Încă 17 cazuri de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână, în şase judeţe din România. Numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 18.578, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.
Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până vineri, 15 noiembrie, este de 18.578, dintre care 64 de decese, conform Mediafax.
Cele mai citite articole
În ultima săptămână, au fost raportate cinci cazuri nou confirmate în Dolj, patru în Timiș, trei în Caraș-Severin, câte două în Arad și Mehedinți și unul în Brașov.
Rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Astfel, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare, iar pentru unul din 1.000 de bolnavi de rujeolă, boala este mortală.
Citeste mai mult pe aici