in

Impactul unei poziții incorecte asupra sănătății articulațiilor 

Impactul unei poziții incorecte asupra sănătății articulațiilor 

Adoptarea unei poziții corecte în timpul activităților zilnice, cu precădere atunci când efectuăm exerciții fizice sau petrecem timpul în fața calculatorului, este crucială pentru sănătatea articulațiilor. Presiunea neuniformă exercitată asupra articulațiilor, în urma menținerii unei poziții incorecte, poate contribui la dezvoltarea precoce a artrozei, o afecțiune cronică a articulațiilor caracterizată prin degradarea cartilajului. În plus, poziția incorectă poate provoca dezechilibre musculare, poate crește riscul de subluxații sau luxații și poate duce la scăderea flexibilității articulațiilor. 

Impactul poziției incorecte asupra genunchilor

Genunchii sunt una dintre cele mai solicitate articulații ale corpului uman, iar poziția incorectă a acestora poate avea un impact negativ semnificativ asupra sănătății lor. O poziție incorectă a genunchilor poate crea o presiune excesivă asupra meniscului, sporind riscul de rupturi sau fisuri. O leziune de menisc poate limita mișcarea genunchiului, fiind un important factor de disconfort. 

Impactul poziției incorecte asupra coloanei

Cele mai citite articole

O poziție incorectă poate pune o presiune excesivă asupra structurilor coloanei vertebrale, cum ar fi discurile intervertebrale, ligamentele și mușchii, ceea ce poate duce la apariția durerilor de spate cronice sau acute. De asemenea, presiunea exercitată asupra discurilor intervertebrale poate duce la hernie de disc, o afecțiune cu care se confruntă aproximativ 2% din populația de pe glob. Pe termen lung, poziția incorectă a spatelui poate contribui la apariția problemelor cronice ale coloanei vertebrale, cum ar fi spondiloza cervicală sau lombară.

Tratament și prevenție

Adoptarea unei poziții corecte, menținerea unei posturi adecvate și practicarea exercițiilor fizice într-un mod sigur și echilibrat sunt aspecte cruciale pentru menținerea sănătății articulațiilor genunchiului și coloanei. În situația în care există deja o leziune diagnosticată clinic sau o degradare a articulațiilor care determină dureri severe, care nu cedează la tratamentul cu antiinflamatoare și analgezice, tratamentul poate presupune efectuarea unor infiltratii în articulațiile afectate. 

Care sunt costurile tratamentelor?

Costurile tratamentelor pentru problemele determinate de poziția incorectă a corpului sunt influențate în principal de afecțiunea specifică tratată și de complexitatea sa. În cazul unor afecțiuni minore, pot fi suficiente măsuri conservatoare, cum ar fi medicamentele analgezice sau antiinflamatoare, care implică costuri reduse. În schimb, cazurile mai severe pot necesita intervenții chirurgicale sau terapii specializate, care implică costuri ridicate. Chiar și în cazul acestor proceduri, prețul este unul variabil. De exemplu, infiltratii genunchi pret este influențat de clinica sau spitalul unde se realizează procedura. În mod similar, complexitatea specifică a cazului influențează semnificativ costul unui tratament chirurgical. 

Cele mai citite articole

Scris de Top 1

Top1 realizeaza cele mai bune topuri online. Recomandarile si locurile prezentate in topurile noastre te ajuta sa te decizi unde te distrezi diseara. Urmareste articolele noastre si beneficiaza de cele mai interesante locuri din oras.

Produsele menstruale organice 100% românești – Enroush

3 obiceiuri care te vor ajuta sa îți menții oasele picioarelor sănătoase