in

Accesorii care pot schimba radical aspectul locuinței tale

Dacă te-ai plictisit de felul în care arată locuința ta, a venit vremea să faci unele schimbări, pentru că doar astfel vei alunga monotonia. Din timp în timp, este bine să facem niște modificări radicale în felul în care avem amenajată locuința, începând de la  covorașele pentru intrare, până la mobilă și nuanța zugrăvelii.

Este momentul în care trebuie să te desparți și de lucrurile mai vechi, pe care să le înlocuiești cu accesorii noi și moderne, care vor schimba considerabil aspectul locuinței.

În cele ce urmează, îți oferim câteva exemple de accesorii pe care să le ai în vedere cu prima ocazie când vrei să te apuci să faci modificări prin casă.

Oglinzi pentru spațiu și luminozitate

Dacă ai o locuință cu camere mici sau un hol îngust, oglinzile sunt cea mai simplă soluție pentru a crea senzația unui spațiu mai larg. În camere poți folosi oglinzi mari, montate pe ușile dulapurilor sau chiar pe un perete întreg. 

Pentru a amplifica efectul de spațiu, dar și pentru o mai bună luminozitate, poți amplasa oglinda în orice parte a camerei, mai puțin pe cea cu fereastra. 

Plante de apartament pentru a înviora atmosfera

Plantele nu ar trebui să lipsească din nicio locuință, pe lângă rolul lor estetic având și calitatea de a împrospăta atmosfera. Se știe că plantele consumă dioxid de carbon și elimină oxigen, de aceea este recomandat să le amplasezi mai ales în dormitor și în living. 

Astfel, vei avea parte de un somn odihnitor, iar atmosfera din living va fi permanent împrospătată, în condițiile în care aceasta este încăperea cel mai intens folosită.

În living poți plasa câteva ghivece cu plante mai mari, cum ar fi un ficus sau un lămâi, în timp ce în celelalte camere se potrivesc ghivecele de dimensiuni normale cu plantele pe care le preferi. 

Un efect vizual deosebit îl conferă plantele agățătoare, care-ți vor decora în mod original locuința. 

Decorează pereții pentru a alunga monotonia

Oricât de caldă și de vie ar fi nuanța în care este zugrăvit, un perete gol nu arată deloc bine. Atmosfera într-o cameră cu pereți goi este plictisitoare, așa că, atunci când vrei să schimbi aspectul locuinței, nu uita să decorezi pereții! 

Rămâne la alegerea ta cum faci asta, putând să optezi pentru tablouri, postere, fotografii înrămate sau un ceas de perete. 

Folosește decorațiuni pentru a umple spațiile goale

Decorațiunile trebuie să aibă și ele un loc rezervat în locuința ta, pe lângă decorațiunile de perete de care am vorbit mai sus, existând alte două categorii importante. 

Este vorba de obiectele decorative pentru mobilă și cele care se amplasează pe podea. Pe mobilă poți plasa fotografii înrămate, vaze cu flori, sfeșnice, o clepsidră și orice alt obiect care consideri că merită să fie folosit în scop decorativ.

Pentru podea, cele mai potrivite sunt decorațiunile de dimensiuni mai mari, pe care le poți folosi și pentru a umple spațiile goale. Statuetele sau oglinzile cu picior constituie decorațiuni perfecte pentru orice locuință. 

Alege accesoriile care ți se par ție cele mai potrivite, fără a ține seama de convenționalism. Apoi, reamenajează-ți locuința așa cum crezi de cuviință, pentru că cel mai important lucru este ca tu să te simți bine în propria casă, chiar dacă trebuie să încalci orice reguli de amenajare interioară și să nu ții cont de stilurile în vogă.

Scris de Top 1

Top1 realizeaza cele mai bune topuri online. Recomandarile si locurile prezentate in topurile noastre te ajuta sa te decizi unde te distrezi diseara. Urmareste articolele noastre si beneficiaza de cele mai interesante locuri din oras.

Lasă un răspuns

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 idei să faci rost de bani rapid

Reducerea facturilor vs factoringul. Care sunt diferențele și asemănările?