Dintre toate rețetele preparate în perioada postului, cu siguranță ardeii umpluți cu orez se numără în topul preferințelor. Și nu este deloc de mirare, având în vedere combinația unică și delicioasă de ingrediente folosite pentru a recrea rețeta tradițională de ardei umpluți cu carne. Dacă nu mai știi ce să pregătești pentru familie în zilele de post, o mâncare de ardei umpluți cu orez poate fi soluția ideală pentru o masă de prânz gustoasă și sățioasă.
Dacă nu ai mai preparat rețeta de ardei umpluti cu orez până acum și nu cunoști ingredientele de care ai nevoie pentru această rețetă de post, îți venim în ajutorul în articolul următor cu lista completă de ingrediente. Iată ce trebuie să adaugi pe lista de cumpărături pentru cei mai buni ardei umpluți de post pe care i-ai putea servi vreodată!
- Ardei gras
Desigur că pentru prepararea ardeilor umpluți cu orez vei avea nevoie, în primul rând, de ardei grași, numărul lor variind în funcție de numărul de porții pe care dorești să le servești. Optează pentru ardei grași proaspeți, din surse autentice românești, pentru a te bucura de savoarea unor ardei umpluți ca în copilăria la țară.
- Orez cu bob rotund
Un alt ingredient esențial în rețeta de ardei umpluți cu orez este, desigur, orezul. Pentru această rețetă cel mai recomandat este orezul cu bob rotund, însă poți folosi și alte tipuri de orez. Acesta se va spăla bine în câteva ape, înainte de a fi gătit cu restul legumelor în cratiță.
- Ulei de măsline
Uleiul de măsline este de nelipsit din rețeta de ardei umpluți, acesta fiind folosit pentru călirea legumelor, care stau, alături de orez, la baza întregii compoziții pentru ardei umpluți.
- Ceapă uscată și ceapă verde
Este bine cunoscut faptul că ceapa reușește să ofere savoare oricărui preparat. Nici ardeii umpluți cu orez nu vor face o excepție, motiv pentru care va trebui să folosești pentru această rețetă atât ceapă uscată, cât și ceapă verde, pe care să le cureți și să le tai mărunt pentru a le pune la călit.
- Morcovi
Printre ingredientele acestei rețete se numără și morcovii, care vor da un plus de dulceață amestecului de legume. Se vor folosi unul sau doi morcovi, în funcție de numărul de ardei umpluți, se vor curăța și se vor da pe răzătoare, pentru a fi gătiți alături de restul legumelor.
- Dovlecei
Nici dovlecelul nu trebuie să lipsească din această rețetă de post. Acesta se va curăța bine, se va tăia în cubulețe și se va adăuga în tigaie, alături de celelalte legume, pentru arome intense și delicioase.
- Vinete
Legumele de sezon fac deliciul rețetei de ardei umpluți cu orez, așa că și vânăta trebuie inclusă în acest preparat delicios de post. Desigur, într-o cantitate ușor mai mică decât cea de dovlecel. Dacă nu îți plac vinetele, le poți înlocui, evident, cu dovlecei.
- Ciuperci proaspete
Alege pentru rețeta de ardei umpluți de post și ciuperci proaspete Champignon, pe care să le cureți bine și să le tai în felii subțiri. Acestea se vor adăuga în tigaie odată ce ceapa și morcovul ras s-au călit suficient în ulei.
- Ardei kapia
Și ardeiul kapia va oferi o aromă desăvârșită amestecului de legume, așa că la o compoziție de 300 grame de orez, poți folosi și un ardei kapia. Spală-l bine, toacă-l mărunt și adaugă-l în tigaia cu legume după ce restul ingredientelor s-au gătit suficient, pentru a-i păstra textura ușor crocantă.
- Condimente: sare, piper și cimbru uscat
O rețetă fără condimente nu va avea niciodată aceeași savoare. Prin urmare, compoziția preparatului nostru trebuie să fie asezonată cu sare și piper, dar și cu cimbru uscat, în așa fel încât orezul, odată adăugat, să se îmbibe cu aromele din tigaie.
- Verdeață: pătrunjel sau mărar
Ca în oricare altă rețetă de casă, fie ea sau nu de post, verdeața joacă un rol important atât din punct de vedere al aromelor, cât și al aspectului. Astfel, după ce umplutura pentru ardei a ajuns la final, se va adăuga pe deasupra verdeață tocată.
- Suc de roșii
Cei mai delicioși ardei umpluți cu orez se vor găti în sos de roșii. Așa că după ce ai umplut ardeii grași deja pregătiți cu umplura, trebuie să-i așezi într-o cratiță potrivită, și să adaugi peste aceștia apă și suc de roșii, în așa fel încât să fie aproape acoperiți de lichid.
Adaugă și tu în coșul de cumpărături ingredientele pentru rețeta de ardei umpluți cu orez și bucură-te de un preparat de post delicios alături de familie!