Bărbații sunt lipsiți de simț stilistic. Este o expresie care nu ar mai trebui să o spună nimeni. Și nu doar pentru că așa spunem noi, pentru că avem noi o idee că aceasta este direcție de dezvoltare a genului masculin. Ci pentru că s-a dovedit că bărbații se îngrijesc mai mult decât femeile de modul în care arată. Bine, nu e un studiu realizat de cercetătorii români, pe subiecți români, dar nici noi nu suntem departe de americani.
Când ne gândim la bărbați, ne gândim la aceia care nu au reușit să se desprindă de fusta mamei sau care au fost mult prea protejați de aceasta, încât să se poată descurca singuri nici măcar când vine vorba despre alegerea hainelor cu care urmează să se îmbrace. Probabil toți cunoaștem un bărbat care așteaptă ca femeia care este alături de el să îi pregătească toate hainele pe care urmează să le îmbrace de fiecare dată. Atunci când îl lași singur se simte pierdut și trebuie mereu să îi amintești că trebuie să se tundă sau să își aranjeze barba, dacă e cazul.
Însă e departe de adevăr. Tot mai mulți bărbați își doresc să dețină controlul asupra fiecărui element al vieții sale. Și asta include departamentul de îmbrăcăminte și stil vestimentar. Cum spuneam, sunt studii care demonstrează că bărbații petrec mai mult timp îngrijindu-se de cum arată decât femeile, dar un prognostic mai realist pentru România ar fi acela că ambele sexe petrec la fel de mult timp în oglindă, la baie, la cumpărături și, în general, pentru imaginea lor. Dar ce trebuie să știe orice bărbat este faptul că pentru a fi un bărbat adevărat trebuie să ai și să știi să porți o cămașă. Partea bună e că sunt cămăși pe gustul tuturor chiar pe Bolf.ro.
Știu, când te gândești la o cămașă te gândești la evenimente elegante, scroțoase, și la costume scrobite. Da, poate fi și așa, dar nu mereu când porți o cămașă trebuie să mergi la un eveniment de patru ace. Practic, poți purta o cămașă aproape la orice ținută. Mai puțin una sport. Trebuie doar să știi ce cămașă să alegi și cum să o porți.
Începem cu cea mai nepretențioasă, cămașa cu mânecă scurtă. E clar că aceasta se poartă doar vara, doar simplu, la o pereche de pantaloni casual, chiar și pantaloni scurți – până la genunchi sau aceia puțin mai lungi, nu short. Poți, oricând, să porți o cămașă cu mânecă scurtă vara, mai puțin când mergi la un eveniment și trebuie să porți un sacou. Niciodată nu porți cămașă cu mânecă scurtă cu un sacou, oricât de neoficial ar fi acesta. În schimb, poți purta mânecile sacoului suflecate oricând vrei să îl faci și mai casual sau să pari foarte șmecher și stăpân pe tine.
Acum că am acoperit subiectul cămășilor cu mânecă scurtă, să trecem la cele cu mânecă lungă. Cum spuneam, nu trebuie să fie una pretențioasă ca să te facă să arăți bine. Cele mai casual sunt cele cu nasture pe mânecă și o bandă cu care să prinzi mâneca rulată ca să nu mai coboare. Chiar dacă acestea au apărut în urma nevoii de a menține mâneca rulată acolo unde trebuie, această cămașă este cea mai casual. Până la urmă, tot mai bine arată o mânecă rulată la o cămașă serioasă decât această invenție.
Însă cine suntem noi să judecăm? Poartă orice cămașă vrei. Dar poart-o cu mândrie!