În România, piața locală a berii încă are loc de creștere, fie și numai judecând după consumul de bere pe cap de locuitor. La nivel global, România se situează pe locul 10, cu un consum de bere de 75,6 litri pe cap de locuitor în 2017. Făcând o comparație, Cehia are 137 de litri.
Legendele vechiului Sumer spun un lucru pe care cercetătorii zilelor noastre l-au aflat după ani de studii: fabricarea berii constituie primul pas al omului către civilizație. Rolul civilizator al berii este prezentat în principala legendă a Sumerului – Epopeea lui Ghilgameș. Cel mai sigur, berea în forma ei actuală a apărut în România în secolul al XVIII-lea, în Moldova și în Muntenia. Berea a început să se consume odată cu venirea soldaților austrieci în Bucovina în timpul ocupației, această regiune fiind încorporată în Imperiul Austriac în 1775. În această perioadă este datată prima fabrică de bere din regiune, mai exact la Rădăuți. În anul 1860, alături de această berărie se dezvoltă și o distilerie care reprezintă începutul industriei alcoolice în Bucovina. Totuși, oficial, prima fabrică de bere românească a fost înființată la Timișoara în 1718 și aparținea prințului Eugeniu de Savoya, iar producția în masă a berii pe teritoriul Țărilor Române datează de la începutul secolului 19, când Johann de Gotha a inaugurat în 1809 o fabrică de bere, la marginea Bucureștiului.
Se spune că Ion Luca Caragiale petrecea ore întregi observând oamenii. În gară, la piață sau (mai ales) la cârciumă, el era atent la tot ce se întâmplă în jurul său. Cele mai amuzante situații și povestiri cu tâlc ce l-au inspirat pe nenea Iancu în creionarea fabuloaselor sale personaje s-au petrecut în compania unei halbe de bere. Dramaturgul era nelipsit din localuri și grădini, unde putea fi văzut împreună cu numeroșii săi amici – oameni de litere, actori, politicieni sau diverse alte personaje ale epocii, împreună cu care dezbătea ore în șir subiectele zilei. Caragiale savura din plin aceste momente destul de numeroase – se spune că una dintre celebrele sale replici “simt enorm și văz monstruos” a fost rostită chiar într-o astfel de seară, după nenumărate halbe de bere. Însă Caragiale nu s-a limitat doar la a face consumație, el cochetând și cu postura de patron de cârciumă. A deschis primul său local, “Berăria Mihalcea și Caragiale”, în 1893, pe strada Gabroveni, iar un an mai târziu apărea “Berăria Bene Bibendi”, în aceeași zona, pe strada Șelari. În anul 1895 a deschis o a treia afacere, Restaurantul Gării din Buzău, împreună cu un cumnat.
De pe vremea lui Caragiale și până acum s-au schimbat multe, nu numai în ceea ce privește moravurile, ci și berea. Ca un fapt inedit, se pare că cel mai bine la români se vinde berea la PET. Această creștere continuă a preferințelor pentru acest ambalaj se înregistrează nu numai în România, ci și în alte țări din regiunea Europei Centrale și de Est, inclusiv Republica Cehă, Polonia, Ungaria și Rusia, fiecare dintre aceste țări adoptând acest format pe o scară diferită. Berea la draft este un segment cu un potenţial foarte mare de creștere, pentru că oferă cea mai bună calitate a berii, în timp ce barurile și restaurantele pun la dispoziția consumatorilor un mediu relaxant, de socializare, alături de prietenii și familiile lor.
1. Ursus Breweries
Evaluat la suma de 176 milioane de euro, grupul Ursus Breweries, activ în industria berii și controlat de japonezii de la Asahi, continuă să conducă topul portofoliilor, cu branduri prezente și în clasamentul individual, incluzând berea Ursus (42 milioane euro) și Timișoreana (70 milioane euro). Ursus Breweries operează sub brandurile Ursus, Grolsch, Peroni Nastro Azzurro, Timișoreana, Pilsner Urquell, Ciucaş, Stejar și Azuga. În prezent, Ursus Breweries deține 3 fabrici de bere în Brașov, Buzău și Timișoara și o mini-facilitate de producție în Cluj. Ursus Breweries are o capacitate totală de peste 6,8 milioane hectolitri și peste 1.500 de angajați.
2. Heineken România SA
Dintr-o singură fabrică de bere, deschisă în Amsterdam, în urmă cu 150 de ani, Heineken a evoluat într-o companie globală. Vinde în ţara noastră băuturi sub brandurile Heineken, Desperados, Ciuc, Golden Brau, Bucegi, Neumarkt, Harghita, Hațegana, Silva, Gambrinus, Affligem, Edelweiss, Birra Moretti și Amstel. În România, Heineken deține 4 fabrici cu sediul la Miercurea Ciuc, Craiova, Constanța și Târgu Mureș. Folosind ingrediente naturale și investind în echipamente de ultima generație, Heineken România se mândrește cu faptul că produce bere și cidru la cele mai înalte standarde de calitate.
3. Berea Timișoreana
Este cel mai vechi și mai valoros brand de bere local. Face parte tot din grupul Ursus Breweries și se produce la fosta fabrică Aurora din Brașov a celor de la Ursus, preluați de japonezii de la Asahi. Prima fabrică de bere românească a apărut în 1718, la Timișoara. Acolo s-a turnat prima bere în butoaie la nivel industrial. Mare parte din rețeta de atunci o regăsim și astăzi în sticlele de Timișoreana.
