Sunt mulți cei care au un loc de muncă sedentar și dintre aceștia foarte mulți se plâng cel mai des de dureri de spate, provocate tocmai de statul pe scaun în fața calculatorului, multe ore pe zi.
Postura incorectă, lipsa pauzelor pentru a face mișcare și perioada de timp lungă petrecută pe scaun duc inevitabil la apariția durerilor, de multe ori greu de suportat, la nivelul spatelui și al coloanei cervicale.
Sursa de imagine: fizkes / Shutterstock.com
Soluția cea mai eficientă este schimbarea acestui stil de viață și includerea exercițiilor fizice în rutina zilnică. O altă metodă de a scăpa de durere și de a elibera tensiunea acumulată în regiunea lombară și cervicală este masajul. Sunt mulți cei care au descoperit deja beneficiile masajului și care au reușit să aibă acum o viață normală, fără să mai resimtă acel disconfort provocat de durere.
Chiar dacă nu îți este ușor să ajungi la un salon de masaj sau la un specialist, poți să apelezi la aceste metode și acasă. Tehnicile de masaj pot fi manuale, folosind o masa masaj, dar în acest caz va trebui să apelezi la partenerul de viață sau un prieten, pentru a-ți face masajul, dar la fel de eficient s-a dovedit a fi un scaun masaj și anumite dispozitive care pot fi folosite pentru a masa anumite porțiuni ale corpului.
Indiferent de metoda pe care o alegi, este important să te bucuri cât mai rapid de efectele masajului. Iată câteva sfaturi importante de care ar fi bine să țină cont oricine își dorește un masaj relaxant.
Folosește tehnica potrivită
Nu oricine este specialist în masaj, însă poate învăța principalele mișcări pentru a putea face un masaj complet. Pentru a realiza un masaj complet al corpului se folosesc patru tipuri de mișcări care eliberează durerea musculară și relaxează.
Cele mai citite articole
Loviturile ușoare din loc în loc sunt cele prin care începe masajul, pentru că acestea au rolul de a relaxa mușchii. Mâinile trebuie să alunece ușor pe toată suprafața spatelui. Al doilea tip de mișcare presupune strângerea ușoară și rularea mușchilor între mâini, această mișcare ajutând la eliberarea tensiunii musculare. Frecarea este o altă mișcare folosită pentru mișcări profunde cu o presiune constantă, care stimulează circulația sângelui. Tapotarea este cea de-a patra tehnică, administrată cel mai frecvent cu marginea palmei, cu o mână fixă, sau cu vârfurile degetelor.
Pentru un plus de relaxare se mai pot folosi inclusiv ventuze.
Sursa de imagine: Mladen Mitrinovic / Shutterstock.com
Concentrează-te pe mușchi
Un masaj bun este cel la finalul căruia mușchii corpului sunt total relaxați. Secretul unui masaj reușit constă tocmai în folosirea mâinilor pentru a lucra cu mușchii gâtului, umerilor, spatelui, brațelor, picioarelor și tălpilor. Se vor folosi mișcări ușoare pentru a localiza mușchii moi, apoi aceștia vor fi frământați cu mâinile, suficient de ferm și în același timp cu grijă pentru a nu face mișcări prea bruște. În timpul masajului nu se va pune niciodată presiunea pe oase, pentru că pot fi consecințe grave, mai ales când este vorba de coloană.
Masează cu fermitate, dar nu exagera
Pentru ca un masaj să fie reușit este nevoie să se aplice o anumită presiune, dar nu exagerată. Mușchii se prind cu degetele sau palmele. Se aplică o presiune mai puternică pentru ca circulația sângelui să fie stimulată și mușchii relaxați. Niciodată, cel care va realiza masajul nu trebuie să folosească greutatea propriului corp pentru a apasă pe mușchii celui pe care îl masează, pentru că pot fi urmări foarte grave. Atunci când este aplicată exact presiunea corespunzătoare, puteți simți mușchii cum se mișcă și se relaxează sub piele.
Nu te grăbi
Rolul unui masaj de calitate este tocmai acela de a induce o stare de calm și relaxare. Tocmai de aceea este important ca masajul să se realizeze atunci când este momentul potrivit atât pentru persoană care are nevoie de masaj, cât și pentru cel care îl va realiza. Este foarte important că acea persoană care face masajul să fie ea însăși relaxată și să nu se grăbească. Masajul trebuie realizat ușor, urmând fiecare etapă.