și de apucarea eronată a volanului. Mai mult decât atât, la viraje ample, brațele nu trebuie niciodată să se încrucișeze, atunci când volanul este rotit. 

SFATUL NOSTRU: Ține mâinile corect pe volan, la punctele corespondente orelor 10:00 și 02:00 de pe ceas. Coatele trebuie să fie ușor îndoite, dar relaxate, deoarece condusul trebuie să reprezinte o plăcere, de fiecare dată când te afli în spatele volanului. 

3. Întreținerea precară a elementelor motorului

Lipsa de experiență a unui șofer începător, în privința unei întrețineri tehnice corecte, poate favoriza apariția problemelor sub capota mașinii. De exemplu, utilizarea unui ulei necorespunzător, sau a unui filtru neadecvat, reprezintă erori ce pot influența în mod negativ dinamica sistemului de ungere al turbosuflantei. 

În lipsa unei lubrifieri corecte a elementelor sale, ce sunt supuse unor forțe de frecare foarte ridicate, se pot produce în timp eroziuni la nivelul acestui agregat. De altfel, chiar și contaminarea uleiului utilizat poate produce daune într-un timp relativ scurt, unele dintre acestea destul de severe. 

Or defectarea turbinei poate genera: nevoia unei cantități mai mari de combustibil, costuri pentru utilizarea mașinii mult mai ridicate, accelerație mult mai greoaie, mai multă poluare produsă în mediul înconjurător etc 

SFATUL NOSTRU: Mergi cu mașina la service-ul auto Robnec din București, atunci când turbina motorului s-a defectat. Costurile de reparatii turbine sunt cât se poate avantajoase, iar serviciile oferite descriu o gamă variată de soluții: diagnosticare, recondiționare, reparație și echilibrare computerizată. 

Ține cont de aceste sfaturi si bucură-te de plăcerea condusului, cu multă grijă în trafic și responsabilitate pentru utilizarea mașinii tale. Punând în practică recomandările de mai sus, piesele auto de sub capotă vor oferi pentru mai mult timp o calitate ridicată, iar costurile de întreținere se vor menține la un nivel scăzut, pe intervale de timp medii și mari.  

Scris de Top 1

Top1 realizeaza cele mai bune topuri online. Recomandarile si locurile prezentate in topurile noastre te ajuta sa te decizi unde te distrezi diseara. Urmareste articolele noastre si beneficiaza de cele mai interesante locuri din oras.

Lasă un răspuns

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De ce să dai o șansă cazinourilor online

Costul si locatia pentru urmatorul tau eveniment