4. Berea Stella Artois
Un brand foarte cunoscut şi în România, considerat de anumiți consumatori ca fiind o bere din clasa de lux, Stella Artois este în expansiune și în SUA, ajungând la o valoare de piață de 4,529 miliarde de dolari. Stella Artois este o marcă de bere originară din Belgia, cu o concentrație alcoolică de 5%, iar numele provine din cuvântul de origine latină „Stella” (stea) și „Artois” – numele celui care a construit această fabrică de bere în anul 1717, Sebastianus Artois. Ingredientele folosite la prepararea berii Stella Artois sunt: hamei, apă, malț din orz și porumb.
5. United Romanian Breweries BEREPROD SRL
Companie subsidiară a grupului danez Carlsberg Breweries, United Romanian Breweries BEREPROD vinde în România mărcile de bere Carlsberg, Skol, Holsten, Guinness şi Tuborg. În perioada sărbătorilor de iarnă, românii se pot delecta cu Tuborg Christmas Brew, o bere brun-roșcată produsă din trei tipuri de malț, cu o aromă distinctă de lemn dulce și un conținut de alcool de 5,6%. Fabrica de bere Tuborg România a fost înfiinţată în anul 1996 în comuna Pantelimon şi are o capacitate de producţie de aproape două milioane de hectolitri anual.
6. Bergenbier
Parte a grupului american Molson Coors începând din 2012, Bergenbier are o cotă de piață de 15%. Compania vinde în România mărcile de bere Bergenbier, Staropramen, Stella Artois, Beck’s, Noroc, Corona și Lowenbrau. Bergenbier – care se traduce prin „berea munților” – este a treia mare companie producătoare de bere din România. De zece ani, Bergenbier este sponsorul oficial al echipei naționale de fotbal a României și totodată unul dintre cele mai puternice branduri românești, cu o notorietate de peste 95% în rândul consumatorilor. În plus, Bergenbier se poate lăuda cu unul dintre cele mai populare sloganuri din istoria publicității din România: „Prietenii știu de ce!”
7. Berea Arădeana
Este un produs românesc, fabricat în Cehia și premiat la Londra, devenit în scurt timp o alternativă sănătoasă pentru iubitorii de bere din România. Berea artizanală Arădeana este o băutură 100% naturală obținută după metode clasice, care conține doar cele patru ingrediente de bază – orz, hamei, apă și drojdie. În anul 2018, berea Arădeana a participat la World Beer Awards din Londra cu sortimentul Arădeana Premium și cu Arădeana Nefiltrată. Prima a luat locul II, iar cea nefiltrată a luat locul I. Deși în România nu este foarte cunoscută, Arădeana este unul dintre puținele sortimente de bere naturală, care nu conține absolut niciun aditiv sau chimicale. Rețeta este românească, dar, pentru a eficientiza costurile de producție, s-a decis fabricarea acestei beri în Cehia.
8. Berea Zăganu
Zăganu este o bere artizanală preferată de tinerii din România și des întâlnită în pub-uri. Numele se inspiră din locul în care se află micro-berăria, după cum descriu Laurențiu Bănescu și Alexandru Geamănu alegerea numelui produsului creat prin start-up-ul lor, Fabrica de Bere Bună. Cei doi au investit 250.000 de euro în această companie și au ajuns la break-even după un an, ajungând să își aducă berea nepasteurizată, îmbuteliată și etichetată semiautomat în peste 100 de spații. Micro-berăria se află la poalele vârfului Zăganu din Munţii Carpaţi, aproape de staţiunea Cheia (judeţul Prahova). Numele Zăganu provine de la o specie de vultur (vulturul bărbos), care a fost vânat până la dispariţie în urmă cu 100 ani. Simbolul vulturului apare și pe sticla de bere. Berea Zăganu este o bere artizanală, nepasteurizată, fabricată doar din ingrediente naturale: apă, malţ, hamei şi drojdie.
9. Berea Zimbru Premium
Prima bere Zimbru a fost fabricată la Iași, în anul 1845. În 2018, Zimbru a devenit cel mai mare producător de bere din Moldova și unul dintre cei mai importanți fabricanți autohtoni de bere din România. Compania Albrau Prod din Onești, care deține acest brand, a lansat recent pe piață un nou sortiment: berea Zimbru Premium. Fabrica din Onești, administrată de omul de afaceri Vasile Ciobanu, a promovat acest nou brand inclusiv prin cel mai mare turneu muzical din țara noastră, dedicat Centenarului Marii Uniri, „România în sărbătoare”, care a străbătut 100 de orașe.
10. Berea Nenea Iancu
Compania Bavarom, cel mai mare importator independent de bere din România, în al cărui portofoliu se află mai multe mărci premium originale din Germania, Marea Britanie, SUA sau Franţa, printre care Paulaner (Germania), Brooklyn Lager (SUA), Shepherd Neame (Marea Britanie) sau Augustiner (Franţa) a lansat nu demult acest nou brand produs exclusiv pentru piața locală de un producător german din Memmingen, Landul Bavaria. Brandul se numește Nenea Iancu și a fost lansat cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la nașterea lui Ion Luca Caragiale.
Care este brandul tău favorit de bere?